Pași… prin Iași/FOTO

La drum spre mănăstiri porneşti fie dintr-un mare dor, fie dintr-o curiozitate duhovnicească. Ştiut lucru, dor îţi poate fi de locuri pe care le-ai văzut măcar o singură dată. Pe la acest locaș sfânt am trecut de nenumărate ori. Aflată chiar în inima Iașiului,  Mănăstirea „ Sfinții Trei Ierarhi” este de neocolit. Vizitată de sute de credincioși, citadela spirituală din dulcele târg atrage pe oricine, indiferent că e că ortodox sau nu. Este o ctitorie impresionantă, o ctitorie care-l oprește din drum chiar și pe cel mai grăbit. Arhitectura-i plină de originalitate, cu încântătoare broderii în piatră, este ca un magnet pentru cei dornici să afle ce se ascunde dincolo de tăcerea pietrei și dangătele de clopote. În România Pitorească, Alexandru Vlahuță nota despre locașul de la Iași: Zidită toată-n piatră, cu zveltele-i turle, în minunata-i horbotă de sculpturi, amintește mândra podoabă de la Curtea de Argeș. Unică în lume, sculptată în întregime în piatră și poleita cu aur la origine, în anul 1639,  Mănăstirea „Sfinții Trei Ierarhi” , potrivit Lumea Credinței,  rămâne o mândrie a artei medievale românești. 

Istoria Mănăstirii Trei Ierarhi, ctitorie de seamă a domnitorului Vasile Lupu (1634-1653), este asemenea unei rugăciuni. Aceasta  trebuie rostită și ascultată cu mare atenție și cu multă credință. Mănăstirea Trei Ierarhi, însă, nu e doar parte de rugăciune, ea este parte de cultură și frumos, e perla șlefuită cu mare drag în sufletul creștinului voievod Vasile Lupu. Supranumită „o simfonie a artelor în rugăciuneˮ, aceasta își spune istoria de la 1637 încoace. Atunci începe ridicarea ei, iar doi ani mai târziu are loc târnosirea. O spune și Pisania așezată deasupra ușii de sud a bisericii. Astfel, citesc pe documentul  în piatră: Io Vasile Voievod, cu mila lui Dumnezeu domnul țării Moldovei și cu doamna noastră Tudosca și cu dăruiții de Dumnezeu copii, Ion voievod și Maria și Ruxandra, am zidit această sfântă rugă, în numele Sfinților Trei Ierarhi Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur. Și s-a sfințit cu mâna Arhiepiscopului Varlaam la 7147 (1639), mai 6.

La 1640, Vasile Lupu avea să inaugureze Colegiul Trei Ierarhi – prima instituție de învățământ superior din Moldova, care la începuturi a funcționat în edificiile Mănăstirii. Un an mai târziu, voievodul a cumpărat o casă în care avea să-și desfășoare activitatea Colegiul, care, ulterior,   ajunge Academie.

Și tot Vasile Lupu, cu susținerea Mitropolitului Varlaam, deschide la  Mănăstirea Trei Ierarhi prima tipografie din Moldova. Cea importantă operă scoasă aici rămâne, în timp, Cazania din 1643, cunoscută și cu numele de Cazania lui Varlaam. De altfel, prima carte românească apărută în Moldova. Tot de aici pornește şi Pravila lui Vasile Lupu, prima antologie de legi a Moldovei.

La 1641, Domnitorul Vasile Lupu aduce la Mănăstirea Trei Ierarhi moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva. Acestea au fost mutate, la 1887, la Catedrala Mitropolitană de la Iași. Acum aici se află racla cu moaștele Sfântului Ierarh Vasile cel Mare, pe care voievodul Vasile Lupu le-a primit în dar 1650. La 1975,  autoritățile ateiste ale timpului au confiscat  moaștele Marelui Ierarh. După un sfert de veac, acestea au fost readuse la Iași.

De la începuturi, la Trei Ierarhi erau biserica, turnul, trapeza (Sala gotică), casele, chiliile și tiparnița. Acum mai pot fi admirate doar biserica și trapeza de odinioară.

Și asta pentru că Mănăstirea ieșeană, de-a lungul timpului, a trecut prin multe nevoi, inclusiv pârjoluri. Astfel, flăcările au mistuit lucruri de valoare. Potrivit istoriei, la 1650, Mănăstirea Trei Ierarhi a fost jefuita și arsa de năvălitorii din est, iar la 1686 – de către cei din nord. Totodată, povestește ghidul sfântului locaș, această a fost zguduită de cutremurele din 1711, 1781, 1795, 1802. Abia după Războiul de Independență de la 1877, biserica se ridică din genunchi. Astfel au loc lucrări de restaurare a arhitecturii, picturii și este reamenajat interiorul.  Lăcașul este sfințit din nou la 1904, pe timpul domniei regelui Carol I.   

De pe site-ul Mănăstirii Trei Ierarhi aflu că majoritatea elementelor ambianței interioare, lucrate la Viena si Paris, au fost donate de  către regele Carol I și regina Elisabeta.

Potrivit Lumea Credinței, biserica a fost restaurată de către arhitectul francez  André Lecomte du Noüy, în 1882,  același arhitect, care, în 1885, termina Mănăstirea Curtea de Argeș.  Chiar dacă a făcut mai multe modificări importante, el a păstrat vechile forme arhitecturale și ornamentația sculpturală din exterior. 

Ghidul mănăstirii spune că iconostasul bisericii datează de la sfârșitul secolului al XIX-lea, când a fost necesara înlocuirea celui vechi, care era deteriorat. Acesta este sculptat în marmură de Carrara, considerată una din cele mai deosebite,  și decorat cu mozaicuri și emailuri.

Atât candelele, sfeșnicele, cât și întregul mobilier bisericesc sunt din acea perioadă.  Ele au fost lucrate în bronz, împodobit cu fildeș și pietre prețioase.

Că era una din cele mai bogate și mai frumoase o arată documentele vremii, dar și notițele mai multor persoane care au vizitat spațiul românesc. Iată ce scrie Evlia celebi , abud Mustafa Ali Mehmet:  Picturile și figurile de pe zidurile din interiorul și din afara altarului sunt în foi de aur și lapislazuli, de o frumusețe incomparabilă. S-ar putea ca astfel de zugrăveli împodobite să existe doar la Atena, orașul filozofilor și al bărbaților de stat, în templul divinului Platon. 

Și călătorul străin Paul de Alep, care a vizitat aceste pământuri în secolul al XVII-lea avea să noteze: „Toată lumea este de acord a spune că nici în Moldova, nici în Ţara Românească şi nici în ţara cazacilor nu se află vreo biserică care s-o egaleze pe aceasta, nici prin ornamentaţie, nici prin frumuseţe, căci ea uimeşte pe vizitatori”. 

La 1970, sfântul locaș a fost închis, iar slujbe se oficiau doar de Sărbătoarea Hramului, adică de Trei Ierarhi, pe 30 ianuarie, și în ziua de 24 ianuarie. În 1989, aici, începe din nou să fie simțită la maximum viața spirituală, iar  acum mai bine de două decenii (1994), biserica s-a redeschis ca mănăstire, unde în fiecare zi sunt oficiate slujbe. 

În biserica Mănăstirii Sfinții Trei Ierarhi sunt mormintele domnitorilor Dimitrie Cantemir, Alexandru Ioan Cuza, Vasile Lupu. Tot aici își află somnul de veci soția voievodului-ctitor – Tudosca, precum trei fii ai săi. Acestea sunt acoperite cu lespezi masive de marmură neagră ornată.

Din ziarul Lumina aflu că e acest sfânt lăcaş şi-au legat numele, alături de mulţi alţi mari oameni de cultură, Mihai Eminescu, Ion Creangă, Titu Maiorescu sau B. P. Hasdeu, iar un lucru mai puţin cunoscut este faptul că aici, la „Trei Ierarhi“, s-au deschis pentru prima oară lucrările cenaclului „Junimea“.

În curtea faimoasei Mănăstiri „Trei Ierarhi”, în 1997 a fost instalat bustul poetului Mihai Eminescu. Acesta, un timp a şi locuit într-una din chili.

Oricine ajunge la biserica Mănăstirii Trei Ierarhi trece neapărat și pe la Muzeul de Artă Religioasă. Denumită Sala gotică, clădirea a fost mai întâi trapeză a Mănăstirii, iar apoi paraclis. Astăzi este locul întâlnirii cu istoria. Am fost să curios să aflu ce a mai rămas la Trei Ierarhi din perioada domniei lui Vasile Lupu. 

Astfel, astfel se mai păstrează fragmente de frescă din pictura originală, semnată de iconari ruși. De o rară valoare este și tabloul votiv, care-l reprezintă pe voievod alături de familia sa. Totodată, aici poate fi admirate Icoana Împărătească a celor Trei Ierarhi. În Muzeul se mai află acopereminte de mormânt, brodate de către soția domnitorului – Tudosca, un exemplar al Cazaniei lui Varlam, care a văzut lumina tiparului la 1643.  

Din vorbă în vorbă cu ghidul, mai aflu că Sala Gotica amintește de cel putin doua evenimente importante din istoria mănăstirii. La 1642, aici s-au desfășurat dezbaterile teologice pan-ortodoxe,  care s-au încheiat prin a aproba Mărturisirea Ortodoxă, alcătuită de Petru Movila. Mai târziu,  la 1888, paraclisul aflat în Sala gotica, în care se afla racla cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva, a fost martorul celei mai cunoscute, dar și mai surprinzătoare minuni ale Ocrotitoarei Moldovei. Chiar dacă totul a ars în jur, moaștele ei nu fost atinse de flăcările năvalnice din noaptea de 26 spre 27 decembrie.

Domnitorul Vasile Lupu a ctitorit 15 biserici şi altele 14 le-a refăcut, însă cea mai emblematică rămâne a fi Trei Ierarhi. Mănăstirea de pe Ulița Mare de odinioară, bulevardul Ștefan cel Mare de astăzi (pietonal) de la Iași, este o oază de seamă a spiritualtății românești.  Drumul meu prin Iașiul perlelor continuă.

 

Reclame

Golia – perla din inima Iaşiului


IMG_0124

Şapte perle ale ortodoxiei pe şapte coline. Catedrala Mitropolitană şi Mănăstirile Galata, Frumoasa, Trei Ierarhi, Bucium, Sfânta Teodora şi Golia sunt cetăţile spirituale ale Iaşiului. Cu una din cele şapte începem pelerinajul prin frumoasa citadelă. De fiecare dată când am hălăduit prin Iaşi am rămas uluit de măreţia arhitecturală a Mănăstirii Golia (de călugări). Aceasta este chiar în „buricul târgului”. Istoria spune, însă, că pe timpuri, se află la poale de codru.

IMG_0114La intrare este un imens turn, cu o înălţime de vreo de 30 de metri. Urcând multele scări, cam 120 la număr, poţi gândi şi la paşii prin istorie ai sfântului locaş. De sus se vede ca-n palmă întregul complex monastic, dar şi tot oraşul. E un cadru care te provoacă să înţelegi mai bine din paginile de aur ale spiritualităţii româneşti. Despre acest turn, Paul de Alep, un arab creştin din Siria, a spus că „nu are pereche în toate aceste ţări, prin înălţime, lărgime şi măreţie”. E adevărat că turnul de odinioară din cauza incendiilor, dar şi a unui cutremur, s-a ruinat, iar cel care poate fi vizitat şi admirat astăzi este de la 1901. În acest turn, pe lângă impresionantele clopote, se mai păstrează imagini de altădată ale Mănăstirii Golia.

IMG_0142Astfel, potrivit documentelor, încă la 1515 pe locul actualei mănăstiri era o biserică. Însă, numele de Golia vine de la marele logofăt Ioan Golia. Numele acestuia apare pentru prima data la 1575 pe un „Tetraevanghel”, pe care l-a dăruit bisericii „pentru sufletul lui şi al neamului său…”. Prin 1606, Ana, soţia logofătului Ioan, reface biserică şi o închină Mănăstirii Vatoped de la Muntele Athos.

Mai târziu, potrivit cronicarului Miron Costin, Voievodul Vasile Lupu „din mila lui Dumnezeu, domn al Ţării Moldovei (1634–1653), om cu hire înaltă şi împărătească, mai mult decât domnească… au zidit şi lăudate mănăstiri”. Printre acestea şi Golia – „peste toate mănăstirile aice în ţară mai iscusită”, vorba cronicarului. Astfel, biserica „Înălţarea Domnului” este refăcută de marele domnitor între anii 1650-1653 şi terminată în 1660 de către fiul său Ştefăniţă.

Mănăstirea Golia este înconjurată de un zid, care are o înălţime de circa nouă metri şi o grosime de peste un metru. La cele patru colţuri sunt turle, ridicate încă pe la 1667. În două dintre acestea se păstrează vestigii ale trecutului – cărţi vechi, icoane, cruci, precum şi obiecte meşteşugăreşti. Totodată, aici poate fi văzută o chilie veche, cu puţinul de care avea nevoie pe timpuri un călugăr– cruce, icoană, pat (toate din lemn), o haină cernită şi o carte de rugăciuni.

IMG_0108Intrat în biserică rămân uluit de pictura din interior. Printre imaginile cu sfinţi, mucenici şi apostoli zăresc chipurile zugrăvite ale Voievodului Irimia Movilă, membrilor familiei Golia şi Domnitorului Vasile Lupu. În biserică, din lucrurile de odinioară, se mai află tronurile domneşti, un policandru cu însemnele lui Vasile Lupu şi patru sfeşnice comandate în Danemarca. La fel, poate fi admirată o impresionantă catapeteasmă de la 1838. Pe timpuri, Mănăstirea Golia era cunoscută drept una a cununiilor domneşti. Astfel, aici şi-au pus pirostriile: Constantin Duca şi Maria Brâncoveanu (1693) şi Antioh Cantemir cu Catrina (1696).

IMG_0117Pe teritoriul complexului monastic, în faţa casei cu coloane (zidită în secolul al XVIII-lea) este bustul lui Ion Creangă. Potrivit documentelor, acesta a locuit aici din 1866-1871, cât a fost diacon la Golia. Din lucrurile care au aparţinut lui Creangă în casă este doar o haină diaconească (atât a rămas sau mai degrabă s-a păstrat), în rest sunt obiecte caracteristice perioadei.

Din păcate, Mănăstirea Golia are în istoria sa şi pagini negre. A fost pradă a incendiilor în 1682, 1733 şi 1822, iar la 1738 e afectată de un cutremur. Astfel, aceasta este reparată de mai multe ori. În 1863, după secularizarea, Mănăstirea Golia a căzut în ruină, iar din 1900 şi până în 1947 a fost închisă. Apoi, a devenit biserică parohială, iar acum mai bine de două decenii revine la statutul de odinioară.

IMG_0165Ca

Spre perlele spirituale cu pecete domnească (III)

Pornesc spre partea de ţară darnică în comori spirituale care mai de care. De data aceasta drumul subsemnatului duce spre alte perle din Ţata de Sus. Primul popas e la Mănăstirea Humor.   

La fel ca celelalte surate bucovinene, cu fresce exterioare (Sucevița, Voroneț, Arbore și Moldovița), și Mănăstirea Humor este căutată pentru frumusețea fără egal, pentru faptul că ține mereu aprinsă candela credinței, pentru că face parte din Patrimoniul UNESCO. Această perlă impresionantă se află într-ul sat cu un toponim sugestiv – Mănăstirea Humor, iar strada pe care e situată are numele ctitorului – Toader Bubuiog.

biserica HumorTradiția își face loc pe mica stradelă ce duce spre vechiul sfânt locaș. Până la porțile mănăstirii pot fi admirate, dar și cumpărate covoare, carpete, ii, catrințe, ouă încondeiate etc. Înainte de a ajunge la Mănăstirea Humor se află o impresionantă biserică – biserica satului. Am trecut pe la ea în zi de duminică. Era arhiplină, iar mai toți creștinii îmbrăcați în port popular, după tradiția locului. Și așa e duminică de duminică, și așa e de sărbători. Așa-i stă bine unui om dacă ține la moși și strămoși, îmi spune o bătrânică. Treceți pe la mănăstire, mă îndeamnă părintește.

Manastirea HumorAm intrat pe poarta de lemn  a mănăstirii. Chiar dacă nu e unul impunător, sfântul locaş are o profundă încărcătură istorică, artistic şi spirituală. Pisania spune că actuala biserică a Mănăstirii Humor a fost zidită la 1530 “cu cheltuiala şi osteneala logofătului Teodor Bubuiog şi a soţiei sale Anastasia”. De altfel, ctitorul sfântului locaș era frate după mamă cu domnitorul Petru Rareș.

Sunt destule dovezi care arată că aici a existat o vatră monastică mult mai devreme. Încă pe timpul domniei lui Alexandru cel Bun a fost biserică, ruinele căreia mai pot fi văzute și astăzi, chiar în vecinătatea actualului sfânt locaș.

Ajuns în curtea Mănăstirii, privind fresca exterioară, am impresia că am deschis un album de artă. O pictură frumoasă și unică, mesaje sfinte într-o magie de culori. Însă, după accentua istoricul Vasile Drăguţ „…îşi spune cuvântul o sărbătorească orchestraţie de culori calde, pe suportul cărora roşul se detaşează cu strălucire”.

Se spune că pictura exterioară (făcută la 1535, pe timpul domniei lui Petru Rareș) este una dintre cele mai vechi fresce în aer liber din Bucovina.

Impresionante sunt și picturile interioare cu chipuri de sfinți și diverse teme din Biblie. Mănăstirea Humor este interesantă și din punct de vedere arhitectural. Este primul sfânt locaș ce are pridvorul deschis și o tainiță (în timpurile grele aici erau păstrare lucrurile de preț).

La Mănăstirea Humor este și un turn de apărare. Acesta a fost înălțat la 1641, la porunca domnitorului Vasile Lupu.

BogdanestiCălătoria spirituală prin Ţara de Sus de fiecare dată e emoţionantă, mai ales că e vorba de sfinte locaşuri care „cheamă” orice iubitor de neam şi pământ străbun. Locaşul sfânt despre care am să vă spun este o continuitate a ceea ce a fost în apropiere de Bogdănești, județul Suceava, acum mai bine de șase secole. Mănăstirea de astăzi amintește de ctitoria de odinioară a domnitorului Bogdan Vodă, întemeietorul Țării Moldovei. Cu șase secole jumătate în urmă în arealul spiritual apare schitul Bogdănești sau Bogoslovul, care era folosit drept biserică domnească.

Preotul Gheorghe Loghinoia spune că era în anul 1363 când Bogdan Voievod hotărăște să ridice un sfânt locaș de lemn. Acesta a rezistat aproape un secol jumătate, apoi, la 1510, e ștearsă de pe fața pământului de tătari. În scurt timp reușește să reînvie, datorită lui Bogdan al III-lea, fiul lui Ștefan cel Mare. Însă, nu pentru mult timp, doar pentru trei decenii. Or, la 1542, domnitorul Petru Rareș va strămuta vechiul sfânt locaș și va întemeia Mănăstirea Râșca.

Potrivit documentelor, viața monahală nu s-a oprit subit la ctitoria lui Bogdan Voievod, doar că a fost una sporadică. Ultimele informații se pierd în negura vremurilor. Părintele Loghinoaia, cel care slujește la actuala Mănăstire Bogdănești, spune că nu prea există multe informații, dar faptul că aici a fost una din primele ctitorii voievodale din Țara Moldovei e o pagină importantă din istoria neamului.

Manastirea BogdanestiAcum două decenii, la 1994, Mănăstirea Bogdănești reintră în circuitul spiritual. Pe lângă impunătoarea biserică este și un monument dedicat lui Bogdan Voievod, un turn-clopotniță, Aşezământul Creştin Filantropic „Acoperământul Maicii Domnului”etc. Cei mai mulţi pelerini vin aici de Sfântul Ilie (20 iulie,stil nou), când Mănăstirea Bogdăneşti îşi sărbătoreşte hramul, dar şi de Naşterea Maicii Domnului (opt septembrie, stil nou), de cel de-al doilea hram al aşezământului monahal.

Despre acest sfânt locaş şi despre ctitorul său am pomenit în treacăt – Mănăstirea Râşca şi domnitorul Petru Rareş. Despre Mănăstirea Râşca s-au spus până acum puţine lucruri, ea a stat secole la rând într-un con de umbră. A suferit cel mai mult pe timpul năvălirilor barbare. Din toate câte le-am citit, apoi văzând acest sfânt locaș, mi-am spus că este minunea uitată a Ţării de Sus.

Manastirea Rasca… Trec pe sub bolta joasă a unui turn-clopotniță, rămân cu ochii larg deschiși când văd frumoasa și încântătoarea biserică. E biserica lui Petru Rareș, ridicată la 1542. Biserica „Sfântul Nicolae” este una mică, mult mai mică decât altele ridicate de domnitorul Petru Rareș. Fresca exterioară, de altfel executată după moartea ctitorului (1552-1554) e plină de lumină și culori. Aici, la Râșca, impresionează două mari compoziții – Judecata de Apoi și Scara Sfântului Ioan Climax.

În interiorul bisericii ochii mi se opresc la icoanele vechi. Apoi, opresc în fața a două lespezi funerare – a doamnei Anastasia, mama lui Alexandru Lăpușneanu, și a Episcopului Macarie, primul stareț al Mănăstirii Râșca.

Istoria spune că Mănăstire Râșca a trecut prin multe urgii. Totodată, aceasta a fost una de rea faimă, or prin secolul al XVIII-lea, aici a funcționat o închisoare pentru călugării vagabonzi. Plus la asta, după 1800, Mănăstirea Râșca a fost și închisoare politică. Se spune că la 1844, domnitorul Mihail Sturza îl surghiunește pe istoricul Mihail Kogălniceanu. Acesta a stat închis mai bine de șase luni în turnul clopotniței.

 Pe o placă de marmură,  instalată la 1931, mai citesc despre Mănăstirea Râşca:  „În 1921 un groaznic foc a ars acoperișul bisericii, casa de oaspeți și chiliile cu întreaga gospodărie, așa că mănăstirea era amenințată cu pustiirea. Din îndemnul și stăruința I.P.S. Mitropolit Pimen al Moldovei, a fost refăcută prin munca și osârdia călugărilor, ajutați de popor și autorități; terminându-se în timpul domniei M.S. Regelui Carol II, prim ministru fiind Dl. N. Iorga, stareț fiind arhimandritul Paisie Cozma.

În vremea Marelui Război pentru Întregirea Neamului, 1916-1918, călugării din această mănăstire au mers ca infirmieri pe câmpul de luptă pentru îngrijirea răniților, iar chiliile mănăstirei au servit ca spital militar, îngrijit de călugării bătrâni, pentru ca toți, în acele vremuri grele pentru țară, ca buni români, să-și facă datoria”. La Mănăstirea Râşca au mai avut loc lucrări de restaurare între anii 1965-1968 și 1972-1991.

Mănăstirea Râșca se află pe valea râului cu același nume, în comuna Râșca, județul Suceava. Peste 40 de km despart Mănăstirea Râșca de centrul județean (DN2/E85) și alți aproape 275 de km de Chișinău.

Călătoria la perlele spirituale cu pecete domnească nu se încheie aici…

Despre alte perle spirituale cu pecete domnească AICI.