Pădurea – loc de respiro

Misterul pădurii e între încântare şi tulburare. Mereu îşi schimbă culorile, mereu se aud alte sunete. E un imperiu al frumosului care ademeneşte pe oricine. Pădurea e oaza de lumină, iar de intrăm în ea simţim cum sufletul nostru se umple de optimism, cum umbrele ramurilor şterg orice pată de pe inimă.

Creată de milioane de ani,  pădurea, vorba baladei, e o „gură de rai”. Ea a fost şi este un leagăn al omenirii. Toate au început de la copacul pădurii. Din lemnul acestuia omul şi-a făcut primul foc, a confecţionat arme şi unelte. Tot din bogăţia pădurii omul şi-a ridicat locuinţă. Din lemn a făcut Noe arca sa, Solomon şi-a construit templul etc. Aproape în toate basmele apare ori un duh al naturii, ori o zână a pădurii sau apelor. Din cele mai vechi timpuri oameni doreau să-şi înveţe urmaşii să iubească natura şi să-i folosească forţele, dar totodată să aibă dragoste şi respect.  Din păcate, în pădurile măreţe de odinioară e mult zgomot de topoare şi ferăstraie mecanice. Oamenii ar trebui să înţeleagă cât de important e să fie păstraţi plămânii planetei.

Pădurea trebuie iubită or ea oferă foarte multe daruri: cea mai mare cantitate de oxigen, aproximativ 2/3 din oxigenul consumat de oameni, animale, microorganisme, industrie, agricultură, este preluat din atmosferă, prin aprovizionarea acesteia de către arbori şi arbuşti. Totodată, ea absoarbe o cantitate impresionan­tă de CO2, contribuind astfel la reducerea gradului de poluare. Prin urmare, un arbore produce, în 100 de ani, o cantitate de oxigen echivalentă necesarului unui om pe o perioadă de 20 de ani. Este important să se ştie, mai ales că R. Moldova are foarte terenuri accidentate, că pădurea fixează solul, contribuind la sto­parea alunecărilor de teren şi eroziunilor provocate de ploaie sau vânt. Conform cercetărilor, pădurile au o capacitate de retenţie şi înmagazinare în sol de circa 10.000 metri cubi pe an şi pe hectar, constituind un imens rezervor natural de apă. Pentru a produce lemn, pădurile consumă 3.000-4.000 metri cubi de apă pe an şi pe hectar, restul de 6.000-7.000 metri cubi stocându-se în sol ca rezervă şi care, prin debitul izvoarelor, menţin un regim de scurgere echilibrat şi permanent al cursurilor de apă.

Aceasta mai este un filtru natural de excepţie, apa de pe urma precipitaţilor, trecând prin straturile de muşchi şi frunze moarte devine limpede şi curată. Pădurea este un adăpost de nădejde pentru numeroase specii de plante şi animale. Se spune că o fâşie de pădure cam de 30 de metri, aflată în apropierea unei şosele, reduce intensitatea zgomotului cu 8-10 la sută.

Pădurea este considerată de unii specialişti un dispecerat al naturii, iar o personalitate marcantă a silviculturii româneşti, Marin Drăcea, spunea: „Pierderea pădurii nu înseamnă numai pierderea unei bogăţii, ci pierderea însăşi a obârşiei din care se trage bogăţia. Iată de ce problema silvică nu e una tehnică, de specialitate, ci o problemă naţională”.

Pentru neamul nostru lemnul este simbolul veşniciei şi credinţei, vorba vine„Codru-i frate cu românul”. Biserici şi clo­potniţe din lemnul pădurii, cruci şi troiţe, pluguri şi poloboace. Dar cel mai nobil e că lemnul, pădurea, codrul sunt în doinele şi baladele noastre.

Neamul românesc şi-a văzut destinul în măreţia pădurii, dar şi în trecerea acestei prin timpuri şi anotimpuri. Viaţa copacului şi a omului sunt împletite parcă într-un destin – omul vine din pământ şi copacul îşi are rădăcinile în adâncuri, omul creşte şi copacul devine tot mai semeţ, omul se stinge şi copacul cade la pământ. Cineva spunea: ”Ca şi la om, sufletul pomului se află în altă parte, departe, la Dumnezeu, iar până acolo e cale lungă”.

E impresionant spectacolul pădurii – atâtea vieţi sunt în ea şi toate au ceva aparte, toate dau culoare minunatului tablou. Pădurea mereu spune ceva, de parcă ar fi o sală de spectacole – decor de la un verde crud până la un gri sumbru, sunete feerice – foşnetul frunzelor, ciripitul păsărilor, zumzetul insectelor, mugetul animalelor, clipocitul izvoarelor etc. Pădurea poate fi confidentă şi amică, doctoriţă şi farmacistă, loc de refugiu şi revigorare. Scoarţa, mugurii, florile, ba chiar şi frunzele, seva şi răşina sunt excelente medicamente pentru trupul şi sufletul omului. Pădurea e edenul aerului curat, liniştii, miresmelor şi culorilor.

Se spune că există păduri „vesele” şi „tăcute”. O dată cu creşterea altitudinii, tăcerea devine chiar apăsătoare. în pădu­rile înalte de brad sau pin se aude doar vuietul vântului, iar în pădurile aflate pe locuri mai joase, cu faună mai variată, se aud o mulţime de păsări. Cele mai „zgomotoase” păduri sunt în zonele umede şi calde – păsări, insecte şi fel de fel de vieţuitoare de apă. Dacă ne aflăm în pădurile în care gălăgia e în toi atunci ne vom înviora şi va fi stimulată dorinţa de viaţă.

Dacă avem nevoie de linişte, de calmitate, ne simţim sur­menaţi sau stresaţi atunci pădurile „tăcute” sunt un adevărat cabinet medical.

Anunțuri

Drum de … VERDE

Nistrul Chior, Talmaza

La sfârșit de cuptor am pornit din nou la drum. De data aceasta jurnalul de călătorie urma să-l completez cu reușitele proiectelor GEF SGP și ADA, realizate în localități din raionul Ștefan Vodă. Turul de presă desfășurat de AJMTEM, în parteneriat cu Societatea Ecologică „BIOTICA”, Asociaţia Patronală a Industriei Turismului din Republica Moldova (APIT), Asociația de Dezvoltare a Turismului din Moldova (ADTM) și Mișcarea Ecologistă Ștefan Vodă, a fost un bun prilej de a înțelege cum decurge viața la țară, dar și pentru a vedea cât de mul țin oamenii de la  Sud-Estul Republicii Moldova la comorile naturii, cât de importante sunt proiectele, care, într-un fel sau altul, păstrează și salvează VERDELE. 

Jurnaliștii și blogerii, la Talmaza

Primul popas e la Talmaza, Ștefan Vodă. Aici, Asociația Patronală a Industriei Turismului din Republica Moldova, susținută de GEF,  a promovat resursele regenerabile, prin instalarea sistemelor de iluminat LED cu panouri fotovoltaice, pentru asigurarea permanentă și autonomă a iluminării, în orele nocturne. Totodată, la Talmaza, Societatea Ecologică „BIOTICA”, deja datorită susținerii Agenției Austriece pentru Dezvoltare, a construit un rezervor de apă. Astfel, mai mulți oameni, ce nici nu visau să aibă un apeduct, din cauza reliefului, care până mai ieri nu permitea „acest lux”, s-au bucurat că au fost conectați la rețea. Mai mult ei au plătit puțin peste 1950 de lei, un preț mic, dacă mai pui în calcul că s-au ales și cu apometre.

După o pauză de masă, pe malul Nistrului Chior, fac notițe la Cioburciu. Aici, împreună cu primarul Dmitrii Wissotzky, ajungem la sistemul antiviitură, restabilit cu suportul Agenției Austriece pentru Dezvoltare, la fel într-un proiect realizat de „BIOTICA”.  În acest sens, localitatea a scăpat de apele, uneori, năvalnice ale Nistrului. Adică,fiind reconstruit sistemul vor fi prevenite inundațiile.

Nistrul la Cioburciu

Rămânem tot pe mal de Nistru. La Cioburciu există și un parc, după conceptul unui ecosistem seminatural. Aici, la umbra copacilor copiii se joacă, iar maturii stau la sfat. Parcul din localitate a fost realizat de APIT, cu suportul GEF SGP.            

Prima zi de tur se încheia cu un frumos asfințit, pe mal de Nistru și cu discuții interesante la Conacul lui Mărgineanu, precum l-am „botezat” noi, jurnaliștii.

Se lasă seara, la Cioburciu

A doua zi a început  pentru unii colegi cu un master class de alergare, oferit cu drag de șeful ADTM, Viorel Miron. Astfel, ei au escaladat dealurile Cioburciului, s-au umplut de energie pentru o nouă zi, care  se anunța la fel de interesantă, cel puțin asta anunța Agendă. Unii și-au savurat cafeaua, alții ceaiul și am pornit din nou la drum. De data această spre orașul Ștefan Vodă.

Muzeul Verde, Ștefan Vodă

Acolo am admirat exponatele de la Muzeul Verde, au ascultat povestea frumoasă a acestuia, expusă cu însuflețire de directoarea Tatiana Marin. Promit, să revin cu un expozeu de la cel mai interesant și provocator Muzeu dintre Prut și Nistru, cel puțin pentru mine. Acum, însă, vă spun despre un proiect GEF, realizat de Mișcarea Ecologistă Ștefan Vodă (ME ȘV), în satul Palanca. Cu mult entuziasm despre el au vorbit Tatiana Marin, șefa MEȘV,  dar și primarul de Palanca, Larisa Voloh. Aici, va fi instalată o rețea de informare, compusă din microfoane, difuzoare, amplasate în locuri publice. Totodată, la Palanca, localitate care, potrivit cercetărilor, ar fi printre primele nouă sate din raionul Ștefan Vodă cu risc sporit de dezastre, va fi instalat pavaj adaptat la schimbările climatice și dezastre. Mai mult, constat că proiectul este unul destul de ambițios, or urmează a fi procurat și un turn de apă, instalate peste 160 de becuri LED, amenajate trei zone de protecție a fântânilor, amplasate 50 de tomberoane și 14 coșuri de gunoi.

…Cei de la Popeasca, Ștefan Vodă, „culeg” deja roadele proiectelor implementate de BIOTICA, având suportul ADA și GEF. Am vizitat, mai întâi, turnurile de apă, instalate datorită Agenției Austriece pentru Dezvoltare. Apoi, am mers la pepiniera inițiată cu susținerea GEF. În cadrul proiectului, aici au fost plantate specii de paltin, corn, păducel, nuc, aronie, tei etc. Deocamdată, puieții ajung doar în Popeasca, însă, diriguitorii speră că despre ei va afla mai multă lume, astfel își vor extinde arealul de vânzare a ceea ce cresc cu mare drag.

La Talmaza, Cioburciu, Ștefan Vodă, Popeasca am aflat și despre potențialul turistic al zonei. Ghid prin spațiul Nistrului de Jos a fost Viorel Miron, șeful Asociației de Dezvoltare a Turismului din Moldova, care desfășoară un proiect GEF SGP și are în vizor destinațiile din raionul Ștefan Vodă.  Am aflat că Nistrul de Jos – zonă RAMSAR – are un patrimoniu natural și cultural destul de variat. Nistrul Chior, Știubeiul, pădurile seculare, luncile râurilor, păsările – toate sunt parte a unui peisaj încântător. Oricine ajunge în zonă poate lesne afla despre oameni, tradiții, toponime locale, or în mai toate satele de pe aici sunt multe muzee bogate cu vestigii ale istoriei.

Voi reveni la Nistrul de Jos pentru admira splendorile naturii, dar și pentru a asculta poveștile oamenilor, pentru a „săpa mai adânc” în tradițiile și obiceiurile lor. Sper, însă, că autoritățile vor spune DA inițiativei de creare a unui Parc Național în Zonă, care ar pune în valoare, și mai mult, potențialul acesteia, dar ar și contribui la îmbunătățirea stării elementelor de mediu.      

Relatarea a fost realizată cu suportul GEF SGP, ADA, BIOTICA, APIT, ADTM, MEȘV, AJMTEM. Mulțumesc!

„Căciulile” basarabene de pe malul Prutului

Oricât priveşti în jur sunt numai movile. Unele mai mari, altele mai mici, acestea sunt parcă nişte căciuli aruncate pe ici-acolo. Se spune că ar fi vreo 3500, însă locul este cunoscut cu numele de „Suta de Movile”. Acestea se află între satele Branişte (Râşcani) şi Cobani (Glodeni), la o distanţă de circa 200 de kilometri de Chişinău.

Despre faimoasele movile a scris chiar şi Dimitrie Cantemir, iar scriitorul polonez Jozef Ignacy Kraszewsky a afirmat în una din lucrările sale că „Suta de Movile” este o necropolă a regilor sciţi. Locul apare indicat şi pe Harta lui Bauer din 1772.

Movilele sunt încărcate de frumuseţe, dar şi de multe mistere şi legende. Apariţia acestora e datorată fenomenelor naturale, mai mult fiind vorba de alunecări de teren, susţin unii. Alţii afirmă că acestea au fost ridicate în timpul unei bătălii cu turcii. Există opinii că acestea ar avea origine glaciară.

Profesorul Ştefan Ciobanu spunea despre „Suta de Movile”: „… una lângă alta se ridică ca nişte furnicare uriaşe un număr mare de movile, a căror provenienţă a dat naştere la diferite ipoteze… Dărâmate de vremuri şi de om, unele din ele par ridicături naturale. Dar faptul că asemenea movile se găsesc şi pe alte râuri, ne face să presupunem că aceste movile au fost create cu alte scopuri decât cele de pe dealuri”.

Movila Voinicului sau Ţiganului, cum o mai numesc unii, este cea mai mare şi are o înălţime peste 30 de metri. Majoritatea movilelor au între unu şi trei metri. Urcat pe ele poţi vede peisaje de poveste, pline de farmec. Aici soarele răsare şi apune mai altfel decât prin alte părţi, iar luna şi stele sunt parcă mai aproape, încât s-ar părea că le atingi cu mâna.
 

Iată cum puteți ajunge la Suta de Movile. Pentru detalii accesați AICI.

DESCOPERĂ ȚINUTUL HÂNCEȘTI (II)/FOTO

…Continuu să fac notițe de călătorie în Infotrip-ul DESCOPERĂ ȚINUTUL HÂNCEȘTI. Urmează popasul la Muzeul de Etnografie și Istorie din Ciuciuleni. Constat din prima că este un loc în care aș sta mult timp pentru afla mai multe din paginile acestui impresionant sat din părțile Hânceștilor.

În peste zece săli pot fi  admirate exponate de o rară valoare. Muzeul de aici, cu puținii bani pe care-i are, reușește să fie un arhivar al timpurilor demult apuse.  De la pâine ritualică la obiecte pentru diverse meșteșuguri, de la ii, catrințe și cămăși populare până la haine militare, de la cărți vechi până la radiouri, televizoare, telefoane, calculatoare – toate sunt parte a Muzeului de la Ciuciuleni, de altfel o localitate veche, după cum avea să aflu din documentele vremii, atestată documentar la 1430, încă pe timpul domniei lui Alexandru cel Bun. 

După ce am răsfoit pagini de istorie a venit și timpul unui respiro.  Și pentru că eram în unul din faimoasele sate din inima Codrilor – Ciuciuleni – ne-am scăldat ochii cu imagini de la geana pădurii.

 

Astfel se încheia prima zi de Descoperă Ținutul Hâncești, urma o alta, care ne umplea memoria cu amintiri, la fel de frumoase și palpitante.  Mai ales că a început așa cum place mie – cu o drumeție prin pădure – cum ar zice specialiștii – hiking.   Doar câțiva kilometri străbătuți printr-o superbă pădure și bateriile s-au încărcat gata să atragă o nouă porție de frumos și … sfânt.

Popas în zi de duminică facem la una din impresionantele lavre ale Basarabiei – Mănăstirea Hâncu, ctitorită la 1678.  După mai bine de un sfert de secol de dăinuire spirituală, Mănăstirea Hâncu avea să treacă prin răfuiala ateilor, încă la 1944, când aşezământului monahal i-au fost confiscate toate pământurile. Totuşi, călugării reuşesc să reziste tuturor umilinţelor încă 12 ani, când sunt alungaţi, şi lăcaşul este închis. Mănăstirea capătă alte destinaţii: staţiune de odihnă pentru studenţi şi sanatoriu pentru boli pulmonare. Şi, parcă pentru a alunga cu totul Duhul Sfânt care sălăşluia în aceste locuri, “Biserica de vară «Sfânta Cuvioasă Parascheva» este transformată în club, mai-marii având grijă de educaţia ateistă”, aici fiind organizate “lecţii de promovare a învăţăturilor marxist-leniniste” ori “sunt prezentate scenete care-l batjocoresc pe Dumnezeu”. După mai bine de patru decenii de tăcere spirituală, la 1992, Mănăstirea revine la menirea de odinioară.

În  Infotrip-ul DESCOPERĂ ȚINUTUL HÂNCEȘTI am mai admirat frumusețile din lunca Prutului, în apropiere de Nemțeni,  am privit cu cât dragoste a redat pe pânze Timotei Bătrânu locurile de basm din Nemțeniul drag și am ascultat vorbe frumoase despre cel care a fost Constantin Tănase – jurnalist și om politic, la muzeul aflat în incinta gimnaziului care-i poartă numele.  Tot prin părțile Hânceștilor – la Mirești –  am trecut pe la olarul Adrian Onuța – omul care dă suflet lutului, care păstrează cu sfințenie o tradiție a familiei, lăsată drept moștenire de către bunelul său. Adrian este un meșter iscusit, iar lucrările sale sunt apreciate și se  află la mare căutare. Vorbește cu mare drag despre acest meșteșug, iar în ceea ce face se observă perseverența.  

Ultimul popas l-am făcut la Lăpușna. Mai multe urme ale istoriei atrag aici  – situl arheologic „Târgul medieval”, Beciul de piatră, „Cimitirul medieval”. În total, 17 situri arheologice au fost descoperite la Lăpuşna – necropole, aşezări umane din epoca bronzului, fierului, epoca antică. Din 1993 toate acestea au fost declarate monumente de importanţă naţională.

O adevărată atracţie turistică la Lăpuşna devine beciul medieval, care este în reabilitate acum, deopotrivă cu edificiul Curţii Domneşti.

Mai multe despre Lăpușna în notița Pe un drum vechi, la Curtea Domnească.  Prima parte Tinutul DESCOPERĂ ȚINUTUL HÂNCEȘTI poate fi citită AICI .

Sunt încă multe de aflat, dar și de spus despre Ținutul Hâncești.  Voi încerca să completez Jurnalul de călătorie, în viitorul apropiat, cu notițe despre Biserica de lemn de la Cotul Morii, Situl Arheologic de la Stolniceni, Complexul Memorial din Mingir, Muzeul satului Negrea și altele.  E de-a dreptul minunat să-ți dorești să cunoști istoria, ca mai apoi să simți că faci parte și tu din ea. 

P.S.  Vă aștept pe blog, dar și pe natura.md

 

DESCOPERĂ ȚINUTUL HÂNCEȘTI (I)

Palatul de pe colină

Palatul Princiar

La cam 35 de kilometri de Chișinău este o localitate în care am fost de nenumărate ori. Tablourile naturii de aici m-au cucerit de fiecare dată. Cogâlnicul cu unduirea calmă, colinele parcă desenate de un maestru al penelului, ulicioarele care te fac să te simți călător prin vremuri de mult uitate – toate te fac să o cunoști mai bine, să le spui și altora povești despre Hâncești.  Iar cea de astăzi pornește de pe vârf de deal, de la Complexul istorico-arhitectural Manuc Bey. Și… nu întâmplător. Or, prin vizitarea acestuia a și fost lansat Clusterul de Turism Hâncești, dar am și pornit în Infotrip-ul DESCOPERĂ ȚINUTUL HÂNCEȘTI.   Deci, la drum!

Deocamdată poate fi admirată doar o mică parte din marele complex de pe colina Hânceștilor. E un loc cu farmec aparte. Dincolo de istoria lui are multă splendoare, are acel ceva care nu te poate lăsa indiferent. După ce mai mulți ani a fost lăsat în uitare și ruină, astăzi Palatul Princiar Manuc Bei se ridică mândru, strălucește ca o perlă și fascinează pe oricine ajunge pe aici. Acesta a fost restaurat de 60 de specialiști de pe cele două maluri ale Prutului, iar Uniunea Europeană a dat pentru restaurarea monumentului istoric peste două milioane de euro.  

Curioșii ajung în dealul Hânceștilor pentru o lecție de istorie și frumos. Impresionant totul a fost:  tunelul subteran, galeria de poze restaurate din arhiva complexului, camera fierarului, subsolul autentic al Palatului Princiar.

Sălile de aici vor găzdui ședințe ale Guvernului, simpozioane, conferințe, diferite evenimente cultural-artistice. Cine ajunge la Complexul lui Manuc înțelege mult mai bine cum a trăit nobilimea basarabeană, gustă din atmosfera istorică a secolului al XIX-lea. Potrivit Ghidului nostru, întregul complex va arata ca odinioară, pentru că la Sankt Petersburg, Rusia, au fost găsite schițele originale ale proiectelor edificiilor, elaborate de arhitectul Bernardazzi. Unele dintre încăperile Palatului Princiar, pe șemineuri este blazonul Conacului. Acesta a fost refăcut datorită descoperirii emblemei pe piatra funerară de pe mormântul lui Manuc Bei, care se află în pridvorul Bisericii Armenești din Chișinău.

Până una-alta dacă sunteți curioși urcați scările spre Castelul de Vânătoare, care, la fel, face parte din Complexul Manuc Bey. De altfel e unicul edificiu care a rezistat timpurilor, aici funcționând Muzeul Ținutului Hâncești.

Mulți înclină să creadă că totul în dealul Hânceștilor a apărut datorită diplomatului și negustorului de origine armeană Manuc Bey – pe numele său real Emanuel Mârzaian. Însă, diferiți istorici arată că anume sub conducerea fiului său Murat (Ivan) a început construcția conacului, dar a fost finisată de către nepotul său, Grigore.  Au mai rămas doar cinci din cele zece edificii care odinioară erau parte a Complexului, iar acestea se spune că ar fi unite printr-un tunel, care ajunge pe sub o partea a Hânceștiului.    

Este plină de mistere istoria acestui Complex, cocoțat pe unul din dealurile Hânceștilor, dar și biografia lui Manuc Bey e una nedescifrată până la capăt. Cred că mulți din cei care ajung la Hâncești sau citesc despre această localitate din centrul Moldovei se întreabă cine a a fost Manuc Bei.

Istoricii spun că acesta s-a născut în 1769, la Rusciuk (orașul Ruse de astăzi), unde familia sa, care își avea originea în satul Karpi, regiunea Araratului, se stabilise după plecarea din Armenia. Potrivit unor istorici, Manuc Bey era considerat unul dintre cei mai bogați oameni din Balcani. Implicat în mijlocirea relațiilor economice dintre Rusciuc (Ruse)  și București, Manuc primește în anul 1802 rangul boieresc de serdar, iar în anul următor pe cel de paharnic din partea domnitorului Constantin Ipsilanti al Țării Românești (1802-1806).

În anul 1806, după începerea Războiului ruso-turc din 1806-1812, Manuc ajunge în capitala Țării Românești, unde este silit să se stabilească aici pe termen lung din cauza conflictului armat.

„Adevărul” notează că s-ar putea spune că Manuc Bey a fost „un fel de spion“. Potrivit istoricului Dan Falcan. Acesta spune că Manuc Bey şi-a câştigat aceast renume după Pacea de la Bucureşti din anul 1812, un tratat semnat între Imperiul Rus şi Imperiul Otoman chiar în Hanul lui Manuc, în superba construcţia care şi astăzi se mai găseşte în Bucureşti.

„A avut un rol esenţial în semnarea păcii şi se spune că el era cel care le oferea informaţii ruşilor, de aici şi povestea cu spionajul. Desigur, se spune că le oferea informaţii şi turcilor pentru că îşi dorea să se pună bine cu toată lumea”, povesteşte istoricul.

Un alt istoric George Potra menționa în una dintre lucrările sale: „I-a plăcut să fie bogat și a reușit să aibă o avere imensă, în bani și proprietăți. Prin însușirile sale native el a adus servicii Imperiului Otoman și Rusiei, când aceste două puteri erau în război; aceste servicii i-au fost plătite nu numai cu titluri și scrisori de mulțumiri, ci și cu aur”.

A părăsit Bucureștiului după terminarea războiului ruso-turc, iar la 1815 a și cumpărat moșia Hâncești. A murit la 1817, pe când avea doar 48 de ani. Nici până astăzi nu se știe cauza morții. Una din versiuni – un accident de călătorie. Se mai spune că a fost otrăvit cu o substanţă, care mărește tensiunea arterială şi care e greu de depistat în procesul de investigaţie.

Dar cine știe? Poate aflăm răspunsul de la fantoma lui Manuc – se zice că bântuie uneori renumitul han de la București.

Până una alta, noi, jurnaștii, bloggerii, reprezentanții agențiilor de turism,  am savurat, în una din sălile Palatului Princiar,   vinuri vinuri produse de  Vinăria Hâncești


Sunt încă multe de aflat despre Hâncești, sunt încă multe de spus. Vom răsfoi împreună documente, vom privi fotografii de epocă din Palatul Princiar. E de-a dreptul minunat să-ți dorești să cunoști istoria, ca mai apoi să simți că faci parte și tu din ea.  Povestea Infotrip-ului DESCOPERĂ ȚINUTUL HÂNCEȘTI va continua.

Infotrip-ul  DESCOPERĂ ȚINUTUL HÂNCEȘTI s-a desfășurat  cu susținerea financiară a Consiliului Raional Hîncești și este parte a proiectului ”Clusterul de Turism Hîncești”, finanțat în cadrul programului Diaspora Engagement Hub, implementat de Biroul pentru relații cu diaspora din cadrul Cancelariei de Stat a Republicii Moldova, în parteneriat cu Organizația Internațională pentru Migrație, Misiunea în Moldova, în cadrul proiectului „Consolidarea Cadrului Instituțional al Republicii Moldova în domeniul Migrației și Dezvoltării”, care este finantat de Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare.

 

 

 

Mănăstirea Polovragi – cinci secole de istorie și minuni (FOTO)

Trecut-a timp de când am fost pe la una din faimoasele mănăstiri ale Olteniei – Polovragi. De acolo am adus o iconiță a Sfântului Nectarie (dăruită de măicuța Nectaria), dar și un borcănaș de miere de mană de stejar. Păstrez frumoase și luminoase amintiri de la citadela spirituală de pe lungul drum al Gorjului. Recunosc, aș reveni la sfântul locaș ascuns sub culmile Căpățânii și ale Parângului. Poate că exagerez, dar sunetul de toacă și mirosul de tămâie parcă e mai altfel decât prin alte părți.

După aproape 700 de km de drum, cam atâția sunt de la Chișinău până la Mănăstirea Polovragi (de maici), nici nu simt oboseala… Recunosc, am folosit fraza asta de mai multe ori, însă, sunt ferm convins că anume credința te întărește de a ajunge repede (ca gând și trăire) și calm pe locurile pline de sfințenie.

Pitorească și seducătoare, de o profundă valoare spirituală și artistică, astfel găsesc Mănăstirea Polovragi. “Bine este cuvântat cel ce vine întru numele Domnului”, e scris pe o poartă de lemn, frumos sculptată, cu migală și multă dragoste divină. Alături, privirea se oprește la o impresionantă troiță de lemn, ridicată întru memoria eroilor și martirilor români.

Să tot stai și să admiri vechea mănăstire, care stă de veghe credinței neamului de mai bine de cinci secole. Și tot de 500 de ani e păzită de o vestită Icoană făcătoare de minuni a Maicii Domnului. Au fost găsite două pisanii, care atestă vechimea sfântului locaș, în ambele fiind menționat anul 1505. În același timp, nu exclus că la Polovragi ar fi existat o biserică și mai veche, din lemn.

Potrivit istoricilor, nu se cunoaște data reclădirii mănăstirii, însă un hrisov de pe timpul domniei lui Matei Basarab, emis la 6 iulie 1648, arată că mănăstirea a fost ridicată din temelie de către logofătul Danciu Pârâianu, care o și închină Sfântului Mormânt. La 1693, Constantin Brâncoveanu răscumpără mănăstirea de la Patriarhul Dositei al Ierusalimului. Pe timpul acestuia au fost ridicate clădirile stricate, zugrăvită biserica și adăugat un pridvor.

Prin 1731-1732 a fost ridicată biserica bolniței. Peste șapte decenii, în 1802, a căzut pradă trupelor lui Pasvantoglu. După doi ani au început reconstrucțiile mai multor edificii ale Mănăstirii Polovragi.

Cine a ajuns la Mănăstirea Polovragi, neapărat va trece și pe la Cheile Oltețului, va admira cele peste 80 de peșteri, în care s-au nevoit pe timpuri mai mulți sihaștri. Totodată, în apropiere de vechiul sfânt locaș se află și Peștera lui Zamolxe, unde, potrivit unor surse, acesta a și fost îngropat.

Mănăstirea Polovragi se află în judeţul Gorj la 2 km de comuna Polovragi. Ce traseu trebuie de urmat pentru ajunge la Polovragi, dacă porniți de la Chișinău urmăriți AICI.

  

 

 

Zece destinaţii de primăvară/ TOP „NATURA”

NATURA

Sursa foto: natura.md

Anotimpul verdelui crud e tocmai momentul potrivit de a cunoaşte mai bine locurile frumoase ale spaţiului dintre Prut şi Nistru. Revista „NATURA” a realizat un top al destinaţiilor de primăvară, locuri mai puţin promovate, unele chiar neîntâlnite în cataloagele de turism.

Astfel, publicația plasează pe primul loc   – Naslavcea – poarta de intrare a Nistrului în Moldova. Pe poziţia a doua a destinaţiilor de primăvară este Palanca, raionul Călăraşi. Locul bronzului e ocupat de Feteşti, Edineţ.

În top mai sunt incluse destinațiile: Horodiște și Duruitoarea Veche, Râșcani;  Călărăşeuca, Ocnița; Vadul-Raşcov, Șoldănești; Molovata, Dubăsari; Branişte, Râșcani și  Donici, Orhei.

Sunt o mulţime de locuri minunate între Prut şi Nistru, doar că depinde de sufletul nostru călător prin lume cât e de deschis în a le vedea, a le înţelege, a spune despre ele şi altora. Mai multe despre cele zece destinații de primăvară AICI

 

Povești de călătorie, cu doruri și-amintiri (II)

fetesti

După ce am depănat povești de pe Ciuhur, continuu jurnalul cu destinați la fel de dragi.Peste ani, locurile de la Feteşti mă tot atrag. Ba mă opresc cu cortul la poale de pădure, ba urc stâncile, ba mă las uimit de peisajul rustic. Mă prind la gândul că nu ştiu ce-aş alege: o zi în Elveţia sau una în „mica Elveţie” a Moldovei, aşa cum li se mai zice acestor locuri de basm. Nu că nu aş vrea să ajung în Elveţia de pe hartă, dar „Elveţia noastră” e atât de aproape şi atât de cuceritoare!

La Stânca Bunicului, înaltă de 90 de metri, ajungi după ce treci un podeţ peste Draghişte. Mă atrage, de fiecare data, ca un magnet. O admir de jos în sus, de sus în jos şi întrevăd chipul unui bătrân care veghează în aşteptarea celor dornici de a sta la sfat. E un loc bun de a prinde energiile timpului, de a înţelege mai bine istoria pământului, de a căuta tainele strămoşilor.

Iar taine sunt destule. La Cheile Draghiştei de la Feteşti, bunăoară, săpate între 2 masive de recife badeniene, cu o vechime de circa 15 milioane de ani, se găsesc colonii de corali şi grote pleistocene – parte a primei epoci din istoria omenirii.

Sunt şi alte înălţimi de cucerit. Pe partea dreaptă a Draghiştei avem cea mai înaltă altitudine – aproape 250 m deasupra nivelului mării, iar pe partea stângă a râului – Stânca Rediului are 230 m.

Dacă aş avea o clepsidră, cred că ar fi foarte mare. Dar, oricum, nu aş lua în seamă curgerea nisipului, oricât de mult ar fi. Pentru mine, odată ajuns la Feteşti, timpul îşi pierde sensul printre frumuseţi şi înălţimi. Dacă aş avea un ceas, l-aş „îneca” în apa Draghiştei, pentru a nu-mi aminti cât a rămas până la despărţire. Fiecare își poate scrie aici propria poveste, o poveste adevărată, care nu se uită niciodată. 

fetesti-dor

…Pe când eram copil admiram mai des Nistrul.  Mereu o rugam pe mama să mă ia la Otaci pentru a avea parte de „întâlnirea” cu vechiul meu amic – Nistrul. Pe atunci admiram râul care curgea între Otaci şi Movilău şi eram curios să ştiu de unde vine şi încotro o ia. Mai târziu aveam să aflu că vine de sus – din Carpaţi – şi ajunge hăt în Marea Neagră, urmând o cale de 1362 km. De la admiraţie Nistrul peste ani devenise izvor de inspiraţie. De fiecare dată când ajungeam pe malul Tirasului de odinioară îmi roiau în minte epitete, comparaţii, metafore…

img_7901

Peste ani am constat că bătrânul fluviu cu unduirile sale „a adunat” pe malurile sale sate înşirate precum mărgăritarele, stâncile cu vârfuri semeţe, schiturile rupestre încărcate de istorie, mănăstirile şi bisericile pline de veşnicie… Aici sunt locuri care te provoacă să revii de multe ori, să constaţi că merită să „guşti” din plin cu privirea bijuteriile acestui pământ. De la Naslavcea şi până la Palanca să tot admiri perlele naturale şi spirituale. Anume de la intrare şi până la liman se află cele mai multe şi mai frumoase monumente ale naturii şi rezervaţii peisagistice.

Nistru vertiujeni

Dincolo de toate, Nistrul este pentru  noi râul dorurilor, durerilor, tristeţilor, bucuriilor, întâlnirilor, despărţirilor. E râul destinului, e râul suspinului, e râul amarului…

De la Nistru până la Prut sunt multe de văzut. Un peisaj tulburător de încântător, oameni deschişi cum rar mai întâlneşti, limba română rostită frumos, tradiţiile păstrate cu sfinţenie…  Toate de  găsit la Giurgiuleşti, satul care aude în fiecare zi cum îşi spun „Bună dimineaţa!” Prutul şi Dunărea.

Potrivit arheologilor, zona de sud este foarte bogată în monumente arheologice. Movila mare de la Giurgiuleşti este un adevărat monument istoric. Cele mai multe dintre aceste movile datează de când au fost construite renumitele piramide.

Cea mai frumoasă destinație de la Sud, pentru subsemnatul este Lacul Beleu, un relict al Dunării. De o vechime de circa şase mii de ani, acesta are lungimea de cinci kilometri, iar lăţimea de doi km şi ocupă 2/3 din suprafaţa Rezervaţiei „Prutul de Jos”. Beleul este unul dintre cele mai mari lacuri naturale dintre Prut şi Nistru. Lacul este raiul pentru peste 130 de specii de păsări, 30 de specii de mamifere, mai mult de 20 de specii de peşte, precum şi pentru aproape 200 de specii de plante vasculare. În primăvară aici pot fi admiraţi cormoranii, ţigănuşii, stârcii galbeni. E impresionant să vezi cum se alintă pe apă, apoi scrutează zarea: egretele şi berzele. Pelicanii se lasă admiraţi foarte puţin, or stau doar câteva zile pe Lacul Beleu, apoi se duc „acasă”, adică în Delta Dunării. 

valeni

Ochiul „înarmat” are ce vedea, oriunde s-ar îndrepta are ce ţinti. Acest pământ are o mulţime de comori de admirat. Istorii adevărate, mituri şi poveşti de viaţă – toate pe un plai binecuvântat de Cel de Sus cu frumuseţi nepieritoare.

 

Povești de călătorie, cu doruri și-amintiri (I)

10436084_865258450160286_9026868216789850861_nSunt locuri care-ţi încarcă sufletul cu bucurie, seamănă în el frumosul, îţi scaldă ochii cu imagini idilice şi te liniştesc. Un râu, un izvor, un vârf de stâncă şi o poveste sau mai multe te provoacă să porneşti la drum să le vezi şi să le asculţi, să le înţelegi şi să le spui şi altora. Atunci când ajung să admir frumusețile plaiului, uluit de tot ce văd, îmi zic că doar  doar cârcotaşii pot spune că Moldova nu are ce oferi turiştilor. Cei care afirmă că pământul nostru e unul sărac în peisaje cred că nu ştiu nimic despre locurile de basm dintre Prut şi Nistru. Ei au nevoie de provocări, ce i-ar scoate din hibernare. Și cum anotimpul alb e tocmai unul potrivit pentru povești, mai ales, de călătorie, înșir aici rânduri din escapadele mele.   

Iarna strălucitoare și pură mă duce gândul la locuri foarte dragi mie – sate o de noblețe aparte, cu mici și vechi căsuțe, pe vârfuri de stânci milenare, încărcate cu fel de fel de legende, fire de apă, cu valuri line sau grăbite.  Poveștile mele de călătorie mereu sunt pline de doruri și amintiri și atunci când “trec” prin ele mă încarc cu o stare de bine.

Horodiste Rascani

Orice loc vizitat de mine e sinonim cu ACASĂ. Acasă sunt la Parcova (baștina mea), dar și la Fetești, Brânzeni, Zăbriceni, Duruitoarea, Rudi, Soroca, Naslavcea…Giurgiulești. Mi-ar trebui sute de pagini să vă spun câtă dragoste port pentru locurile pe care le-am măsurat cu pasul. Cu pasul! – așa-I stă bine unui om dornic de a-și cunoaște plaiul.  De-alungul anilor am constat că între Prut și Nistru sunt sute de sate „alintate” cu peisaje de poveste. Îşi scriu istoria pe maluri de ape, pe vârfuri de stânci, pe câmpii line, o istorie cu urcuşuri şi coborâşuri, cu destine frânte şi evenimente tragice, cu trădători, dar şi cu iubitori de neam şi ţară. Oriunde, în acest spaţiu, fie pe stâncile pleşuve, fie pe dealurile line şi tihnite, fie în bisericile de lemn sau mănăstirile seculare, înţeleg că Moldova este un loc în care tradiţia, credinţa şi istoria sunt o adevărată terapie a cunoaşterii şi frumosului.

Horodiste 1

Este cea mai mare bucurie pentru mine atunci când mă întâlnesc cu autenticul. Ceea ce văd – garduri mici şi căsuţe tupilate – mă transferă într-o lume de poveste, într-un vis frumos, într-un vis în care modernitatea e sfidată şi face loc melancoliei. Aş hălădui pe malurile bătrânului Ciuhur ori de câte ori mi-ar apărea ocazia.  Şi cred că asta vine dintr-o mare nostalgie de anii de copilărie. Pe atunci îmi scăldam ochii cu cele mai frumoase imagini, peisaje de vis pe care le oferea acest fir de apă. Astăzi tot mai rar ajung în localităţile scăldate de apele Ciuhurului. 

… Pe când eram copil îmi plăcea să hoinăresc pe hudicioarele de la Chetroşica Veche şi să admir curgerea lină a Ciuhurului. Nici acum nu-mi pot explica de ce mă copleşeau atât de mult locurile din satul vecin, or şi prin Parcova mea erau drumuri înguste şi la fel îşi ducea apele bătrânul râu. Poate de vină o fi stâncile milenare… La baştina subsemnatului acestea au fost distruse.

De la Stolniceni, Edineţ, însă, peisajele de pe mal de Ciuhur sunt incredibil de frumoase. E nevoie de o mulţime de superlative pentru a descrie aceste locuri.  Porţile de intrare în Toltrele Prutului, stâncile, stau de o parte şi de alta a râului Ciuhur, printre ele uşor poate fi zărit un sat scăldat de frumuseţe. E o localitate ce-şi deapănă istoria de mai bine de trei secole (atestat documentar la 1672). Cu un toponim neaoş, cu peisaje irezistibil de încântătoare, aşteaptă „cuminte” turiştii. E vorba de satul Pociumbeni, Râşcani. Stâncile milenare, adevărate perle ale naturii, aşteaptă să fie escaladate. Canionul dintre Pociumbeni şi Pociumbăuţi (sat vecin) atinge o lăţime de peste 700 de metri, cu înălţimi de până la 65 de metri. Urcat pe el nu te dai lesne coborât, or imaginile văzute de sus sunt fantastice.

Pietrele străvechi, precum o salbă de mărgele, înconjoară satul Horodiște din raionul Râșcaniu, iar Ciuhurul şerpuieşte pe alături.

De la Horodişte, Ciuhurul „călătoreşte” spre Văratic.  Acesta are impresionante defileuri şi stânci. Ele stau de veghe de parcă ar fi nişte cetăţi. Bijuteriile naturii sunt de o atractivitate deosebită.

De la Văratic mereu mi-am îndreptat pașii spre Duruitoarea Veche, Râşcani. Aici, pe râuleţul Duruita, un afluent al Ciuhurului, se află un Monument geologic şi arheologic. În urma săpăturilor aici au fost găsite mostre fosile din perioada glaciară şi vestigii ale culturii preistorice. La Duruitoarea Veche, ziua, din vechea grotă, Prutul se vede ca o oglindă, iar lumina soarelui se simte în asediu. Tot de sus, de pe frumoasa stâncă se vede cum se întâlnesc Prutul cu Ciuhurul.

10288750_849761368376661_4574163113376532516_n

(va continua)

Trinca: frumuseţea locurilor şi lecţia Stroescu /FOTO

img_3674

Culorile toamnei înveselesc totul în jur. Mai pline de nuanţe, mai interesante, mai jucăuşe, astfel sunt tablourile anotimpului. Când ai dorinţa de a cutreiera ţinutul dintre Prut şi Nistru presărat cu fel de fel de comori, atunci, cu certitudine, dai de locuri frumoase şi liniştite. Privind ai impresia că priveliştea te aştepta anume pe tine, căutător de splendori ale naturii.

De mulţi ani îmi doream să ajung la Trinca (raionul Edineţ), să urc pe stânci, să privesc de sus satul, să caut cu ochi curioşi prin peşterile milenare. În octombrie am intrat într-o lume de poveste, într-un adevărat paradis pentru cei aflaţi în căutare de locuri interesante şi pline de istorie.

img_3818

Ştiam că acest peisaj a avut de suferit, că mulţi ani la rând au fost peste o sută de cuptoare de ardere a varului, chiar pe teritoriul unei arii protejate. Irepetabilul defileu Trinca, dar şi râul Draghişte au tăcut, „au înghiţit” păcură, „au privit” cu neputinţă cum ardeau mormane de anvelope, cum se duceau văzând cu ochii metri de piatră milenară. Acum doi ani dezmăţul a luat sfârşit. Cel puţin asta afirmă responsabilii din domeniu.

img_3842

…Sunt pe mal de Draghişte şi admir fascinantul Defileu Trinca – stânci semeţe, peşteri şi grote în care au locuit oamenii preistorici. De altfel, Defileul Trinca are o lungime de cam un kilometru, iar înălţimea pantelor ajunge la cel mult 140 de metri. Unele poţiuni, privite atent, ai impresia că sunt nişte sculpturi lucrate cu multă migală de cioplitori.

img_3702

Se spune că în stâncile milenare de pe Draghişte locuiau oameni acum 80 de mii de ani, adică în paleoliticul mijlociu. Dovezi sunt multe. Vestigiile cercetate spun lucruri interesante despre oamenii care au locuit de la începuturi aici. Potrivit istoricilor, la Trinca au fost depistate resturi de staţiuni din eneolitic (acum cinci-şase mii de ani), precum şi o necropolă tracică.

img_3839

Până şi hidronimul Draghişte, potrivit regretatului savant Ion Dron, este vechi, de origine daco-getică ori veche românească şi trecută prin filieră slavă – draga (bulgară, sârbă, slovenă), draha (cehă), droga (poloneză), însemnând în aceste limbi străine – „strâmtură, defileu, lăsătură (în relief), loc de scurgere a apei, vale şi chiar drum; cale”.

img_3717

Şi apoi există şi alte explicaţii ale hidronimului Draghişte. Sunt convins că mulţi îţi pun întrebarea: de ce firul de apă are un nume atât de frumos? Iar explicaţia vine repede, precum apa. O fi de la ceva sau cineva drag. O confirmă poveştile. Cică pe malul Draghiştei şi-au ţesut iubirea doi tineri, iar localnicii, încântaţi de povestea lor, au înveşnicit-o prin numele dat apei ce le scălda satul.

img_3736

Mai aflăm că „de vină” este dragostea celor din satele de pe mal de Draghişte pentru locul de basm cu care au fost binecuvântaţi de Cel de Sus. Şi nici n-are cum să nu-ţi fie drag acest colţ de lume!

img_3714

Şi nici n-ai cum să nu îndrăgeşti şi să porţi în suflet bijuteriile ce-ţi fură inima! Apropo, pentru că veni vorbi de satele de pe mal de Draghişte, e cazul să vă spun că acest râuleţ trece prin satele Bulboaca, Trebisăuţi, Colicăuţi, Trestieni (raionul Briceni) şi Constantinovca, Feteşti şi Burlăneşti (raionul Edineţ). Draghişte, de altfel porneşte din apropierea satului Romancăuţi, regiunea Cernăuţi (Ucraina) şi are o lungime de 67 de kilometri.

img_3795

De la Trinca şi până la Burlăneşti, râuleţul a „inundat” cu cele mai frumoase peisaje. De lângă cruce, de pe milenarele stânci, mă uit la satul frumos răsfirat, cu case mari, cu ogrăzi alese, cu garduri (multe) din piatră, cu ulicioare înguste. Istoria arată că Trinca este atestată documentar la 1575. De la începuturi, însă, a avut un alt nume – Şficicăuţi, iar primii locuitori au fost polonezi. Există versiunea că mult înainte de Şficicăuţi aici a fost localitate care s-a numit – Tridava.

img_3695

Toponimul Trinca ar fi venit de la Tinca, soţia boierului Sturza, care, potrivit legendei, ar fi primit în dar satul de la domnitorul Ştefan cel Mare şi Sfânt. Legenda e legendă şi are dreptul la viaţă, chiar dacă localitatea e atestată mai târziu de 1504 (anul în care a decedat marele voievod).

img_3698

Dincolo de vorbe şi poveşti sunt destine şi fapte. Este inadmisibil atunci când vorbeşti de Trinca să nu aminteşti şi de marele om politic, cărturar şi filantrop – Vasile Stroescu. Dincolo de faptele măreţe pentru neam şi ţară, Vasile Stroescu a ctitorit biserica şi a fondat spitalul din Trinca. Dacă la sfântul locaş e lumină, atunci spitalul a ajuns într-o stare jalnică. Pe una din clădirile lăsate de izbelişte este şi o placă memorială, realizată de artistul plastic Valentin Vârtosu, pe care e inscripţionat următorul text: „Mare patriot şi filantrop român din Basarabia, primul preşedinte al Camerei Deputaţilor României Mari”. Din păcate şi placa, şi ceea ce se întâmplă cu edificiile lăsate drept moştenire arată că se trece cu neruşinare peste amintirea unui om de seamă.

img_3877

Vasile Stroescu s-a născut la 1845 în satul Trinca. A învăţat la Chişinău, Odessa, Moscova, Sankt Petersburg şi Berlin. Licenţiat în drept, Vasile Stroescu era pasionat de istorie, literatură şi ştiinţe agricole. Acesta a primit de la tatăl său drept moştenire nouă mii de hectare de pământ, iar pentru că era foarte priceput a reuşit să tripleze suprafaţa. Deşi era un mare filantrop, cunoştea multe limbi străini, Vasile Stroescu spunea mereu atunci când făcea ceva: „Eu ţin la folosul naţiunii, nu la fala mea”.

img_0313

Potrivit documentelor, la 3 martie 1917, ia fiinţă, la Chişinău, Partidul Naţional Moldovenesc, iar în fruntea acestuia este Vasile Stroescu, care-şi pusese drept scop crearea unei diete provinciale numită Sfatul Ţării. Prima reuniune a avut loc la 21 noiembrie 1917, fiind ales ca preşedinte Ion Inculeţ, ca vicepreşedinte Pan Halippa, iar ca secretar Ion Buzdugan. La 2 decembrie 1917, Sfatul Ţării proclamă oficial „Republica Democrată Moldovenească”. Vasile Stroescu a fost primul preşedinte al Parlamentului României Mari, senator al Transilvaniei etc. A murit la 1926, avea 80 de ani. A rămas un exemplu de patriotism, dragoste de aproape şi facere de bine fără mare tam-tam.

img_3910

Cred că cei de la Trinca ar trebui să înveţe lecţia Stroescu, să le vorbească şi altora cu respect, dar şi cu mândrie despre valorile promovate din toată inima de OMUL lor. Sunt convins că vor avea de câştigat mult mai mult păstrând frumuseţea locurilor şi amintirea personalităţilor.

img_3679

Revista NATURA