„Căciulile” basarabene de pe malul Prutului

Oricât priveşti în jur sunt numai movile. Unele mai mari, altele mai mici, acestea sunt parcă nişte căciuli aruncate pe ici-acolo. Se spune că ar fi vreo 3500, însă locul este cunoscut cu numele de „Suta de Movile”. Acestea se află între satele Branişte (Râşcani) şi Cobani (Glodeni), la o distanţă de circa 200 de kilometri de Chişinău.

Despre faimoasele movile a scris chiar şi Dimitrie Cantemir, iar scriitorul polonez Jozef Ignacy Kraszewsky a afirmat în una din lucrările sale că „Suta de Movile” este o necropolă a regilor sciţi. Locul apare indicat şi pe Harta lui Bauer din 1772.

Movilele sunt încărcate de frumuseţe, dar şi de multe mistere şi legende. Apariţia acestora e datorată fenomenelor naturale, mai mult fiind vorba de alunecări de teren, susţin unii. Alţii afirmă că acestea au fost ridicate în timpul unei bătălii cu turcii. Există opinii că acestea ar avea origine glaciară.

Profesorul Ştefan Ciobanu spunea despre „Suta de Movile”: „… una lângă alta se ridică ca nişte furnicare uriaşe un număr mare de movile, a căror provenienţă a dat naştere la diferite ipoteze… Dărâmate de vremuri şi de om, unele din ele par ridicături naturale. Dar faptul că asemenea movile se găsesc şi pe alte râuri, ne face să presupunem că aceste movile au fost create cu alte scopuri decât cele de pe dealuri”.

Movila Voinicului sau Ţiganului, cum o mai numesc unii, este cea mai mare şi are o înălţime peste 30 de metri. Majoritatea movilelor au între unu şi trei metri. Urcat pe ele poţi vede peisaje de poveste, pline de farmec. Aici soarele răsare şi apune mai altfel decât prin alte părţi, iar luna şi stele sunt parcă mai aproape, încât s-ar părea că le atingi cu mâna.
 

Iată cum puteți ajunge la Suta de Movile. Pentru detalii accesați AICI.

Reclame

Zece destinaţii de primăvară/ TOP „NATURA”

NATURA

Sursa foto: natura.md

Anotimpul verdelui crud e tocmai momentul potrivit de a cunoaşte mai bine locurile frumoase ale spaţiului dintre Prut şi Nistru. Revista „NATURA” a realizat un top al destinaţiilor de primăvară, locuri mai puţin promovate, unele chiar neîntâlnite în cataloagele de turism.

Astfel, publicația plasează pe primul loc   – Naslavcea – poarta de intrare a Nistrului în Moldova. Pe poziţia a doua a destinaţiilor de primăvară este Palanca, raionul Călăraşi. Locul bronzului e ocupat de Feteşti, Edineţ.

În top mai sunt incluse destinațiile: Horodiște și Duruitoarea Veche, Râșcani;  Călărăşeuca, Ocnița; Vadul-Raşcov, Șoldănești; Molovata, Dubăsari; Branişte, Râșcani și  Donici, Orhei.

Sunt o mulţime de locuri minunate între Prut şi Nistru, doar că depinde de sufletul nostru călător prin lume cât e de deschis în a le vedea, a le înţelege, a spune despre ele şi altora. Mai multe despre cele zece destinații de primăvară AICI

 

Povești de călătorie, cu doruri și-amintiri (II)

fetesti

După ce am depănat povești de pe Ciuhur, continuu jurnalul cu destinați la fel de dragi.Peste ani, locurile de la Feteşti mă tot atrag. Ba mă opresc cu cortul la poale de pădure, ba urc stâncile, ba mă las uimit de peisajul rustic. Mă prind la gândul că nu ştiu ce-aş alege: o zi în Elveţia sau una în „mica Elveţie” a Moldovei, aşa cum li se mai zice acestor locuri de basm. Nu că nu aş vrea să ajung în Elveţia de pe hartă, dar „Elveţia noastră” e atât de aproape şi atât de cuceritoare!

La Stânca Bunicului, înaltă de 90 de metri, ajungi după ce treci un podeţ peste Draghişte. Mă atrage, de fiecare data, ca un magnet. O admir de jos în sus, de sus în jos şi întrevăd chipul unui bătrân care veghează în aşteptarea celor dornici de a sta la sfat. E un loc bun de a prinde energiile timpului, de a înţelege mai bine istoria pământului, de a căuta tainele strămoşilor.

Iar taine sunt destule. La Cheile Draghiştei de la Feteşti, bunăoară, săpate între 2 masive de recife badeniene, cu o vechime de circa 15 milioane de ani, se găsesc colonii de corali şi grote pleistocene – parte a primei epoci din istoria omenirii.

Sunt şi alte înălţimi de cucerit. Pe partea dreaptă a Draghiştei avem cea mai înaltă altitudine – aproape 250 m deasupra nivelului mării, iar pe partea stângă a râului – Stânca Rediului are 230 m.

Dacă aş avea o clepsidră, cred că ar fi foarte mare. Dar, oricum, nu aş lua în seamă curgerea nisipului, oricât de mult ar fi. Pentru mine, odată ajuns la Feteşti, timpul îşi pierde sensul printre frumuseţi şi înălţimi. Dacă aş avea un ceas, l-aş „îneca” în apa Draghiştei, pentru a nu-mi aminti cât a rămas până la despărţire. Fiecare își poate scrie aici propria poveste, o poveste adevărată, care nu se uită niciodată. 

fetesti-dor

…Pe când eram copil admiram mai des Nistrul.  Mereu o rugam pe mama să mă ia la Otaci pentru a avea parte de „întâlnirea” cu vechiul meu amic – Nistrul. Pe atunci admiram râul care curgea între Otaci şi Movilău şi eram curios să ştiu de unde vine şi încotro o ia. Mai târziu aveam să aflu că vine de sus – din Carpaţi – şi ajunge hăt în Marea Neagră, urmând o cale de 1362 km. De la admiraţie Nistrul peste ani devenise izvor de inspiraţie. De fiecare dată când ajungeam pe malul Tirasului de odinioară îmi roiau în minte epitete, comparaţii, metafore…

img_7901

Peste ani am constat că bătrânul fluviu cu unduirile sale „a adunat” pe malurile sale sate înşirate precum mărgăritarele, stâncile cu vârfuri semeţe, schiturile rupestre încărcate de istorie, mănăstirile şi bisericile pline de veşnicie… Aici sunt locuri care te provoacă să revii de multe ori, să constaţi că merită să „guşti” din plin cu privirea bijuteriile acestui pământ. De la Naslavcea şi până la Palanca să tot admiri perlele naturale şi spirituale. Anume de la intrare şi până la liman se află cele mai multe şi mai frumoase monumente ale naturii şi rezervaţii peisagistice.

Nistru vertiujeni

Dincolo de toate, Nistrul este pentru  noi râul dorurilor, durerilor, tristeţilor, bucuriilor, întâlnirilor, despărţirilor. E râul destinului, e râul suspinului, e râul amarului…

De la Nistru până la Prut sunt multe de văzut. Un peisaj tulburător de încântător, oameni deschişi cum rar mai întâlneşti, limba română rostită frumos, tradiţiile păstrate cu sfinţenie…  Toate de  găsit la Giurgiuleşti, satul care aude în fiecare zi cum îşi spun „Bună dimineaţa!” Prutul şi Dunărea.

Potrivit arheologilor, zona de sud este foarte bogată în monumente arheologice. Movila mare de la Giurgiuleşti este un adevărat monument istoric. Cele mai multe dintre aceste movile datează de când au fost construite renumitele piramide.

Cea mai frumoasă destinație de la Sud, pentru subsemnatul este Lacul Beleu, un relict al Dunării. De o vechime de circa şase mii de ani, acesta are lungimea de cinci kilometri, iar lăţimea de doi km şi ocupă 2/3 din suprafaţa Rezervaţiei „Prutul de Jos”. Beleul este unul dintre cele mai mari lacuri naturale dintre Prut şi Nistru. Lacul este raiul pentru peste 130 de specii de păsări, 30 de specii de mamifere, mai mult de 20 de specii de peşte, precum şi pentru aproape 200 de specii de plante vasculare. În primăvară aici pot fi admiraţi cormoranii, ţigănuşii, stârcii galbeni. E impresionant să vezi cum se alintă pe apă, apoi scrutează zarea: egretele şi berzele. Pelicanii se lasă admiraţi foarte puţin, or stau doar câteva zile pe Lacul Beleu, apoi se duc „acasă”, adică în Delta Dunării. 

valeni

Ochiul „înarmat” are ce vedea, oriunde s-ar îndrepta are ce ţinti. Acest pământ are o mulţime de comori de admirat. Istorii adevărate, mituri şi poveşti de viaţă – toate pe un plai binecuvântat de Cel de Sus cu frumuseţi nepieritoare.

 

Povești de călătorie, cu doruri și-amintiri (I)

10436084_865258450160286_9026868216789850861_nSunt locuri care-ţi încarcă sufletul cu bucurie, seamănă în el frumosul, îţi scaldă ochii cu imagini idilice şi te liniştesc. Un râu, un izvor, un vârf de stâncă şi o poveste sau mai multe te provoacă să porneşti la drum să le vezi şi să le asculţi, să le înţelegi şi să le spui şi altora. Atunci când ajung să admir frumusețile plaiului, uluit de tot ce văd, îmi zic că doar  doar cârcotaşii pot spune că Moldova nu are ce oferi turiştilor. Cei care afirmă că pământul nostru e unul sărac în peisaje cred că nu ştiu nimic despre locurile de basm dintre Prut şi Nistru. Ei au nevoie de provocări, ce i-ar scoate din hibernare. Și cum anotimpul alb e tocmai unul potrivit pentru povești, mai ales, de călătorie, înșir aici rânduri din escapadele mele.   

Iarna strălucitoare și pură mă duce gândul la locuri foarte dragi mie – sate o de noblețe aparte, cu mici și vechi căsuțe, pe vârfuri de stânci milenare, încărcate cu fel de fel de legende, fire de apă, cu valuri line sau grăbite.  Poveștile mele de călătorie mereu sunt pline de doruri și amintiri și atunci când “trec” prin ele mă încarc cu o stare de bine.

Horodiste Rascani

Orice loc vizitat de mine e sinonim cu ACASĂ. Acasă sunt la Parcova (baștina mea), dar și la Fetești, Brânzeni, Zăbriceni, Duruitoarea, Rudi, Soroca, Naslavcea…Giurgiulești. Mi-ar trebui sute de pagini să vă spun câtă dragoste port pentru locurile pe care le-am măsurat cu pasul. Cu pasul! – așa-I stă bine unui om dornic de a-și cunoaște plaiul.  De-alungul anilor am constat că între Prut și Nistru sunt sute de sate „alintate” cu peisaje de poveste. Îşi scriu istoria pe maluri de ape, pe vârfuri de stânci, pe câmpii line, o istorie cu urcuşuri şi coborâşuri, cu destine frânte şi evenimente tragice, cu trădători, dar şi cu iubitori de neam şi ţară. Oriunde, în acest spaţiu, fie pe stâncile pleşuve, fie pe dealurile line şi tihnite, fie în bisericile de lemn sau mănăstirile seculare, înţeleg că Moldova este un loc în care tradiţia, credinţa şi istoria sunt o adevărată terapie a cunoaşterii şi frumosului.

Horodiste 1

Este cea mai mare bucurie pentru mine atunci când mă întâlnesc cu autenticul. Ceea ce văd – garduri mici şi căsuţe tupilate – mă transferă într-o lume de poveste, într-un vis frumos, într-un vis în care modernitatea e sfidată şi face loc melancoliei. Aş hălădui pe malurile bătrânului Ciuhur ori de câte ori mi-ar apărea ocazia.  Şi cred că asta vine dintr-o mare nostalgie de anii de copilărie. Pe atunci îmi scăldam ochii cu cele mai frumoase imagini, peisaje de vis pe care le oferea acest fir de apă. Astăzi tot mai rar ajung în localităţile scăldate de apele Ciuhurului. 

… Pe când eram copil îmi plăcea să hoinăresc pe hudicioarele de la Chetroşica Veche şi să admir curgerea lină a Ciuhurului. Nici acum nu-mi pot explica de ce mă copleşeau atât de mult locurile din satul vecin, or şi prin Parcova mea erau drumuri înguste şi la fel îşi ducea apele bătrânul râu. Poate de vină o fi stâncile milenare… La baştina subsemnatului acestea au fost distruse.

De la Stolniceni, Edineţ, însă, peisajele de pe mal de Ciuhur sunt incredibil de frumoase. E nevoie de o mulţime de superlative pentru a descrie aceste locuri.  Porţile de intrare în Toltrele Prutului, stâncile, stau de o parte şi de alta a râului Ciuhur, printre ele uşor poate fi zărit un sat scăldat de frumuseţe. E o localitate ce-şi deapănă istoria de mai bine de trei secole (atestat documentar la 1672). Cu un toponim neaoş, cu peisaje irezistibil de încântătoare, aşteaptă „cuminte” turiştii. E vorba de satul Pociumbeni, Râşcani. Stâncile milenare, adevărate perle ale naturii, aşteaptă să fie escaladate. Canionul dintre Pociumbeni şi Pociumbăuţi (sat vecin) atinge o lăţime de peste 700 de metri, cu înălţimi de până la 65 de metri. Urcat pe el nu te dai lesne coborât, or imaginile văzute de sus sunt fantastice.

Pietrele străvechi, precum o salbă de mărgele, înconjoară satul Horodiște din raionul Râșcaniu, iar Ciuhurul şerpuieşte pe alături.

De la Horodişte, Ciuhurul „călătoreşte” spre Văratic.  Acesta are impresionante defileuri şi stânci. Ele stau de veghe de parcă ar fi nişte cetăţi. Bijuteriile naturii sunt de o atractivitate deosebită.

De la Văratic mereu mi-am îndreptat pașii spre Duruitoarea Veche, Râşcani. Aici, pe râuleţul Duruita, un afluent al Ciuhurului, se află un Monument geologic şi arheologic. În urma săpăturilor aici au fost găsite mostre fosile din perioada glaciară şi vestigii ale culturii preistorice. La Duruitoarea Veche, ziua, din vechea grotă, Prutul se vede ca o oglindă, iar lumina soarelui se simte în asediu. Tot de sus, de pe frumoasa stâncă se vede cum se întâlnesc Prutul cu Ciuhurul.

10288750_849761368376661_4574163113376532516_n

(va continua)

Tablouri de pe Prut: Hănăsenii Noi/ GALERIE FOTO

IMG_4110De sus, de pe culme satul priveşte „spectacolul”  Prutului, iar în vale cei doi merg mână în mână de parcă ar valsa. În „paşii de dans” sunt doruri, dureri, istorii, poveşti şi tăceri… Tăceri care spun multe, tăceri care nu sunt sinonime cu uitarea, tăceri care macină. Şi e greu, apăsător de greu, amar, dar foarte amar când nişte parveniţi vor să croiască o altă istorie, vor să treacă cu tăvălugul peste adevăruri, să ridice la rang de eroi fel de fel de hoţi şi oameni de nimic. Satele noastre au porniri vechi, unele nici nu se mai ştie de când. Trebuie să le vorbim oamenilor despre valori, despre tradiţii, despre neam şi să-i aruncăm la coşul de gunoi al istoriei pe cei care cu neruşinare „rup” pagini valoroase din cartea neamului.

… Povestea acestei localităţi de pe malul Prutului începe pe la  1793, încă pe timpul domniei lui Mihai Suţu.  Mi-am propus să o admir şi să-i „gust” istoria. Într-una din zile am pornit spre Hănăsenii Noi, Leova, localitate aflată la peste o sută km distanţă de Chişinău şi la zece – de centrul raional. De altfel, e foarte uşor de ajuns, or satul e situat pe traseul Chişinău-Cahul.

Mi-a plăcut localitatea, mai ales în partea de jos, partea care a mai păstrat autenticul satului basarabean. Ştiu că unii ar spunea că nu mai putem rămâne prea mult în staţia istoriei şi că satul ar trebuie să capete o cu totul o altă faţă – modernă, că imaginea neaoşă e doar pentru nostalgici. Cred însă că tablourile arhaice dau spaţiului rural o notă de mister şi suavitate, sunt o provocare pentru cei care caută răspunsuri la întrebările care încep cu De ce. Satul cu imaginea lui neştirbită de moftul modernizării  ar avea mult mai mult de câştigat. Aici la Hănăsenii Noi mai e acel magnet care atrage – autenticul. E o atmosferă de poveste – căsuţe mici, garduri tupilate, ulicioare… şi oameni care îţi dau bineţe şi au o atitudine de parcă te-ar cunoaşte de-o viaţă.

Satul Hănăsenii Noi e de un pitoresc aparte, e un sat în care te simţi mai altfel, iar liniştea e cea mai mare stăpână. Miresmele  de corovatic şi flori de salcâm umblu văzduhul şi provoacă la amintiri. Nostalgii, nostalgii… De parcă ai fi acasă, de parcă ai merge pe uliţele satului tău, „ai zădărî colbul” şi te-ai lua la întrecere cu umbra. De pândă stă norul, cel călător ca dorul şi merge şi el alături ca şi cum ţi-ar arăta drumul.  Şi acesta duce spre biserică. Se spune că la Hănăsenii Noi exista un sfânt locaş de lemn încă pe la 1821, a cărui zidire a început cu şase ani mai devreme. Toate bune şi frumoase până la 1900 când mica bisericuţă este prădată de nişte tâlhari. Potrivit cărţii „Localităţile Republicii Moldova”, peste doi ani este pusă temelia unei noi biserici.

Ajuns la Hănăsenii Noi nu ai cum rezista provocărilor… şi porneşti spre Prut. Am măsurat cu pasul nici nu mai ştiu câţi km, mânat de curiozitatea de a vedea tablourile fermecate ale naturii. „Am stat la sfat” cu apele Prutului, cu copacii „suciţi” artistic de pe mal de râu, cu păsări care mai de care, cu florile din multele poieniţe… Apoi am admirat „întâlnirea” dintre râuleţul Sărata şi râul Prut, lângă sătucul Nicolaevca, ce intră în componenţa comunei Hănăsenii Noi.  Sărata era „gazda” irişilor galbeni de baltă.

Revin la Hănăsenii Noi pentru un scurt popas. Urmează alte două ore de frumoasă călătorie pe mal de Prut.

IMG_4102 IMG_4103 IMG_4118 IMG_4120 IMG_4133 IMG_4138 IMG_4143 (2) IMG_4145 IMG_4149 IMG_4151 IMG_4161 (2) IMG_4170 (2) IMG_4176 (2) IMG_4180 (2) IMG_4185 (2) IMG_4188 (2) IMG_4190 (2) IMG_4193

Poveşti de călătorie pe un fir de apă (II)

IMG_0569Situate pe mal de râu, la poale de stâncă, pe dealuri semeţe sau câmpii întinse, satele din raionul Râşcani au ceva care te atrage precum un magnet. Firul de drumul care duce spre nordul republicii e ca unul de poveste – unde mai întortocheat, unde mai drept. Ba colb, ba o boare de vânt şi uite aşa te trezeşti la porţile frumosului.

La aproape 200 de kilometri de capitală şi peste 30 de centrul raional Râşcani se află satul Văratic. Trecerea spre localitate se face pe podul de pe Ciuhur. De altfel, râul este atestat la 1429, pe timpul domniei lui Alexandru cel Bun. Satul, însă, apare mult mai târziu, în unele documente găsim anul 1613, în altele – 1664.

IMG_0485Pe râuleţul Ciuhureţ, afluent al Ciuhurului, se află Strâmtoarea Văratic. Aici sunt două grote imense în care vieţuiesc liliecii. La fel, pot fi admirate cele trei cascade de 1,5, 2,5 şi 3, 5 metri. Peşterile şi cavernele săpate în calcar sunt pline cu resturi de cristale de calciu.

Deşi ar părea imposibil să poţi discuta cu cineva aflat la o distanţă de vreo doi kilometri de tine, în amfiteatrul format la Văratic de toltre – sunetul este magic. Asta şi atrage mulţi doritori de a se convinge de misterul acustic de la monumentul natural „Stânca”.

Costeştiul este una dintre cele mai vechi localităţi de prin părţile Râşcanilor. În componenţa orăşelului mai intră satele: Duruitoarea Veche, Damaşcani, Proscureni şi Păscăuţi.

Costeştiul de altădată a fost înghiţit de apă în anul 1973, atunci când România şi URSS hotărăsc să dea în exploatare un lac de acumulare. Sub ape au rămas casele părinteşti, nucii de la poartă, biserica, cimitirul şi şcoala… şi multe doruri şi dureri. Oamenii locului privesc cu tristeţe spre locul unde cândva s-a depănat copilăria şi tinereţea lor.

Chiar dacă în Costeştiul nou au luat-o de la început, nu şi-au schimbat felul de a fi. Au rămas gospodari, şi-au făcut case, iar în ele „au clădit” frumosul lăsat de moşi şi strămoşi. Oamenii de aici sunt nişte gazde deosebite, pentru orice om găsesc cuvinte frumoase, vin bun şi plăcinte gustoase.

Temelia unei noi biserici la Costeşti a fost pusă în anul 1989.În sfântul lăcaş se află doar o icoană veche, cea a Sfântului Nicolae făcător de minuni, rămasă ca printr-o minune de la vechea biserică de la Costeştiul de sub apă. Au mai fost păstrate câteva cruci şi trei clopote.

Se însera când am ajuns la Duruitoarea Veche, Râşcani. Un drum de ţară şerpuieşte printre case şi duce spre sfântul locaş. Acum acesta este de piatră, însă iniţial în locul lui a fost unul de lemn, lipit cu lut şi acoperit cu paie. Prima biserică a satului a fost ridicată la începutul secolului XIX.

La 1848, la Duruitoarea Veche este zidită o biserică nouă de piatră, în formă de cruce, cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”. Nici la Duruitoarea Veche nu au bătut clopotele în anii ateismului. Biserica a fost închisă din 1962 până în 1989. În acest sfânt locaş impresionează iconostasul din lemn de nuc şi odoarele bisericeşti de o rară valoare.

1378720_865492010136930_3579624075271809944_nLa Duruitoarea-Veche, ziua, din vechea grotă, Prutul se vede ca o oglindă, iar lumina soarelui se simte în asediu. Monumentul geologic şi arheologic de la Duruitoarea este pe malul râuleţului Duruita, afluent al Ciuhurului. În urma săpăturilor arheologice aici au fost găsite mostre fosile din perioada glaciară şi vestigii ale culturii preistorice. Grota are trei camere şi o lungime de aproape 50 de metri, iar lăţime e între cinci şi nouă metri. Cercetătorii spun că aici au fost evidenţiate patru nivele culturale, în care au fost fixate ruguri, nuclee, aşchii zimţate, răzuitoare din cremene şi cuarţit, unelte şi podoabe din os şi corn.

Pe stâncile de la Duruitoarea Veche dau de o o plantă în formă de varză, cel puţin aşa mi s-a părut. De altfel, aceasta se numeşte Nasul curcanului, ştiinţific urechelniţă. Chiar dacă prima dată am mâncat Nasul curcanului mi-a plăcut, are un gust acrişor. Pe timpuri, oamenii făceau salată, pentru că are un conţinut mare de vitamina C. Am mai aflat că Sempervivum tectorum, denumirea în latină a plantei, este şi un bun aphrodisiac. În popor se spune: “Dacă floarea de Nasul curcanului este închisă atunci va ploua, dacă e deschisă căldurile vor fi mari”.

Atât pe lacul Costeşti-Stânca, cât şi râurile Ciuhur şi Prut, există posibilitatea de practicare a sporturilor nautice. Turiştii pot să se distreze şi să admire de pe vapor peisajele de la Văratic până la Costeşti. Plimbările cu barca, paraşuta, catamaranul sunt doar o parte din distracţiile posibile.

Sunt multe încă de văzut, despre care urmează să vă informăm pe rând. Povestea de călătorie pe un un fir de apă va fi una incitantă,  pentru că veţi înţelege cât de frumos este pământul pe care v-aţi născut… Şi cât de fermecător este să asculţi foşnetul frunzelor, murmurul apelor şi ciripitul păsărilor. Drum bun!

IMG_048010482127_849324138420384_7062448854056773181_n       10288750_849761368376661_4574163113376532516_n
 IMG_0510
Sursa: Revista NATURA