La un Festival-Sărbătoare, pe mal de Răut

Drumuri, istorii, poveşti, destine…  Un noroc, un mare noroc e să cutreieri acest pământ binecuvântat de Cel de Sus cu de toate, să asculţi vorbe frumoase despre oameni şi locuri şi să răsfoieşti file pline de evenimente şi fapte. Satele noastre impresionează în orice anotimp al anului – fie prin peisaje deosebite, fie prin tradiţii şi obiceiuri interesante, fie prin gospodarii desăvârşiţi pe care-i are. De Duminica Mare, eleganţa şi rafinamentul ne-au provocat să ne întoarcem la istorie, să vedem cât de bine ne stă în portul neamului, să înţelegem povestea firului lucrat cu migală şi suflet, să ascultăm cântecele neamului, să admirăm jocul acestui pământ.

Am ajuns pe mal de Răut, la Domulgeni, Florești, la Festivalul Turistic Național „Duminica Mare” – un expozeu al vieții de la țară, plină de farmec, de culori, de arome, de sunete care mai de care. 

Evenimentul de aici este mai mult decât unul cultural și turistic, e o lecţie a neamului, e o lecţie a continuităţii. Duminica Mare este una din marile sărbători care adună oamenii.   

Când casele sunt pline de corovatic, iar pe la porți sunt frunze de nuc, tei sau vișin, pe mal de Răut se desfășoară minunatul Festival ce poartă denumirea Duminica Mare. Evenimentul adună pe cei care pun la loc de cinstre tradițiile și valorile neamului. Oaspeții sunt primiți așa cum se cuvine. Bucatele alese și cuvintele frumoase fac parte din scenariul zilei. Cine ajunge la Domulgeni e musai să guste din preparatele din carne, or oamenii locului sunt renumiți prin felul lor de a le pregăti. Și gospodinele  pun pe mese cele mai gustoase plăcinte și sărmăluțe.

În zi de sărbătoare lunca Răului e plină de muzică, joc şi voie bună.  Decorul rustic, folclorul, tradiţiile arată că localitatea e una foarte veche. Deşi e atestată documentar la 1611 rădăcinile sunt mult mai adânci, or există un loc pe care se găsesc vestigii paleolitice, iar primii oameni s-au stabilit acum mai bine de 14 mii de ani.  

Cine ajunge la Festivalul de la Domulgeni înțelege că tradițiile mai sunt păstrate, că avem cu ce ne mândri. E a opta ediție, iar lada de zestre e deschisă cu aceeași dragoste.   Succesul e gustat doar datorită partenerilor, localnicilor, vizitatorilor, or, acest festival are rezultate bune, an de an, susține inițiatoarea evenimentului-sărbătoare, președinta Asociației Naționale de Turism Rural, Ecologic și Cultural (ANTREC), Svetlana Lazăr.  Apropo, potrivit ei, din 2016, localitatea Domulgeni este înscrisă pe traseul turistic de patrimoniu internaţional „Pomul Vieţii împodobit cu pâinea de ritual şi vinul bisericesc”, traseu elaborat de către ANTREC- Moldova. 

La Domulgeni a fost și o sărbătoare a portului popular, or pe lângă parada și-au pus viză și creatorii de bijuterii vestimentare de toată frumusețea. Le-am furat cu ochiul, am încercat să le descopăr poveștile, tainele firelor aranjate ca într-un veritabil tablou. 

După ce am admirat perlele aduse de meșteri din diferite zone ale Moldovei, am gustat din bucatele alese, am hotărât să halăduiesc pe mal de Răut, dar și să urc cuceresc înălțimile. 

Dacă priveşti localitatea de pe cel stâncile milenare ce străjuiesc Răutul ai impresia că e un muzeu în care încape tot ce înseamnă un sat basarabean. E fascinant să vezi cum mai răsar căsuţele mici, iar printre ele stă biserica. Parte din istorie,  biserica Sfântul Ierarh Nicolae,  a fost înălţată la 1862. Atunci când ateii sovietici au dorit să închidă lăcașul, la 1952, oamenii locului au ieşit cu toapre şi furci pentru a o apăra. Astfel, şi-n anii de dezmăţului urss-ist a funcţionat biserica de la Domulgeni.  

Că țin la ceea ce au lăsat moșii și strămoșii o arată Muzeul satului. O mulțime de vestigii ale trecutului pot fi văzute aici. Acesta a fost deschis în 2010, de Rusalii, la prima ediție a Festivalului Turistic Naţional „Duminica Mare”.

Potrivit ghidului, casa-muzeu care a fost construită acum aproape 200 de ani, iar de-a lungul a două secole aici și-au dus traiul multe generații, care au păstrat comorile și valorile neamului.

Domulgeniul are acel ceva care te îndeamnă să revii (de Duminica Mare eram pentru a doua oară în această localitate de pe mal de Răut), să admiri, să stai tăcut pe vârf de stâncă în fața oceanului plin de culori, forme și arome. 

Mai multe despre Festivalul DUMINICA MARE, dar și despre satul Domulgeni citiți în revistele NATURA și MOLDOVA.

Reclame

Eu, călătorul și el, călătorul de la Parcova

Cocostârcul din Parcova și frații săi în cuibul părintesc din Szeremle, Ungaria. Foto: Attila Mórocz

Are două case.  Acestea se află la o distanță de cam o mie de kilometri distanță una de alta. Prima se află  în Parcova mea dragă, localitate din preajma Edinețului (baștina),  iar a doua   în Szeremle, județul Bács-Kiskun (Ungaria).  Despre acest lucru am aflat de la Vitalie Ajder, președintele Societății Pentru Protecția Păsărilor și a Naturii, și Silvia Ursul, responsabil de comunicare și proiecte în cadrul organizației.

Curioși în afla câte cuiburi de cocostârci sunt între Prut și Nistru(un fel de recensământ), cei doi au ajuns la nordul Moldovei – la Parcova, Edineț. Acolo au găsit un cuib de cocostîrc cu 4 pui. Alături de acesta  se afla pasărea adultă, unul dintre părinții puilor, care avea atașat la piciorul stâng un inel hexagonal plastic de culoare neagră. Pe  inel era trecut un cod alfa-numeric care indica țara unde pasărea a fost inelată (Ungaria).

Cocostârcul de la Parcova. Foto: Vitalie Ajder

Nu se știe când acest cocostârc s-a stabilit la Parcova sau dacă a cuibărit în alte locuri în trecut. Cu certitudine, însă,  „s-a aciuat” cu succes în anul 2017, crescând patru pui.    Cuibul urmează a fi monitorizat pe viitor pentru acumularea unor informații mai consistente în acest sens.

Distanța între cuibul natal și cel întemeiat de cocostârcul din Ungaria

Mai multe informații despre Cuibul de la Parcova și Recensământului cuiburilor de cocostârci sunt AICI

 

Zece destinaţii de primăvară/ TOP „NATURA”

NATURA

Sursa foto: natura.md

Anotimpul verdelui crud e tocmai momentul potrivit de a cunoaşte mai bine locurile frumoase ale spaţiului dintre Prut şi Nistru. Revista „NATURA” a realizat un top al destinaţiilor de primăvară, locuri mai puţin promovate, unele chiar neîntâlnite în cataloagele de turism.

Astfel, publicația plasează pe primul loc   – Naslavcea – poarta de intrare a Nistrului în Moldova. Pe poziţia a doua a destinaţiilor de primăvară este Palanca, raionul Călăraşi. Locul bronzului e ocupat de Feteşti, Edineţ.

În top mai sunt incluse destinațiile: Horodiște și Duruitoarea Veche, Râșcani;  Călărăşeuca, Ocnița; Vadul-Raşcov, Șoldănești; Molovata, Dubăsari; Branişte, Râșcani și  Donici, Orhei.

Sunt o mulţime de locuri minunate între Prut şi Nistru, doar că depinde de sufletul nostru călător prin lume cât e de deschis în a le vedea, a le înţelege, a spune despre ele şi altora. Mai multe despre cele zece destinații de primăvară AICI

 

Povești de călătorie, cu doruri și-amintiri (II)

fetesti

După ce am depănat povești de pe Ciuhur, continuu jurnalul cu destinați la fel de dragi.Peste ani, locurile de la Feteşti mă tot atrag. Ba mă opresc cu cortul la poale de pădure, ba urc stâncile, ba mă las uimit de peisajul rustic. Mă prind la gândul că nu ştiu ce-aş alege: o zi în Elveţia sau una în „mica Elveţie” a Moldovei, aşa cum li se mai zice acestor locuri de basm. Nu că nu aş vrea să ajung în Elveţia de pe hartă, dar „Elveţia noastră” e atât de aproape şi atât de cuceritoare!

La Stânca Bunicului, înaltă de 90 de metri, ajungi după ce treci un podeţ peste Draghişte. Mă atrage, de fiecare data, ca un magnet. O admir de jos în sus, de sus în jos şi întrevăd chipul unui bătrân care veghează în aşteptarea celor dornici de a sta la sfat. E un loc bun de a prinde energiile timpului, de a înţelege mai bine istoria pământului, de a căuta tainele strămoşilor.

Iar taine sunt destule. La Cheile Draghiştei de la Feteşti, bunăoară, săpate între 2 masive de recife badeniene, cu o vechime de circa 15 milioane de ani, se găsesc colonii de corali şi grote pleistocene – parte a primei epoci din istoria omenirii.

Sunt şi alte înălţimi de cucerit. Pe partea dreaptă a Draghiştei avem cea mai înaltă altitudine – aproape 250 m deasupra nivelului mării, iar pe partea stângă a râului – Stânca Rediului are 230 m.

Dacă aş avea o clepsidră, cred că ar fi foarte mare. Dar, oricum, nu aş lua în seamă curgerea nisipului, oricât de mult ar fi. Pentru mine, odată ajuns la Feteşti, timpul îşi pierde sensul printre frumuseţi şi înălţimi. Dacă aş avea un ceas, l-aş „îneca” în apa Draghiştei, pentru a nu-mi aminti cât a rămas până la despărţire. Fiecare își poate scrie aici propria poveste, o poveste adevărată, care nu se uită niciodată. 

fetesti-dor

…Pe când eram copil admiram mai des Nistrul.  Mereu o rugam pe mama să mă ia la Otaci pentru a avea parte de „întâlnirea” cu vechiul meu amic – Nistrul. Pe atunci admiram râul care curgea între Otaci şi Movilău şi eram curios să ştiu de unde vine şi încotro o ia. Mai târziu aveam să aflu că vine de sus – din Carpaţi – şi ajunge hăt în Marea Neagră, urmând o cale de 1362 km. De la admiraţie Nistrul peste ani devenise izvor de inspiraţie. De fiecare dată când ajungeam pe malul Tirasului de odinioară îmi roiau în minte epitete, comparaţii, metafore…

img_7901

Peste ani am constat că bătrânul fluviu cu unduirile sale „a adunat” pe malurile sale sate înşirate precum mărgăritarele, stâncile cu vârfuri semeţe, schiturile rupestre încărcate de istorie, mănăstirile şi bisericile pline de veşnicie… Aici sunt locuri care te provoacă să revii de multe ori, să constaţi că merită să „guşti” din plin cu privirea bijuteriile acestui pământ. De la Naslavcea şi până la Palanca să tot admiri perlele naturale şi spirituale. Anume de la intrare şi până la liman se află cele mai multe şi mai frumoase monumente ale naturii şi rezervaţii peisagistice.

Nistru vertiujeni

Dincolo de toate, Nistrul este pentru  noi râul dorurilor, durerilor, tristeţilor, bucuriilor, întâlnirilor, despărţirilor. E râul destinului, e râul suspinului, e râul amarului…

De la Nistru până la Prut sunt multe de văzut. Un peisaj tulburător de încântător, oameni deschişi cum rar mai întâlneşti, limba română rostită frumos, tradiţiile păstrate cu sfinţenie…  Toate de  găsit la Giurgiuleşti, satul care aude în fiecare zi cum îşi spun „Bună dimineaţa!” Prutul şi Dunărea.

Potrivit arheologilor, zona de sud este foarte bogată în monumente arheologice. Movila mare de la Giurgiuleşti este un adevărat monument istoric. Cele mai multe dintre aceste movile datează de când au fost construite renumitele piramide.

Cea mai frumoasă destinație de la Sud, pentru subsemnatul este Lacul Beleu, un relict al Dunării. De o vechime de circa şase mii de ani, acesta are lungimea de cinci kilometri, iar lăţimea de doi km şi ocupă 2/3 din suprafaţa Rezervaţiei „Prutul de Jos”. Beleul este unul dintre cele mai mari lacuri naturale dintre Prut şi Nistru. Lacul este raiul pentru peste 130 de specii de păsări, 30 de specii de mamifere, mai mult de 20 de specii de peşte, precum şi pentru aproape 200 de specii de plante vasculare. În primăvară aici pot fi admiraţi cormoranii, ţigănuşii, stârcii galbeni. E impresionant să vezi cum se alintă pe apă, apoi scrutează zarea: egretele şi berzele. Pelicanii se lasă admiraţi foarte puţin, or stau doar câteva zile pe Lacul Beleu, apoi se duc „acasă”, adică în Delta Dunării. 

valeni

Ochiul „înarmat” are ce vedea, oriunde s-ar îndrepta are ce ţinti. Acest pământ are o mulţime de comori de admirat. Istorii adevărate, mituri şi poveşti de viaţă – toate pe un plai binecuvântat de Cel de Sus cu frumuseţi nepieritoare.

 

Crucea de 30 de metri, mănăstirea şi castelul-hotel „Dracula” / FOTO

IMG_1955

În locul unde Ardealul „se întâlneşte” cu Moldova, în Pasul Tihuţa, judeţul Bistriţa-Năsăud, ochii se opresc asupra unei cruci imense. Aceasta are cam 30 de metri. O mulţime de scări duc spre ea. Urcându-le, rând pe rând, eşti uluit de ceea ce vezi în jur. Să tot stai ore întregi să contemplezi frumuseţile locului. La poalele crucii, la cota 1200 m, în Pasul Tihuţa, satul Piatra Fântânele, stă tihnită o mănăstire. Poartă hramul „Naşterea Maicii Domnului”, iar temelia acesteia a fost pusă la 1928.

IMG_1967O măicuţă, cu o voce domoală şi caldă, îmi spune mai multe despre mănăstire. Aflu că până în 1960 aici s-au nevoit călugări. Apoi, sfântul locaş de pe vârful muntelui devine biserică parohială. Peste 35 de ani este redată monahismului. De dată aceasta, însă, aici vin să vieţuiască mai multe măicuţe de la Mănăstirea Văratec. Majoritatea monahiilor şi surorilor de ascultare sunt tinere, iar vârsta medie este de 25 de ani.

Zi de zi muncesc în atelierele de pictură şi broderie. Mai multe feţe bisericeşti poartă veşminte confecţionate de „albinuţele” de la Piatra Fântânele. La fel, în unele locaşuri sfinte sunt icoane pictate de măicuţele de la Mănăstirea din Pasul Tihuţa.

La câteva sute de metri de sfântul locaş se află Hotelul „Dracula”, inaugurat în 1983. Acesta atrage tot mai mulţi vizitatori pentru că arată de parcă ar fi un castel medieval. Piatra Fântânele este căutată şi pentru pârtiile de schi şi săniuţe, aflate în Pasul Tihuţa. Se spune că acestea prin puţinele din România unde nu e aruncată zăpadă artificială.

Impresionant este să vezi că la Piatra Fântânele se mai păstrează vechi drum roman, pavat cu lespezi de piatră.

IMG_1945

Ardeal4 Ardea1   IMG_1959 IMG_1957 IMG_1956 IMG_1952 IMG_1949 IMG_1946  IMG_1927 IMG_1922