CĂLĂRĂŞEUCA: MINUNI PE UN LOC DE BASM

Până la Călărăşeuca, Ocniţa, sunt peste 200 de km. Aici e una din cele mai frumoase mănăstiri basarabene – „Adormirea Maicii Domnului”. Străjuită de stânci şi bătrânul Nistru, ea îşi începe istoria de prin 1648. Atunci a şi fost ridicată o biserică de lemn cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”.  Acum 230 de ani, boierul Marco Donici de la Movilău o reconstruieşte, folosind piatră. Mai târziu, la 1853, generalul Nicolae Cerchez, susţinut de principesa Elena Cantacuzino, construieşte din lemn biserica „Sfântul Ierarh Mitrofan de Voronej”. La 1911, în locul acesteia e zidită una de piatră, mult mai mare.  De la deschidere şi până în 1916 aici s-au nevoit călugării, iar mai apoi au venit măicuţele de la o mănăstire din oraşul polonez Virovo.

În vara lui 1961, autorităţile decid închiderea mănăstirii. Astfel, aici este deschis un spital pentru copiii cu handicap psihic. Biserica de iarnă este transformată în club, iar cea de vară – în depozit. Abia peste 30 de ani, în 1991, mănăstirea revine la misiunea de odinioară.   

Unii vin pentru că sunt impresionaţi de arhitectura mănăstirii, alţii – pentru a se închina şi ruga  la părticele de moaşte, icoanele făcătoare de minuni sau izvoare cu apă tămăduitoare.

De altfel, multele izvoare au apărut, în mod miraculos, cu mulţi ani în urmă, pe când mănăstirea era de călugări. În timpul unei Slujbe pascale s-a arătat un înger care avea şapte lumânări. Prima a fost pusă în faţa bisericii „Adormirea Maicii Domnului”, astfel a ţâşnit primul izvor. Acum aici este şi un paraclis unde, după tipicul bisericesc, se sfinţeşte agheasma. Alte trei izvoare sunt în vârful dealului şi trei în pădure, pe malul râuleţului. Ultimele, se ştie din vechime,  că apa lor are putere tămăduitoare.

Cei care ajung la Mănăstire pot admira priveliştile Rezervaţiei peisagistice „Călărăşeuca”, aflată în preajma sfântului locaş. Aici sunt o mulţime de peşteri şi grote în care trăiesc lilieci şi vulturi. Totodată, cresc mai multe specii de plante rare.

… De Sfintele Sărbători, multă lume va veni la Mănăstirea Călărăşeuca pentru a gusta din sfintele rugăciuni şi apa tămăduitoare. Drum bun şi Paște luminos!

Cei de-și propun să ajungă la Mănăstirea Călărășeuca pot consulta traseul AICI

 

 

 

Reclame

La Prislop, la Arsenie Boca

Foto simbol.  Sursa: jurnal.ro

Foto simbol. Sursa: jurnal.ro

Mănăstirea Prislop din județul Hunedoara este invadată de pelerini, în fiecare an, pe 28 noiembrie. Cel care-i cheamă în mod tainic este părintele Arsenie Boca, numit Sfântul Ardealului. Plecat la Cel de Sus de mai bine de două decenii (1989), ilustrul duhovnic al românilor adună mii de creștini la mormântul său de la cimitirul frumoasei Mănăstiri din Țara Hațegului.

Dacă în zilele obișnuite și de sărbători, la locul de veci al lui Arsenie Boca vin sute de creștini, atunci, pe 28 noiembrie (zi în care a plecat la Domnul), numărul acestora ajunge la zeci de mii. Mulți trăiesc bucurii de neimaginat, se luminează că Dumnezeu le-a dat puterea să vină pe un loc sfânt. La mormântul părintelui Arsenie Boca este o cruce mai mult decât modestă, de lemn. Însă, ceea ce te lasă fără de cuvinte e „potopul” de flori.

img_0058

Aproape fiecare creștini vine aici mai întâi pentru a vedea, a se ruga, apoi pentru a mulțumi pentru minunile pe care le face Arsenie Boca, chiar și acum când nu mai e printre cei vii. Am discutat cu pelerini care au trecut pe la mormântul lui Arsenie Boca de nenumărate ori. Mi-au vorbit cu emoții, aproape în șoaptă, despre cel care i-a ajutat ori de câte ori l-au rugat.

img_0068

“Am fost de mai multe ori pe aici. Aș veni în fiecare zi… Când vin aici simt o putere mare, mă întăresc. Am nădejde la Sfântul Părinte. E o minune dumnezeiască”, îmi vorbește, profund emoționată, o creștină de prin părțile Brașovului.

„Cred că e unul dintre cei mai mari Sfinți ai românilor, după Sfântul Andrei cel Întâi Chemat, care ne-a făcut creștini. Sper că va fi canonizat în viitorul apropiat. Sunt o mulțime de minuni, dovezi certe că părintele Arsenie Boca este un mare sfânt. Și faptul că și după două decenii de la plecarea la Domnul la mormântul său vin o mulțime de pelerini arată evlavia românilor față de această luminoasă și luminată față a spiritualității noastre”, consideră un pelerin de prin părțile Făgărașului.

img_0078

Recunosc, am trăit și eu momente minunate și nu mă dădeam dus de la mormântul părintelui Arsenie Boca. A avut o viață care, cu certitudine, poate fi un exemplu pentru toți creștinii. A iubit credința neamului, a ținut la miile de pelerini care veneau la el pe atunci când încă era în viață. A pătimit pentru că punea mai presus de toate la Cele Sfinte, că aduna în jurul său puhoi de oameni. Autoritățile l-au condamnat, însă oamenii nu l-au uitat. Sfântul Ardealului continuă să semene pace și liniște, iar tăcerea de la mormântul său și lacrimile vărsate cântăresc mult mai mult decât cuvintele rostite.

  img_0076

…Toate la Mănăstirea Prislop amintesc de părintele Arsenie Boca – și impresionanta catapeteasmă a bisericii, or a fost realizată după un proiect semnat de marele duhovnic; și icoanele de pe iconostas, care au semnătura dânsului; și Clopotnița de pe stâncă; și “Saivanul dacic”; și izvorul cu apă tămăduitoare… și multe altele.

adevarul

Foto simbol. Sursa: adevarul.ro

Născut la 29 septembrie 1910 la Vața de Sus, în județul Hunedoara, părintele Arsenie Boca a făcut teologie, arte frumoase și medicină. A ales să-și ducă Crucea pe calea adevăratei credințe. A fost stareț la Sâmbăta de Sus, apoi la Prislop. Deși a fost condamnat de nenumărate ori, părintele Arsenie Boca nu s-a lăsat bătut, nu a căzut în capcana satrapilor, care insistau să se lase de Dumnezeu cel Adevărat.

A trecut la Domnul la 28 noiembrie 1989 și a fost înmormântat la cimitirul de la Mănăstirea Prislop. Aici și-a dorit să fie înhumat, iar voia marelui duhovnic a fost respectată cu sfințenie. Astăzi, măicuțele la Mănăstirea Prislop au mare grijă de mormântul lui Arsenie Boca, cel care a fost și Bunul Păstor al acestor locuri.

La o distanță foarte mică de locul de veci al obștii monahale de aici se află și peștera Sfântului Ioan de la Prislop, cel care pe timpul lui Mihai Viteazu a fost Mitropolit al Ardealului. Numită și “Casa Sfântului”, peștera e vizitată de tot mai mulți creștini. Nu se știe când a fost săpată de Sfântul Ioan, însă se presupune că acum trei secole.

img_0063

Mănăstirea Prislop din județul Hunedoara este una dintre ctitoriile de seamă ale Sfântului Nicodim de la Tismana, la 1360. Potrivit publicației “Mănăstiri ortodoxe”, la 1600, Mănăstirea Prislop a fost zidită din temelie de Zamfira, fiica fostului domn muntean Moisei Vodă Basarab. La 1747, printr-un decret al Mariei Tereza, au fost alungați călugării de la Prislop. După 12 ani, aici din nou încep să viețuiască monahi.

La 1762, temutul general Bucow ordonă ca Mănăstirea Prislop să fie distrusă. Astfel, calvinii maghiari dau foc sfântului lăcaș de aici. Mai mulți monahi au încercat pe parcursul anilor să refacă Mănăstirea Prislop, doar că nu prea le-a reușit.
Abia, după decenii de înstrăinare, în 1948, sfântul lăcaș de aici revin la menirea cea sfântă de păstrare a credinței străbune. Cel care a avut mare grijă ca mănăstirea să aibă fața de odinioară a fost părintele Arsenie Boca.

Minunile de la Saharna (2)

Picture 012Lavra cea mai căutată a Basarabiei – Saharna, atrage zi de zi, precum un magnet, sute de creştini. Semnele pe care le primesc de la Dumnezeu sunt o chemare spre rugăciune. Vindecări miraculoase, izvorâte din marea milă şi putere a Celui de Sus, ani de-a rândul s-au revărsat peste cei care au crezut cu tărie. La mai toate mănăstirile basarabene sunt icoane făcătoare de minuni cu chipul Maicii Domnului. Însă, cred că cele mai multe se află la Saharna –  Maica Domnului „Mijlocitoarea” (Moldovenească), Maica Domnului „Tânguirea”, Maica Domnului „Potirul nesecat” etc. Una dintre cele mai importante icoane, la fel declarate făcătoare de minuni, este „Răstignirea lui Iisus”. Lumea mai vine la Saharna şi pentru alte bijuterii sfinte –  crucea din lemn de chiparos învelită în foiţă de argint suflată cu aur şi Izvorul Minunilor.

Tânguirea Maicii Domnului şi Răstignirea lui Iisus

Oricum s-ar numi icoanele Maicii Domnului şi ale lui Iisus  – toate sunt folositoare celor cu credinţă, or chiar şi Mântuitorul când făcea vreo minune spunea: „Credinţa ta te-a mântuit, mergi în pace!”. Feţele bisericeşti nu uită de fiecare dată să amintească creştinilor că minunile pornesc de la credinţa sinceră, ruga fierbinte şi dorinţa de a ne izbăvi de păcat. Fiecare icoană are povestea sa, cu fel de fel de întâmplări, cu vindecări uimitoare şi fără de număr. Fiecare icoană are o istorie, un adevăr, iar uneori o închipuire sau împletiri de poveşti pline de mistere. Însă, tocmai ceea ce spun creştinii e ca o rază de lumină, cei care vin pentru prima dată nutrind speranţa de a se tămădui.

Icoanele Maica Domnului „Tânguirea” şi Răstignirea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, pictate cam pe la sfârşitul secolului XVIII – începutul lui XIX, pe timpul ateilor au fost păstrate în casele oamenilor, ascunse sub covoarele moldoveneşti pentru a nu fi furate şi pângărite. „Cu certitudine, credinţa şi dragostea au făcut că aceste icoane să fie pline de har divin. Maica Domnului şi Dumnezeu i-au răsplătit pe creştini şi pentru frica, dar şi îndrăzneala de ascunde şi a păstra pe parcursul a zeci de ani aceste icoane. Ei puteau fi foarte rău certaţi, dacă nu şi arestaţi”, susţine Arhimandritul Adrian (Baciu), stareţul Mănăstirii Saharna.

De cum a fost redeschis lăcaşul sfânt creştinii au şi reîntors aceste icoane, ulterior, declarate făcătoare de minuni. Pe cea cu chipul Maicii Domnului „Tânguirea” acum nouă ani, de Ajunul Crăciunului, pe obrazul Preacuratei s-a conturat imaginea lui Iisus Hristos. Apoi, pe umărul stâng al Fecioarei Maria au apărut cele trei cruci de pe Dealul Golgotei, locul Răstignirii Mântuitorului. Acum câţiva ani icoana „Răstignirea lui Iisus Hristos”, ca printr-o minune!, a devenit izvorâtoare de mir.

 „Deşi am pus anunţul la pangar, am îndemnat creştinii să vină cu mărturii în cazul în care au simţit ajutorul acestor sfinţenii, se întâmplă precum în pilda cu Iisus Hristos”. Mântuitorul a vindecat zece leproşi şi doar unul s-a întors să-i mulţumească””, zice ieromonahul Iuvenalie.

Preacurata mijlocitoare

“Din oameni simpli ai făcut pescari de suflete prin arătarea icoanei tale, Fecioară Maică, roagă pe Preasfânul Prunc să ne acopere pe noi, cei mici, cu privirea Sa duioasă, care este închipuită în icoana ta, numită “Moldovenească”, ca, simţind mare bucurie duhovnicească, să-I cântăm: “Aliluia!”, se spune în Acatistul la icoana Maicii Domnului “Mijlocitoarea” (Moldovenească). Originalul acesteia se află la schitul moldovenesc de pe Sfântul Munte Athos, Grecia. Primele minuni le-a săvârşit în anul 1863. A fost declarată cinstită local în Mănăstirea Saharna la praznicul Naşterii Domnului, anul mântuirii 2006. În fiecare duminică este citit Acatistul şi “mulţi vin şi se roagă şi cer ceva, or Ea e rugătoare în Ceruri pentru noi către Fiul Său şi Dumnezeu Tatăl”, susţine părintele Adrian.

 “Cei ce se învrednicesc de ajutorul tău cel minunat devin vestitori ai milelor tale în toată lumea, pentru ca şi cei necredincioşi, auzind de bunătatea ta arătată neamului nostru, se înţelepţească şi să înveţe a cânta celui născut din tine: Aliluia!”, mai citim în Acatist.

Drept mărturie că aceasta este făcătoare de minuni sunt donaţiile de aur şi argint, diverse podoabe puse pe sfânt icoană, semn de mulţumire şi închinăciune.

“Ca un nou izvor de tămăduiri s-a arătat icoana Ta, Stăpână, pământului nostru, dăruind cu îndestulare tuturor celor trebuincioase: celor orbi vedere, celor surzi dulce auzire, muţilor grai, slăbănogilor  îndreptare, celor bântuiţi de duhuri necurate grabnică izbăvire”, se mai spune în Acatistul icoanei Maicii Domnului “Mijlocitoarea” (Moldovenească).

Izbăvitoare de patima beţiei

O altă bijuterie vindecătoare de la Mănăstirea Saharna  este icoana Maicii Domnului „Potirul Nesecat”, considerată izbăvitoare de patima beţiei, fumatului şi narcomaniei. Aici este o copie a acesteia, iar originalul se află în Rusia. Sfânta icoană a fost descoperită în anul 1878. Istoria ei este foarte interesantă. Se spune că un soldat în rezervă din Tula îşi cheltuia toată pensia pe alcool. Chiar dacă a ajuns într-o stare gravă, nu se putea lăsa de vechiul obicei .

Într-o noapte un sfânt i-a apărut în vis sfătuindu-l să meargă să i se  facă o molitvă în faţa icoanei “Potirul Nesecat” la Mănăstirea Maicii Domnului din Serpuhov. Fiind lefter nici nu a ţinut cont de povaţă. Dar sfântul i-a apărut şi a doua şi a treia oară, îndemnându-l mai aspru să meargă la mănăstirea de care i-a spus.

Atunci, abia mergând, omul a ajuns într-un sat la o doftoroaie care i-a tratat un pic picioarele. În ziua următoare el a pornit din nou la drum, la început cu două cârje, apoi cu una, până a ajuns la mănăstire.

Acolo el le-a povestit călugărilor visul său, dar nici unul din ei nu părea să ştie de existenţa vreunei astfel de icoane. În cele din urmă, unul dintre ei şi-a amintit de o icoană în care era pictat un potir. Pe spatele ei scria “Potirul Nesecat.” După ce i s-a făcut molifta omul s-a întors acasă complet sănătos şi vindecat de alcoolism.

Despre această minune au aflat mai mulţi suferinzi de patima beţiei şi s-au închinat la icoana Maicii Domnului „Potir Nesecat”, izbăvindu-şi trupul şi sufletul de acest viciu.

În Acatistul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu „Potirul Nesecat” se spune: „Cinstitul Tău chip, Stăpână de Dumnezeu Născătoare, ne-a fost dăruit ca o izbăvire aleasă şi minunată, căci prin descoperirea Lui ne slobozeşte de neputinţele sufleteşti şi trupeşti şi de întâmplările cele mâhnitoare. Pentru aceasta, laudă Îţi aducem Apărătoare Prea milostivă. Tu, dar, Stăpână, numită de noi “Potirul Nesecat”, aplecându-te cu bunăvoinţă spre suspinele şi strigătele noastre cele izvorâte din inimă, dăruieşte izbăvire celor ce suferă de boala beţiei, ca să-Ţi cântăm cu credinţă: Bucură-Te, Stăpână, Potir Nesecat care ne astâmperi setea cea duhovnicească!”.

 Crucea păstrată în taină

Atunci când a fost închisă mănăstirea Saharna, în anul 1964, multe din podoabele sfinte au fost distruse, unele, însă, datorită creştinilor au putut fi salvate. Din cele trei podoabe de preţ dăruite în anul 1817 de către cazacii de pe Don a rămas doar unul – crucea din lemn de chiparos împodobită cu argint şi suflată cu aur. Nu se ştie ce s-a întâmplat cu celelalte obiecte sfinte – un epitaf, numit în popor Sfântul Aer, cusut cu fir de aur, argint şi mărgăritare şi un potir din aur.

Arhimandritul Adrian spune că peste puţine zile de la redeschiderea mănăstirii, 19 aprilie 1991, creştinii au reîntors crucea. Bătrânii spun că în aceasta ar fi fost montată şi o părticică de lemn din Crucea Mântuitorului. „Crucea a fost păstrată de un bătrân din satul Buciuşca, Rezina, apoi a rămas la unul dintre copii. Ascunsă într-o pânză de sac a stat dosită la grinda podului. Ani buni nimeni nu ştia despre cruce, doar stăpânul casei şi feciorul, iar cine întreba rămânea fără de răspuns. Această taină a fost păstrată până la redeschiderea sfântului lăcaş”, povesteşte stareţul.

 Apă care tămăduieşte

„Câtă înţelepciune şi har dumnezeiesc au avut părinţii şi înaintaşii noştri care au zidit sfinte mănăstiri. Sădite în cele mai frumoase locuri, pitoreşti şi pline de divinitate, ele adună lume dornică de a cunoaşte credinţa, de a gusta, de a se tămădui trupeşte şi sufleteşte. Impresionează şi bucură faptul că la Izvorul Minunilor de la mănăstirea Saharna vine mulţime de creştini din Moldova, România, Ucraina, Rusia. Sunt multe mărturii, dar cel mai mare imbold este credinţa omului. Celui care crede toate îi sunt cu putinţă”, susţine Arhimandritul Adrian.

Se spune că pe locul actualului izvor, milioane de ani în urmă, a fost fundul Mării Sarmatice, iar bătrânii zic că acesta a fost construit aproape de „Izvorul lui Vavila”, care şi iarna avea apa foarte caldă. Oricine vine aici este ajutat de credinţă, nădejde şi dragoste. Minunile care se întâmplă aici, transmise din gură în gură, sunt ca o chemare la izbăvirea  de greutăţile trupului şi sufletului.  Citeam undeva: „Apa e sfântă prin ea însăşi, e toată un miracol şi, nu întâmplător, ţăranii o respectă ca pe o icoană aparte, fără chip”. Are atâta putere încât nici specialiştii nu pot dezlega misterul. De multe ori, medicii dau nedumeriţi din umeri când aud că un pacient sau altul s-a vindecat datorită scufundării în „Izvorul Minunilor” de la Saharna. Acesta este miracolul credinţei, miracolul apei dătătoare de viaţă şi credinţă. Ieromonahul Iuvenalie afirmă cu certitudine că apa este de leac. S-a constatat că aceasta conţine o cantitate semnificativă de argint. Potrivit ştiinţei moderne respectivul element este unul dintre cele mai puternice antibiotice naturale şi un puternic antioxidant.

Pentru că despre Izvorul făcător de minuni se vorbeşte foarte mult şi sute de credincioşi îşi îndreaptă paşii înspre acesta, a fost construit un bazin special pentru scăldat. Astfel, femeile vor intra în apă îmbrăcate în cămăşi lungi sau halate, iar bărbaţii – în chiloţi sau şorturi. Hainele trebuie să fie noi sau curate. Înainte de a se scufunda se rostesc rugăciunile: „Tatăl nostru”, „Născătoare de Dumnezeu fecioară”, „Apărătoare Doamnă”, „Împărate Ceresc” etc. Afundările se fac până peste cap de 3, 7, 9, 12 sau 40 de ori. Bătrânii  spun că dacă te cufunzi de nouă ori ţi se iartă toate păcatele.

Treceţi pe la mănăstirea Saharna, o Grădină minunată a Maicii Domnului, veniţi cu o floare pentru Preacurată, drept recunoaştere pentru ajutorul dat. Aici sunteţi aşteptaţi cu mare drag, or cum zice Arhimandritul Adrian: „cu răbdarea, cu vorba bună se adună sufletele omeneşti. Creştinul este ajutat să treacă  de la o cale mai rea sau mai grea pe cea a adevărului. Vin oameni diferiţi şi ne rugăm pentru fiecare, trebuie să ştim cum să ne apropiem ca lumina lui Dumnezeu să fac loc şi în inima celui aflat în căutare”.

CITEŞTE ŞI MINUNILE DE LA SAHARNA (1)

Picture 029

Minunile de la Saharna (1)

Saharna4Pe Stânca Sfântă a Saharnei – Grimidon, acolo unde talpa Maicii Domnului stă ca o pecete a credinţei, alături de micul paraclis este un călugăr. Alura se vede din depărtare, vântul mişcându-i uşor hainele cernite. Are ascultare şi aşteaptă cu răbdare şi dragoste creştinii care vin pe piscul spiritualităţii basarabene. Până mai ieri ajungeau la talpa Maicii Domnului doar temerarii, deoarece era cam greu de urcat. Acum, o mulţime de scări duc spre locul plin de divinitate şi mister. Se spune că aici, pe stânca Grimidon, monahului Bartolomeu, întemeitorul Mănăstirii Saharna, după 40 de zile de post şi rugăciune, pentru ca Cel de Sus să-l ajute în alegerea unui loc potrivit  pentru construcţia sfântului lăcaş, i s-a arătat Preacurata Fecioară, care era  înconjurată de foc ceresc şi i-a spus unde să zidească locaşul monahal închinat Sfintei Treimi. Lumea crede cu tărie în această revelaţie minunată a călugărului, de aceea, fie soare, fie vânt se ridică pentru a se închina cu pietate la cinstita talpă a Maicii Domnului. Ajuns pe Stânca Grimidon intru în Paraclisul Sfintei Fecioare, după ce-mi fac semnul crucii şi bat câteva mătănii, monahul mă înseamnă cu mir din candeala Preacuratei. Această talpă a Maicii Domnului este una din relicvele cele mai de preţ de la Mănăstirii Saharna, aflată mai aproape de Cer, cred că a binecuvântat ca la poalele Sfintei Stâci să presoare bijuterii divine – Icoane făcătoare de minuni, un izvor dătător de tămăduire şi moaşte unicat în Basarabia.   

Dragostea, înţelegerea şi răbdarea Preacviosului Macarie 

Ieromonahul Iuvenalie (Ghervas) spune că una dintre cele mai mari sfinţenii aflate aici sunt moaştele întregi ale Preacuviosului Macarie. Mihail Tincu, numele laic al părintelui, s-a născut la 25 aprilie 1888, în satul Buciuşca, raionul Rezina, într-o familie de oameni credincioşi. În fiecare duminică şi de sărbători venea cu părinţii la Mănăstire şi era atras de viaţa monahală, de linştea ce domnea, de frumuseţele locului, de cântările bisericeşti. La 12 ani îşi roagă părinţii să-l ducă la mănăstire. Pentru că era foarte mic nu a fost acceptat de stareţul de atunci. Avea o dorinţă foarte mare să slujească Domnului şi a încercat de nenumărate ori. Abia la 15 ani este tuns în călugăr cu numele de Macarie. Primeşte cu bucurie haina monahală şi îşi măreşte virtuţile, dând dovadă de dragoste, înţelegere şi răbdare. La 21 de ani este hirotonit diacon şi preot. Oficia cele mai frumoase slujbe şi avea cele mai fierbiţi şi interesante predici. Astfel, a fost îndrăgit şi de obştea mănăstirii, dar şi de către creştini, care aşteptau cu nesaţ cuvintele de învăţătură şi folos ale tânărului părinte. Această râvnă întru ajutorarea aproapelui şi dragostea faţă de toţi cei din jur, este un imbold pentru administraţia mănăstirii de-al numi duhovnic. În mică chilioară veneau o mulţime de oameni, or El le spunea: „Puteţi veni oricând, când sunteţi liberi şi doriţi să-mi mărturisiţi ceva”. Copiii duhovniceşti îi treceau pragul mereu, şi dimineaţa, şi seara, şi chiar în timpul său de odihnă.

Pe când era duhovnic a început să citească rugăciuni pentru bolnavii care erau bântuiţi de duhuri necurate. Au început minunile şi tămăduirile pe care părintele, din smerenie, nu le recunoştea că s-ar fi întâmplat datorită rugăciunilor lui, punând mai presus de toate ajutorul Domnului.

El spunea tuturor: „A venit boala, pentru că s-a răcit rugăciunea, iar dacă v-aţi rugat fierbinte, a venit şi vindecarea”.

Căutare şi taină

Mănăstirea Saharna a trecut prin perioade de schimbări, devenind de maici, părintele s-a retras mai întâi la Noul-Neamţ, apoi la Suruceni. Nutrea un mare dor pentru sfântul lăcaş de la Saharna şi datorită bunăvoinţei ierarhilor de atunci a fost numit părinte-duhovnic al maicilor.

La 1950, începe perioada grea pentru sfintele lăcaşuri, părintele este trimis la Mănăstirea Cuşelăuca. Era căutat de creştini, dar şi de NKVD. Ateii vroiau să se răfuiască şi cu el, aşa precum o făcură cu alte feţe bisericeşti.

Regretata egumena Agnesia, stareţa Mănăstirii Cuşelăuca, povestea: „Era iarnă. Părintele Macarie slujea sfânta slujbă, când în biserică au năvălit vreo 30 de ostaşi. I-au poruncit să iasă împreună cu ei. Maicile, care asistau la slujbă tremurau de frică şi plângeau înăduşit. Părintele, senin la chip, i-a urmat. Nici măcar n-a dovedit să se îmbrace. Maicile îi rugau pe soldaţi să-l lase, dar ei erau de neînduplecat. În faţa bisericii aşteptau săniile. În una din ele a fost îmbrâncit şi părintele Macarie. Alergau maicile din urmă plângând şi rugându-i să nu-l ducă, dar în zadar. Săniile au dispărut după colţ. Dar mare este puterea Domnului pentru slujitorii săi. Soldaţii erau beţi şi nu prea mânuiau bine hâţurile aşa că la un colţ s-au răsturnat. Din repezeală părintele a fost aruncat într-un morman de omăt ceva mai departe, iar soldaţii în mare învălmăşeală şi ameţiţi, nu i-au observat lipsa, au urcat şi duşi au fost. Părintele Macarie, desculţ, pentru că îşi pierduse şi încălţămintea, a fugit înapoi la mănăstire. Cât de fericite eram, când l-am văzut!”

A mai slujit la Mănăstirea Cuşelăuca, dar şi-a dorit să revină la lăcaşul începuturilor sale. La 1964 Mănăstirea de la Saharna este închisă, iar ca printr-o minue părintele Macarie scapă de prigoana ateilor şi pleacă în satul său natal – Buciuşca, Rezina.  Aici, în orele nocturne, în taină, într-o colibă de la marginea pădurii, oficiază cununii, botezuri, panehide pentru cei răposaţi, continuă să vobească despre credinţa adevărată tuturor celor care vor să sorbească din cuvântul Domnului.  Pleacă la Cel de Sus  în noaptea dintre 22 şi 23 aprilie 1969.

Ieromonahul Iuvenalie spune că Precuviosul Macarie a fost înmormântat în cimitirul satului. Mai târziu, din cauza inundaţiilor râului Nistru, acesta a fost strămutat mai sus, iar trupul Cuviosului Părinte rămânea să zacă în cimitirul vechi. Chiar dacă decedase, spre mormântul lui se îndreptau o mulţime de creştini. Cei care treceau pe la cimitir au observat că este formată o crăpătură în pământ, iar din ea vine un miros de sfinţenie, ceva asemănător cu mireasma florilor de câmp. Mănăstirea a fost redeschisă şi creştinii care au văzut această minune spuneau că Preacuviosul   vrea să se întoarcă în chilia sa. O altă minune descoperită s-a întâmpalt şi atunci când a fost dezgropat, or corpul era intact şi hainele neputrizite. Incredibil, dar adevărat – 25 de ani de la înmormântare! Părintele este adus la Mănăstire, apoi canonizat, fiind stabilită ziua de pomenire a Preacuviosului – 26 mai.

Pe calea adevăratei credinţe

Saharna2Arhimadritul Adrian, stareţul Mănăstirii Saharna, susţine: „Preacuviosul Macarie, dacă am vorbi laic, am putea spune că aceasta este cea mai de centru figură. El este totul! Ziua călugărească începe şi se încheie cu închinarea la moaştele Lui. Preacuviosul este un exemplu de urmat, or el a înţeles mai bine că nimeni altul că în mănăstire foarte mult face ascutlarea şi răbdarea. Această ascultare a fost dusă de el ca o adevărată cruce călugărească, dar cu răbdare Dumnezeu l-a înzestrat pentru că a avut mult de suportat. A ştiut să răbade pe cei care veneau cu greutăţi, nevoi şi primeau de la el vindecare şi a avut de băut paharul amar când mănăstirea a fost închisă  şi pângărită. Răbdare a avut şi când s-a hotărât să fie împuşcat la mănăstirea Cuşelăuca. Deci, viaţa şi-a dato în mâinile Domnului”.

Minunile Preacuviosului Macarie

Cuviosul Macarie nu a lăsat mărturii despre sine, despre el vorbeşte lumea care a fost vindecată pe vremea când trăia. Acum, toţi cei care roagă cu tărie la racla cu moaştele, aflată în Biserica „Sfânta Treime”, găsesc alinare şi vindecare a bolilor trupeşti şi sufleteşti.

Paşii vindecatului

Părintele Iuvenalie povesteşte că într-o seară de joi, când la Mănăstire se săvârşeşte Sfântul Maslu, într-un scaun cu rotile a fost adus un bărbat, nu putea merge şi fiecare atingere a corpului îi provoca dureri de nedescris. Cu mare greu a ajuns în biserică, a stat lângă racla cu Moaştele Preacuviosului Macarie, apoi a fost dus la Izvorul minunilor, în care s-a înmuiat icoana şi sfinţit apa, rudele l-au scufundat. Peste o săptămână deja se observau schimbări în bine, iar peste alte şapte zile, cam greu, dar acest om s-a dus singur la izvor.

Izbăvitorul de cancer

Ieromonahul Filaret Ciachir de la Mănăstirea Saharna mărturiseşte: „Într-o zi am primit o femeie la spovedanie. După ce şi-a mărturisit păcatele şi a primit dezlegare, ea a început să plângă. Bineînţeles, am întrebat-o de ce plânge. Mi-a spus că de bucurie, or s-a spovedit şi a fost iertată şi că prin rugăciunile Cuviosului Macarie a fost vindecată de cancer. I-am zis să-şi spună numele să afle şi alţi creştini, ea, însă, a preferat să nu-şi dezvăluie identitatea”. Călugărul zice că pentru slava lui Dumnezeu şi pentru ajutorul oferit de Preauviosul Macarie nu a putut trece sub tăcere această vindecare miraculoasă.

Cu faţa şi sufletul curat

Ecaterina S. din Ghidighici, Chişinău, spune: „În vara anului 1998 pe faţă mi-au apărut nişte răni (cruste groase de culoare închisă) acoperind ambii obraji. Am consultat mai mulţi medici dermatologi din Chişinău, dar nu a dat niciun rezultat, ei neputând nici măcar să stabilească ce fel de boală este şi care este cauza apariţiei. Unele tratamente urmate au agravat şi mai mult starea de sănătate. Începea să mă cuprindă deznădejdea, pentru că de 2 ani mă chinuia această boală şi eram respinsă şi de prieteni, şi de cunoscuţi, eram evitată şi pe stradă, pentru că tuturor le era frică să nu se molipsească. Chiar la o frizerie am fost rugată să părăsesc salonul. Îmi era foarte greu.

În primăvara anului 2000 am venit la bunica, care locuieşte în Saharna şi care m-a sfătuit să merg la mănăstire. Timp de câteva zile am asistat la slujbele la sfânta mânăstire, având ocazia să mă închin la moaştele Preacuviosului Macarie. În ultima zi înainte de plecarea mea din Saharna m-am închinat din nou, fiind cu totul deznădăjduită. În aceeaşi seară, în timpul rugăciunii, rănile de pe obraji au început să se decojească, lăsând faţa curată, fără niciun semn, de parcă nici nu fusesem bolnavă timp de doi ani.

Vrednic de menţionat este şi faptul, că prin rugăciunile Preacuviosului Macarie, în vara aceluiaşi an am reuşit să intru la Facultatea de Teologie de la Universitatea Craiova, deşi eram studentă la un colegiu cu profil economic. Minunat este Dumnezeu întru sfinţii Săi! Laudă mare Domnului şi cinste Preacuviosului Macarie, care m-a ajutat!”

Sănătate de la bătrânelul de pe icoană

Ioan V. din Orhei: „Pe neaşteptate am început să mă simt rău, iar medicii la care mă adresam îmi spuneau, că, din punct de vedere medical, sunt total sănătos. Ziceau ei, medicii ce ziceau, dar mie tot rău îmi era. Am auzit de mănăstirea Saharna şi am hotărât să merg. Aici am fost bine primit, dar necaz! În biserică nu puteam sta, tremuram, mă scutura o putere nevăzută. Umblam prin ograda mănăstirii fără rost. La poartă m-a întâlnit un bătrânel, care m-a întrebat de ce umblu. I-am zis că am venit să mă tămăduiesc, dar iată nici de rugat nu mă pot ruga, nici la biserică nu mă pot duce şi nu ştiu ce să fac. El m-a blagoslovit şi m-a trimis acasă zicându-mi, că sunt sănătos. Eu m-am mirat, dar l-am ascultat şi … minune! Ajungând acasă m-am simţit deplin sănătos şi plin de puteri.

M-am hotărât să merg înapoi la mănăstire pentru a mulţumi lui Dumnezeu şi intrând cu uşurinţă în biserică am văzut un sicriu, iar lângă el o icoană. De pe icoană mă privea cu blândeţe (!!!) acel bătrânel. Atunci am aflat, că acesta este Preacuviosul Macarie şi că încă pe mulţi ca mine i-a ajutat. Mulţumesc!”

Întoarcerea la cele sfinte

Agafia Rusu, Chişinău:”Pot să spun că Preacuviosul Macarie ne-a schimbat radical viaţa, mie şi copiilor mei, precum şi altor oameni. Soţul meu, ca şi mine în trecut, era necredincios. De Mănăstirea Saharna am aflat recent, datorită moaştelor Preacuviosului Macarie, care odihnesc aici. De la bun început am avut mare evlavie către el şi venind, tot timpul îl rugam pentru revenirea la credinţă a soţului meu. Să ştiţi că rugăciunile mi-au fost ascultate, pentru că acum soţul meu merge singur la biserică, la mănăstire, ţine post, iar în familie totul este bine. Mulţumesc părintelui Macarie precum şi tuturor călugărilor ce se nevoiesc la Saharna”.

Acestea sunt doar o parte din minunile Preacuviosului Macarie. Sunt convins că mulţi dintre cei care citesc această pagină au cunoscut vindecare trupească şi sulfetească. Dacă aveţi mărturi le aşteptăm cu mare drag la redacţie. „Mărturiile sunt spre povaţa tuturor creştinilor şi în ciuda sectanţilor care spun să nu respectăm canoanele bisericeşti, să nu cinstim moaştele, icoanele”,  zice ieromonahul Iuvenalie.

 Saharna3