CĂLĂRĂŞEUCA: MINUNI PE UN LOC DE BASM

Până la Călărăşeuca, Ocniţa, sunt peste 200 de km. Aici e una din cele mai frumoase mănăstiri basarabene – „Adormirea Maicii Domnului”. Străjuită de stânci şi bătrânul Nistru, ea îşi începe istoria de prin 1648. Atunci a şi fost ridicată o biserică de lemn cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”.  Acum 230 de ani, boierul Marco Donici de la Movilău o reconstruieşte, folosind piatră. Mai târziu, la 1853, generalul Nicolae Cerchez, susţinut de principesa Elena Cantacuzino, construieşte din lemn biserica „Sfântul Ierarh Mitrofan de Voronej”. La 1911, în locul acesteia e zidită una de piatră, mult mai mare.  De la deschidere şi până în 1916 aici s-au nevoit călugării, iar mai apoi au venit măicuţele de la o mănăstire din oraşul polonez Virovo.

În vara lui 1961, autorităţile decid închiderea mănăstirii. Astfel, aici este deschis un spital pentru copiii cu handicap psihic. Biserica de iarnă este transformată în club, iar cea de vară – în depozit. Abia peste 30 de ani, în 1991, mănăstirea revine la misiunea de odinioară.   

Unii vin pentru că sunt impresionaţi de arhitectura mănăstirii, alţii – pentru a se închina şi ruga  la părticele de moaşte, icoanele făcătoare de minuni sau izvoare cu apă tămăduitoare.

De altfel, multele izvoare au apărut, în mod miraculos, cu mulţi ani în urmă, pe când mănăstirea era de călugări. În timpul unei Slujbe pascale s-a arătat un înger care avea şapte lumânări. Prima a fost pusă în faţa bisericii „Adormirea Maicii Domnului”, astfel a ţâşnit primul izvor. Acum aici este şi un paraclis unde, după tipicul bisericesc, se sfinţeşte agheasma. Alte trei izvoare sunt în vârful dealului şi trei în pădure, pe malul râuleţului. Ultimele, se ştie din vechime,  că apa lor are putere tămăduitoare.

Cei care ajung la Mănăstire pot admira priveliştile Rezervaţiei peisagistice „Călărăşeuca”, aflată în preajma sfântului locaş. Aici sunt o mulţime de peşteri şi grote în care trăiesc lilieci şi vulturi. Totodată, cresc mai multe specii de plante rare.

… De Sfintele Sărbători, multă lume va veni la Mănăstirea Călărăşeuca pentru a gusta din sfintele rugăciuni şi apa tămăduitoare. Drum bun şi Paște luminos!

Cei de-și propun să ajungă la Mănăstirea Călărășeuca pot consulta traseul AICI

 

 

 

Reclame

Pași… prin Iași/FOTO

La drum spre mănăstiri porneşti fie dintr-un mare dor, fie dintr-o curiozitate duhovnicească. Ştiut lucru, dor îţi poate fi de locuri pe care le-ai văzut măcar o singură dată. Pe la acest locaș sfânt am trecut de nenumărate ori. Aflată chiar în inima Iașiului,  Mănăstirea „ Sfinții Trei Ierarhi” este de neocolit. Vizitată de sute de credincioși, citadela spirituală din dulcele târg atrage pe oricine, indiferent că e că ortodox sau nu. Este o ctitorie impresionantă, o ctitorie care-l oprește din drum chiar și pe cel mai grăbit. Arhitectura-i plină de originalitate, cu încântătoare broderii în piatră, este ca un magnet pentru cei dornici să afle ce se ascunde dincolo de tăcerea pietrei și dangătele de clopote. În România Pitorească, Alexandru Vlahuță nota despre locașul de la Iași: Zidită toată-n piatră, cu zveltele-i turle, în minunata-i horbotă de sculpturi, amintește mândra podoabă de la Curtea de Argeș. Unică în lume, sculptată în întregime în piatră și poleita cu aur la origine, în anul 1639,  Mănăstirea „Sfinții Trei Ierarhi” , potrivit Lumea Credinței,  rămâne o mândrie a artei medievale românești. 

Istoria Mănăstirii Trei Ierarhi, ctitorie de seamă a domnitorului Vasile Lupu (1634-1653), este asemenea unei rugăciuni. Aceasta  trebuie rostită și ascultată cu mare atenție și cu multă credință. Mănăstirea Trei Ierarhi, însă, nu e doar parte de rugăciune, ea este parte de cultură și frumos, e perla șlefuită cu mare drag în sufletul creștinului voievod Vasile Lupu. Supranumită „o simfonie a artelor în rugăciuneˮ, aceasta își spune istoria de la 1637 încoace. Atunci începe ridicarea ei, iar doi ani mai târziu are loc târnosirea. O spune și Pisania așezată deasupra ușii de sud a bisericii. Astfel, citesc pe documentul  în piatră: Io Vasile Voievod, cu mila lui Dumnezeu domnul țării Moldovei și cu doamna noastră Tudosca și cu dăruiții de Dumnezeu copii, Ion voievod și Maria și Ruxandra, am zidit această sfântă rugă, în numele Sfinților Trei Ierarhi Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur. Și s-a sfințit cu mâna Arhiepiscopului Varlaam la 7147 (1639), mai 6.

La 1640, Vasile Lupu avea să inaugureze Colegiul Trei Ierarhi – prima instituție de învățământ superior din Moldova, care la începuturi a funcționat în edificiile Mănăstirii. Un an mai târziu, voievodul a cumpărat o casă în care avea să-și desfășoare activitatea Colegiul, care, ulterior,   ajunge Academie.

Și tot Vasile Lupu, cu susținerea Mitropolitului Varlaam, deschide la  Mănăstirea Trei Ierarhi prima tipografie din Moldova. Cea importantă operă scoasă aici rămâne, în timp, Cazania din 1643, cunoscută și cu numele de Cazania lui Varlaam. De altfel, prima carte românească apărută în Moldova. Tot de aici pornește şi Pravila lui Vasile Lupu, prima antologie de legi a Moldovei.

La 1641, Domnitorul Vasile Lupu aduce la Mănăstirea Trei Ierarhi moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva. Acestea au fost mutate, la 1887, la Catedrala Mitropolitană de la Iași. Acum aici se află racla cu moaștele Sfântului Ierarh Vasile cel Mare, pe care voievodul Vasile Lupu le-a primit în dar 1650. La 1975,  autoritățile ateiste ale timpului au confiscat  moaștele Marelui Ierarh. După un sfert de veac, acestea au fost readuse la Iași.

De la începuturi, la Trei Ierarhi erau biserica, turnul, trapeza (Sala gotică), casele, chiliile și tiparnița. Acum mai pot fi admirate doar biserica și trapeza de odinioară.

Și asta pentru că Mănăstirea ieșeană, de-a lungul timpului, a trecut prin multe nevoi, inclusiv pârjoluri. Astfel, flăcările au mistuit lucruri de valoare. Potrivit istoriei, la 1650, Mănăstirea Trei Ierarhi a fost jefuita și arsa de năvălitorii din est, iar la 1686 – de către cei din nord. Totodată, povestește ghidul sfântului locaș, această a fost zguduită de cutremurele din 1711, 1781, 1795, 1802. Abia după Războiul de Independență de la 1877, biserica se ridică din genunchi. Astfel au loc lucrări de restaurare a arhitecturii, picturii și este reamenajat interiorul.  Lăcașul este sfințit din nou la 1904, pe timpul domniei regelui Carol I.   

De pe site-ul Mănăstirii Trei Ierarhi aflu că majoritatea elementelor ambianței interioare, lucrate la Viena si Paris, au fost donate de  către regele Carol I și regina Elisabeta.

Potrivit Lumea Credinței, biserica a fost restaurată de către arhitectul francez  André Lecomte du Noüy, în 1882,  același arhitect, care, în 1885, termina Mănăstirea Curtea de Argeș.  Chiar dacă a făcut mai multe modificări importante, el a păstrat vechile forme arhitecturale și ornamentația sculpturală din exterior. 

Ghidul mănăstirii spune că iconostasul bisericii datează de la sfârșitul secolului al XIX-lea, când a fost necesara înlocuirea celui vechi, care era deteriorat. Acesta este sculptat în marmură de Carrara, considerată una din cele mai deosebite,  și decorat cu mozaicuri și emailuri.

Atât candelele, sfeșnicele, cât și întregul mobilier bisericesc sunt din acea perioadă.  Ele au fost lucrate în bronz, împodobit cu fildeș și pietre prețioase.

Că era una din cele mai bogate și mai frumoase o arată documentele vremii, dar și notițele mai multor persoane care au vizitat spațiul românesc. Iată ce scrie Evlia celebi , abud Mustafa Ali Mehmet:  Picturile și figurile de pe zidurile din interiorul și din afara altarului sunt în foi de aur și lapislazuli, de o frumusețe incomparabilă. S-ar putea ca astfel de zugrăveli împodobite să existe doar la Atena, orașul filozofilor și al bărbaților de stat, în templul divinului Platon. 

Și călătorul străin Paul de Alep, care a vizitat aceste pământuri în secolul al XVII-lea avea să noteze: „Toată lumea este de acord a spune că nici în Moldova, nici în Ţara Românească şi nici în ţara cazacilor nu se află vreo biserică care s-o egaleze pe aceasta, nici prin ornamentaţie, nici prin frumuseţe, căci ea uimeşte pe vizitatori”. 

La 1970, sfântul locaș a fost închis, iar slujbe se oficiau doar de Sărbătoarea Hramului, adică de Trei Ierarhi, pe 30 ianuarie, și în ziua de 24 ianuarie. În 1989, aici, începe din nou să fie simțită la maximum viața spirituală, iar  acum mai bine de două decenii (1994), biserica s-a redeschis ca mănăstire, unde în fiecare zi sunt oficiate slujbe. 

În biserica Mănăstirii Sfinții Trei Ierarhi sunt mormintele domnitorilor Dimitrie Cantemir, Alexandru Ioan Cuza, Vasile Lupu. Tot aici își află somnul de veci soția voievodului-ctitor – Tudosca, precum trei fii ai săi. Acestea sunt acoperite cu lespezi masive de marmură neagră ornată.

Din ziarul Lumina aflu că e acest sfânt lăcaş şi-au legat numele, alături de mulţi alţi mari oameni de cultură, Mihai Eminescu, Ion Creangă, Titu Maiorescu sau B. P. Hasdeu, iar un lucru mai puţin cunoscut este faptul că aici, la „Trei Ierarhi“, s-au deschis pentru prima oară lucrările cenaclului „Junimea“.

În curtea faimoasei Mănăstiri „Trei Ierarhi”, în 1997 a fost instalat bustul poetului Mihai Eminescu. Acesta, un timp a şi locuit într-una din chili.

Oricine ajunge la biserica Mănăstirii Trei Ierarhi trece neapărat și pe la Muzeul de Artă Religioasă. Denumită Sala gotică, clădirea a fost mai întâi trapeză a Mănăstirii, iar apoi paraclis. Astăzi este locul întâlnirii cu istoria. Am fost să curios să aflu ce a mai rămas la Trei Ierarhi din perioada domniei lui Vasile Lupu. 

Astfel, astfel se mai păstrează fragmente de frescă din pictura originală, semnată de iconari ruși. De o rară valoare este și tabloul votiv, care-l reprezintă pe voievod alături de familia sa. Totodată, aici poate fi admirate Icoana Împărătească a celor Trei Ierarhi. În Muzeul se mai află acopereminte de mormânt, brodate de către soția domnitorului – Tudosca, un exemplar al Cazaniei lui Varlam, care a văzut lumina tiparului la 1643.  

Din vorbă în vorbă cu ghidul, mai aflu că Sala Gotica amintește de cel putin doua evenimente importante din istoria mănăstirii. La 1642, aici s-au desfășurat dezbaterile teologice pan-ortodoxe,  care s-au încheiat prin a aproba Mărturisirea Ortodoxă, alcătuită de Petru Movila. Mai târziu,  la 1888, paraclisul aflat în Sala gotica, în care se afla racla cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva, a fost martorul celei mai cunoscute, dar și mai surprinzătoare minuni ale Ocrotitoarei Moldovei. Chiar dacă totul a ars în jur, moaștele ei nu fost atinse de flăcările năvalnice din noaptea de 26 spre 27 decembrie.

Domnitorul Vasile Lupu a ctitorit 15 biserici şi altele 14 le-a refăcut, însă cea mai emblematică rămâne a fi Trei Ierarhi. Mănăstirea de pe Ulița Mare de odinioară, bulevardul Ștefan cel Mare de astăzi (pietonal) de la Iași, este o oază de seamă a spiritualtății românești.  Drumul meu prin Iașiul perlelor continuă.

 

La Prislop, la Arsenie Boca

Foto simbol.  Sursa: jurnal.ro

Foto simbol. Sursa: jurnal.ro

Mănăstirea Prislop din județul Hunedoara este invadată de pelerini, în fiecare an, pe 28 noiembrie. Cel care-i cheamă în mod tainic este părintele Arsenie Boca, numit Sfântul Ardealului. Plecat la Cel de Sus de mai bine de două decenii (1989), ilustrul duhovnic al românilor adună mii de creștini la mormântul său de la cimitirul frumoasei Mănăstiri din Țara Hațegului.

Dacă în zilele obișnuite și de sărbători, la locul de veci al lui Arsenie Boca vin sute de creștini, atunci, pe 28 noiembrie (zi în care a plecat la Domnul), numărul acestora ajunge la zeci de mii. Mulți trăiesc bucurii de neimaginat, se luminează că Dumnezeu le-a dat puterea să vină pe un loc sfânt. La mormântul părintelui Arsenie Boca este o cruce mai mult decât modestă, de lemn. Însă, ceea ce te lasă fără de cuvinte e „potopul” de flori.

img_0058

Aproape fiecare creștini vine aici mai întâi pentru a vedea, a se ruga, apoi pentru a mulțumi pentru minunile pe care le face Arsenie Boca, chiar și acum când nu mai e printre cei vii. Am discutat cu pelerini care au trecut pe la mormântul lui Arsenie Boca de nenumărate ori. Mi-au vorbit cu emoții, aproape în șoaptă, despre cel care i-a ajutat ori de câte ori l-au rugat.

img_0068

“Am fost de mai multe ori pe aici. Aș veni în fiecare zi… Când vin aici simt o putere mare, mă întăresc. Am nădejde la Sfântul Părinte. E o minune dumnezeiască”, îmi vorbește, profund emoționată, o creștină de prin părțile Brașovului.

„Cred că e unul dintre cei mai mari Sfinți ai românilor, după Sfântul Andrei cel Întâi Chemat, care ne-a făcut creștini. Sper că va fi canonizat în viitorul apropiat. Sunt o mulțime de minuni, dovezi certe că părintele Arsenie Boca este un mare sfânt. Și faptul că și după două decenii de la plecarea la Domnul la mormântul său vin o mulțime de pelerini arată evlavia românilor față de această luminoasă și luminată față a spiritualității noastre”, consideră un pelerin de prin părțile Făgărașului.

img_0078

Recunosc, am trăit și eu momente minunate și nu mă dădeam dus de la mormântul părintelui Arsenie Boca. A avut o viață care, cu certitudine, poate fi un exemplu pentru toți creștinii. A iubit credința neamului, a ținut la miile de pelerini care veneau la el pe atunci când încă era în viață. A pătimit pentru că punea mai presus de toate la Cele Sfinte, că aduna în jurul său puhoi de oameni. Autoritățile l-au condamnat, însă oamenii nu l-au uitat. Sfântul Ardealului continuă să semene pace și liniște, iar tăcerea de la mormântul său și lacrimile vărsate cântăresc mult mai mult decât cuvintele rostite.

  img_0076

…Toate la Mănăstirea Prislop amintesc de părintele Arsenie Boca – și impresionanta catapeteasmă a bisericii, or a fost realizată după un proiect semnat de marele duhovnic; și icoanele de pe iconostas, care au semnătura dânsului; și Clopotnița de pe stâncă; și “Saivanul dacic”; și izvorul cu apă tămăduitoare… și multe altele.

adevarul

Foto simbol. Sursa: adevarul.ro

Născut la 29 septembrie 1910 la Vața de Sus, în județul Hunedoara, părintele Arsenie Boca a făcut teologie, arte frumoase și medicină. A ales să-și ducă Crucea pe calea adevăratei credințe. A fost stareț la Sâmbăta de Sus, apoi la Prislop. Deși a fost condamnat de nenumărate ori, părintele Arsenie Boca nu s-a lăsat bătut, nu a căzut în capcana satrapilor, care insistau să se lase de Dumnezeu cel Adevărat.

A trecut la Domnul la 28 noiembrie 1989 și a fost înmormântat la cimitirul de la Mănăstirea Prislop. Aici și-a dorit să fie înhumat, iar voia marelui duhovnic a fost respectată cu sfințenie. Astăzi, măicuțele la Mănăstirea Prislop au mare grijă de mormântul lui Arsenie Boca, cel care a fost și Bunul Păstor al acestor locuri.

La o distanță foarte mică de locul de veci al obștii monahale de aici se află și peștera Sfântului Ioan de la Prislop, cel care pe timpul lui Mihai Viteazu a fost Mitropolit al Ardealului. Numită și “Casa Sfântului”, peștera e vizitată de tot mai mulți creștini. Nu se știe când a fost săpată de Sfântul Ioan, însă se presupune că acum trei secole.

img_0063

Mănăstirea Prislop din județul Hunedoara este una dintre ctitoriile de seamă ale Sfântului Nicodim de la Tismana, la 1360. Potrivit publicației “Mănăstiri ortodoxe”, la 1600, Mănăstirea Prislop a fost zidită din temelie de Zamfira, fiica fostului domn muntean Moisei Vodă Basarab. La 1747, printr-un decret al Mariei Tereza, au fost alungați călugării de la Prislop. După 12 ani, aici din nou încep să viețuiască monahi.

La 1762, temutul general Bucow ordonă ca Mănăstirea Prislop să fie distrusă. Astfel, calvinii maghiari dau foc sfântului lăcaș de aici. Mai mulți monahi au încercat pe parcursul anilor să refacă Mănăstirea Prislop, doar că nu prea le-a reușit.
Abia, după decenii de înstrăinare, în 1948, sfântul lăcaș de aici revin la menirea cea sfântă de păstrare a credinței străbune. Cel care a avut mare grijă ca mănăstirea să aibă fața de odinioară a fost părintele Arsenie Boca.

Spre Mănăstirea fericirii – Rohia/ FOTO

IMG_2034

Ajuns în Maramureş, rămâi uimit de tot ceea ce vezi. Maramureşul este presărat cu vetre strămoşeşti deosebite. Toponimele atrag, provoacă, încântă… Cât e Maramureşu’ (vorba cântecului) sunt sute de perle, care sclipesc, încât nu poţi trece indiferent.

IMG_2041Pe lângă faptul că are peisaje de poveste, Maramureşul uluieşte şi prin oazele de spiritualitate. Unul dintre cele mai de seamă lăcaşuri sfinte e Mănăstirea Rohia. Pentru a ajunge la perla de seamă a Ţării Lăpuşului e nevoie de ore bune de drum. De la Chişinău şi până la Mănăstirea Rohia sunt 565 de kilometri. Sfântul locaş de aici se află la circa 50 km de Baia Mare şi 43 de oraşul Dej.

Ajuns la Mănăstirea Rohia, care e la o altitudine de 500 de metri te minunezi cum de un loc de închinare este pe un teren atât de pretenţios. Apoi, după ce asculţi poveste înălţării acesteia te cutremuri de puterea pe care o are voia Celui de Sus. Un copil de numai zece ani, plecat mult prea devreme la Domnul, şi-a dorit ca în „Dealul Viei” de lângă Rohia să fie o Mănăstire.

IMG_2074

A venit în vis, a arătat şi locul, astfel tatăl Anuţei (fetiţa decedată), preotul Nicolae Gherman, susţinut de mai mulţi credincioşi a ridicat un locaş sfânt de toată frumuseţea. Acesta a fost sfinţit la 15 august 1926, de o mare sărbătoare – Adormirea Maicii Domnului (stil nou).Timp de 40 de ani a stat mica bisericuţă pitită printre fagi şi stejari. Apoi, este desfăcută, iar în acelaşi loc e ridicat un sfânt locaş impunător, care îmbină elemente din cele trei provincii româneşti: Ţara Românească, Moldova şi Transilvania.

Rând pe rând aici sunt ridicate noi edificii încadrate pefect într-un ansamblu natural, dar şi architectonic. Astfel, pelerinii se mai pot închina în biserica-catacombă “Sfântul Ierarh Nicolae”, paraclisul “Izvorul Tămăduirii”. Tot la Rohia pot admira una din cele mai mari biblioteci din Transilvania – peste 40 de mii de cărţi. Pe timpuri aici a avut mare grijă de ea gânditorul Nicolae Steinhardt, evreul care s-a convertit la ortodoxism, fiind botezat la Închisoarea de la Jilava de basarabeanul Mina Dobzeu.

Un loc important pentru care pelerinii ajung la Rohia este şi chilia lui Nicolae Steinhardt, tuns în monahism la 1980 la Mănăstirea din “Dealul Viei”. Locul unde fericirea a căpătat un sens şi mai profund (Nicolae Steinhardt este autorul unui inubliabil roman “Jurnalul fericirii”) e căutat şi pentru că aici se află mormântul marelui cugetător, cel care a făcut parte din “grupul Noica” şi a fost condamnt pentru curajul de a gândi liber. Pe piatra funerară e scris foarte simplu – monahul Nicolae.

IMG_2055IMG_2053

IMG_2026În biserica „ Sfântul Nicolae” este o icoană deosebită cu chipul Maicii Domnului (singură), numită „Călugăriţa” şi e făcătoare de minuni. Acesta a fost pictată de călugărul Nicanor din Sfântul Munte Athos. În deceniul al patrulea al secolului al XX-lea, icoana a scăpat dintr-un incendiu când, din cauza unei lumânări nesupravegheate, suportul lemnos al icoanei a luat foc fiind mistuit în întregime, în timp ce icoana păstrează doar câteva urme care mărturisesc minunea săvârşită.

IMG_2029IMG_2024IMG_2028

IMG_2052La Mănăstirea Rohia este şi “Colţul maramureşean”, aici se află o biserică de lemn şi o casă cu specific zonal. În biserica “Sfânta Ana” se află şi muzeul sfântului locaş, unde sunt expuse icoane vechi pe lemn şi sticlă, precum şi cărţi vechi de o rară valoare, cum ar fi: “Cazania sau Carte românească de Învătătură a mitropolitului Varlaam”, Iaşi, 1642 ; “Noul Testament de la Bălgrad al mitropolitului Simion Ştefan”, tipărit la 1648 ; “Îndreptarea Legii”, Târgoviste, 1652 ; “Evanghelia”, tipărită de Antim Ivireanu la Snagov, 1697 etc.

IMG_2072

Primăvara la Bârsana/ FOTO

 

Romania 166Pentru că suntem în perioada Postului Mare, până la Sărbătoarea Învierii, marcată în acest an pe unu mai, vă voi propune mai multe destinații spirituale. Cred că cei care sunt pasionați de călătorii, dincolo de faptul că sunt sau nu ortodocși, vor găsi ceva interesant. Fie că e vorba de istorie, tradiție, artă, cultură – oricine descoperă lucruri aproape sufletului, rațiunii, ochiului…  

Prima destinație e Mănăstirea Bârsana. Mii de oameni îşi îndreaptă paşii de Soborul Sfinţilor 12 Apostol spre una din cele mai faimoase mănăstiri din Maramureş – Bârsana.  Mănăstirea Bârsana „cucereşte” chiar de la intrare. O poartă maramureşeană stă deschisă pentru cei dornici de a cunoaşte această vatră de spiritualitate românească. Ochii mi se opresc asupra unui imens turn, din care, la ora când am ajuns, se făcea auzit un frumos dangăt de clopote.

IMG_2122IMG_2162

Mai multă lume se îndrepta spre impresionanta biserică de lemn a Mănăstirii Bârsana pentru a participa la Vecernie. Sfântul locaş este unui care „te îmbrăţişează” cu „privirea sa galeşă” de la înălţimea de 57 de metri. De fapt, acesta este în topul celor mai înalte biserici de lemn din Europa.

IMG_2158 IMG_2148

În biserică, la primul nivel, mai mulţi creştini se roagă. O măicuţă tânără citeşte dintr-o carte, iar vocea-i cristalină pune stăpânire pe întregul locaş. La nivelul doi miroase a pictură proaspătă. Culorii vii, înscrieri în slavonă şi un decor splendid – e un tablou feeric. E ceva care te provoacă să te gândeşti la începuturile acestei vetre de spiritualitate din Maramureş.

IMG_2145IMG_2118

IMG_2095 IMG_2087

De altfel, complexul monastic de aici este unul relativ nou. În 1993 a fost pusă temelia noii biserici de la Mănăstirea Bârsana. Rând pe rând, au fost ridicate: Altarul de vară, Agheasmatarul, Casa Maicilor, Casa Artistului, Casa Duhovnicului, Arhondaricul, Muzeul etc.

Însă, pornirea vieţii monahale anume pe acest loc, unde acum se află Mănăstirea Bârsana, e veche, de peste şase secole. Totuşi, istoricii declara apariţia în arealul spiritual în anul 1390.

Că Maramureşul este parte de românime care a pus la loc de cinste credinţa neamului o arată şi sutele de exponate de la Muzeul Mănăstirii, inaugurat la 29 iunie 2005. Aici pot fi văzute adevărate perle ortodoxe – manuscrise şi cărţi sfinte din secolele XVI – XIX, icoane vechi. Tot aici sunt expuse obiecte de artă populară locală.

IMG_2128 IMG_2078

Biserica de lemn de la Bârsana se află la câţiva kilometri de Mănăstire (localitatea se întinde de-a lungul Izei pe o distanţă de şapte kilometri). Aceasta datează cu anul 1711 şi are Hramul „Intrarea Maicii Domnului în Biserică”. Se spune că aceasta a aparţinut cândva Mănăstirii Bârsana. Alături de alte şapte biserici de lemn din Maramureş a fost inclusă în decembrie 1999 pe lista de patrimoniu cultural mondial UNESCO.

  Romania 165 Romania 142 Romania 158 Romania 160

Călătoria de la Chișinău până la Bârsana, județul Maramureș,  durează în jur de opt ore și jumătate. Cei care au luat decizia de a porni pot urmări traseul AICI. Mănăstirea Bârsana oferă și cazare, detalii AICI . La fel, pot fi găsite oferte de cazare AICI . Drum bun!

Tismana – vechea mănăstire din Ţara Românească

Dintotdeauna am fost atras de sonoritatea unui toponim drag şi sfânt – Tismana. Mi-am dorit să ajung la cea mai veche mănăstire din Ţara Românească, o ctitorie de seamă a Cuviosului Nicodim. Mănăstirea Tismana (de maici) se află în frumoasa Oltenie, în judeţul Gorj, la 36 de km de Târgu-Jiu şi peste 790 de kilometri de Chişinău.

MANASTIREA TISMANAAjuns la Tismana am impresia că sunt la o veche cetate sau poate la o lavră de pe Muntele Athos. Se spune că numele ei, dar şi al râului din preajma sfântului locaş, ar porni de la arborele de tisă. Constatarea aparţine lui Paul de Alep, călător şi cronicar ortodox. Acesta, fiind prin vizită la Tismana, nota: „… un lemn care nu creşte nicăieri decât în împrejurimile mănăstiri şi este numit tisă. Seamănă cu abanosul, numai culoarea se apropie de roşu închis.

Tismana stă semeaţă printre munţi, înconjurată de copaci bătrâni, inundată de sunete şi miresme deosebite. De mai bine de şase secole, mândra mănăstire a Olteniei este leagănul culturii şi spiritualităţii româneşti. „Îmbrăcată” în alb şi negru, Tismana este ca o emblemă a credinţei ortodoxe de nestăvilit.

MANASTIREA TISMANA BRAZI IMG_0045

În aceasta împărăţie a liniştii şi frumosului înţelegi şi mai bine că toate se întâmplă din voia Celui de Sus. Pornirea Mănăstirii Tismana este una plină de sfinţenie. Aici trebuia să fie ctitoria de seamă a Cuviosului Nicodim, nu în altă parte.

Peisaj Tismana

Pe când se nevoia în lavra Hilandarului, Maica Domnului, în vis, i-a cerut să înalţe un loc de închinăciune lângă cascadă. După multe căutări, printr-o minune cerească, s-a oprit anume la Tismana.

Astfel, în secolul al XIV-lea, Cuviosul Nicodim, susţinut material de domnitorii Basarabi: Radu I şi fii acestuia Dan I şi Mircea cel Bătrân înalţă un aşezământ monahal de toată splendoarea. La 1378, de Adormirea Maicii Domnului” (15 august, stil nou) este sfinţită biserica mare, care e atestată documentar în 1385 prin hrisovul voievodului Dan I.

TURN INTRARE TISMANAPe lângă faptul că a ridicat Mănăstirea, Cuviosul a întemeiat o şcoală de caligrafi şi copişti de cărţi bisericeşti în diverse limbi. La 1405 a caligrafiat şi ilustrat cu miniaturi un Tetravanghel. Aceasta este şi cea mai veche carte datată din Ţara Românească, cu cea mai veche ferecătură, fiind păstrată la Muzeul Naţional de Istorie.

Deşi a avut un tezaur destul de bogat, multe de bunurile sale au dispărut în timpurile diverselor prigoane. Astăzi se mai păstrează în Muzeul Mănăstirii icoane vechi, obiecte de cult, cărţi, veşminte, precum şi uşile de la o veche biserică (1782) etc.

…Mulţi creştini vin la Tismana şi pentru a se închina la moaştele Sfinţilor: Nicodim de la Tismana, Ignatie Teoforul şi Ioan Gură de Aur, dar şi la crucea de plumb a Cuviosului ctitor. Acestea se află într-o raclă de argint, executată la 1980 de către artistul plastic Gheorghe Stoica.

Biserica Mănăstirii Tismana uluieşte pe cei care-i trec pragul şi prin catapeteasma de stejar, suflată în aur (1766), cu icoane împărăteşti de la 1844, cu policandrul mare din alama lustruită (sec. XIX) etc. Tot aici, este se află cea mai frumoasă toacă de fier din România, unică, având forma de vultur bicefal.

Pestera TismanaCei care ajung la Tismana neapărat vor trece şi pe la peştera în care s-a nevoit Cuviosul Nicodim în ultimii săi ani de viaţă pământeasca. Ctitorul a decedat la 26 decembrie 1406 şi a fost îngropat în mormântul pe care şi l-a săpat în pridvorul bisericii, pe când era în viaţă.

Pestera 2

Trebuie de spus că Nicodim a fost un mare apărător al adevăratei credințe. A fugit de bogățiile materiale ale acestei lumi, a îmbrăcat cu smerenie haina monahismului și a ridicat cu mare dragoste divină zeci de biserici și mănăstiri.

Grec după tată și sârb după mamă, Sfântul Nicodim a venit în Țara Românească la 1369, părăsind Krajna. Simțindu-se profund legat sufletește de poporul român a zidit adevărate perle ale spiritualității. Vodița, Tismana, Prislop (precum și multe altele) – nume sonore pline de încărcătură sfântă, toate purtând pecetea credinței și dragostei pentru cele sfinte.

Tismana 2

MANASTIREA TISMANA

Partea de ţară de care mereu mi-e dor

Este o parte de ţară care îmi place la nebunie şi ori de câte ori apare ocazia sunt cu mâna la chipiu. Sunt convins că oricine a fost măcar o dată în Bucovina (judeţul Suceava, România) arde de nerăbdare să revină. Ţara Fagilor are acel ceva, uneori, greu de explicat prin cuvinte. Pentru că am intrat în perioada Sărbătorilor de Iarnă vă propun un traseu spiritual, pe care mi-aş dori foarte mult să-l urmaţi.

Oricine om care porneşte în Ţara de Sus e musai să ajungă la ctitoria de seamă a Domnitorului Ştefan cel Mare şi Sfânt – Mănăstirea Putna.

IMG_8580 IMG_8574Putna – Mănăstirea dragă a Marelui Ştefan, ctitorie numită de Mihai Eminescu – „Ierusalimul neamului românesc”.

Mormantul lui StefanDespre Mănăstirea Putna, dar şi despre alte perlele spirituale AICI.

IMG_6426 IMG_6460 IMG_6423 IMG_8340

Una de impresionantele mănăstiri din Ţara Fagilor este cea de la Voroneţ, renumită prin albastrul său. Mai multe AICI.

Urmează o mănăstire la fel de elegantă, plină de simboluri şi culori – Humor. Mănăstirea este amplasată într-un cadru rustic de poveste. AICI sunt mai multe detalii.

   IMG_7930

IMG_7949IMG_7918

Pe traseul spiritual din Ţara Fagilor este şi Mănăstirea Moldoviţa, una din ctitoriile lui Petru Rareş. Vă îndemn să treceţi şi pe la Mănăstirea unde este Mărul de Aur. AICI sunt informaţii interesante.

IMG_5799   IMG_5817 IMG_8117

Mănăstirea Suceviţa face parte din comorile spirituale pictate. Dincolo de un patrimoniu, aici sunt teme care trebuie cunoscute. Recunosc, deşi nu-mi pot explica, cele mai profunde trăiri le am la Mănăstirea Suceviţa. Despre acest sfânt locaş AICI.

IMG_5913 IMG_5938

DragomirnaMăreaţă şi frumoasă, veche şi plină de istorie, se înalţă între ziduri de cetate o altă încântătoare lavră. E vorba de Mănăstirea Dragomirna. Dacă cele patru mănăstiri despre care v-am vorbit anterior (Suceviţa, Voroneţ, Humor şi Moldoviţa) impresionează prin frescele exterioare, atunci Mănăstirea Dragomirna uluieşte prin proporţiile sale neobişnuite.

Nu mai există în România o biserică atât de înaltă, în acelaşi timp foarte strâmtă. Biserica mare a Mănăstirii Dragomirna (hramul „Pogorârea Sfântului Duh”) are o înălţime de peste 40 de metri, lungimea – 35 metri, pe când lăţimea depăşeşte puţin peste nouă metri. Despre aceste proporţii ieşite din comun Nicolae Iorga scria: „Vederea acestei biserici este o uimire de bucurie. E înaltă și îngustă ca o cutie de sfinte moaște și e unul din cele mai strălucite monumente ale vechii noastre arhitecturi, iar pentru Crimca un titlu veșnic de glorie”.

 IMG_6719IMG_6709

Şi pentru că veni vorba de Crimca (n.r. – Anastasie Crimca, Mitropolit al Moldovei) trebuie să vă spun că Mănăstirea Dragomirna este ctitoria aceste ilustre feţe bisericeşti. Mănăstirea Dragomirna apare în arealul spiritual românesc la 1602. Mai întâi (la 1602) e ridicată biserica mică a schitului, închinată Sfântului Ioan Evanghelistul şi Profeților Ilie si Enoch. Şapte ani mai târziu, cu ajutorul cancelarului Luca Stroici, Mitropolitul Anastasie Crimca ridică biserica mare.

IMG_6726Mănăstirea Dragomirna se află în comuna Mitocul Dragomirnei, la circa 12 km de centrul judeţean Suceava şi la 314 km de Chişinău (M14).

Mănăstirea despre care vă voi spune acum a stat secole la rând într-un con de umbră. A suferit cel mai mult pe timpul năvălirilor barbare. Din toate câte le-am citit, apoi văzând acest sfânt locaș, mi-am spus că este o minunea uitată. E vorba de Mănăstirea Râșca (județul Suceava), ctitorită de domnitorul Petru Rareș.

… Trec pe sub bolta joasă a unui turn-clopotniță, rămân cu ochii larg deschiși când văd frumoasa și încântătoarea biserică. E biserica lui Petru Rareș, ridicată la 1542. Biserica „Sfântul Nicolae” este una mică, mult mai mică decât altele ridicate de domnitorul Petru Rareș. Fresca exterioară, de altfel executată după moarte ctitorului (1552-1554) e plină de lumină și culori. Aici, la Râșca, impresionează două mari compoziții – Judecata de Apoi și Scara Sfântului Ioan Climax.

Rasca

În interiorul bisericii ochii mi se opresc la icoanele vechi. Apoi, opresc în fața a două lespezi funerare – a doamnei Anastasia, mama lui Alexandru Lăpușneanu, și a Episcopului Macarie, primul stareț al Mănăstirii Râșca.

Istoria spune că Mănăstire Râșca a trecut prin multe urgii. Totodată, aceasta a fost una de rea faimă, or prin secolul al XVIII-lea, aici a funcționat o închisoare pentru călugării vagabonzi. Plus la asta, după 1800, Mănăstirea Râșca a fost și închisoare politică. Se spune că la 1844, domnitorul Mihail Sturza îl surghiunește pe istoricul Mihail Kogălniceanu. Acesta a stat închis mai bine de șase luni în turnul clopotniței.

Mănăstirea Râșca se află pe valea râului cu același nume, în comuna Râșca, județul Suceava. Peste 40 de km despart Mănăstirea Râșca de centrul județean (DN2/E85) și alți aproape 275 de km de Chișinău.

Despre această mănăstire nu ştiam absolut nimic. Prima dată am aflat de existenţa ei de la preotul Viorel Cojocaru de la Biserica „Sfinţii Apostol Petru şi Pavel” din Chişinău, care a şi organizat un popas spiritual la acest sfânt locaş. Se află în judeţul Suceava şi e de o frumuseţe aparte. E vorba de Mănăstirea Cămârzani din satul cu acelaşi nume (comuna Vadu Moldovei).

Camarzani

Mănăstirea se află la o distanţă de 260 km de Chişinău, la şapte kilometri de Fălticeni şi la peste 40 km de Suceava. Sculptura şi pictura te fac să le admiri, te copleşesc prin forme şi culori, prin viziuni şi semnificaţii. Toate lucrările de aici pornesc dintr-o mare şi de nestăvilit credinţă şi toate au în ele rugăciunile şi sufletele măicuţelor de la Mănăstirea Cămârzani.

Deşi nu are o istorie prea veche, Mănăstirea Cămârzani cu hramul „Naşterea Maicii Domnului” atrage pelerinii dornici de linişte şi rugăciune profundă. Maica de la pangar îmi spune că pe timpuri, de prin 1863, aici funcţiona o biserică, ridicată de boierul Emanoil Morţun. În sfântul locaş se închinau doar membrii familiei boiereşti. În 1947, biserica lui Emanoil Morţun devine schit, apoi e transformat în sfânt locaş de mir.

Acum mai bine de două decenii (1992), vechiul schit devine mănăstiri de maici. Alături de biserica ctitorită de boierul Morţun este ridicat un paraclis închinat Sfântului Mina. Apoi, în anul 2000, începe zidirea unei noi biserici în stil tradiţional moldovenesc.

Mănăstirea Cămârzani nu e doar un centru de spiritualitate, dar şi unul de cultură românească. În muzeul de aici sunt impresionante colecţii arheologice, etnografice, meşteşugăreşti etc. Totodată, pot fi admirate o mulţime de icoane pe lemn, cărţi şi veşminte liturgice, precum şi obiecte de cult.

BogdanestiAcest sfânt locaș e o continuitate a ceea ce a fost în apropiere de Bogdănești, județul Suceava, acum mai bine de șase secole. Mănăstirea de astăzi amintește de ctitoria de odinioară a domnitorului Bogdan Vodă, întemeietorul Țării Moldovei. Cu șase secole jumătate în urmă în arealul spiritual apare schitul Bogdănești sau Bogoslovul, care era folosit drept biserică domnească.

Preotul Gheorghe Loghinoia spune că era în anul 1363 când Bogdan Voievod hotărăște să ridice un sfânt locaș de lemn. Acesta a rezistat aproape un secol jumătate, apoi, la 1510, e ștearsă de pe fața pământului de tătari. În scurt timp reușește să reînvie, datorită lui Bogdan al III-lea, fiul lui Ștefan cel Mare. Însă, nu pentru mult timp, doar pentru trei decenii. Or, la 1542, domnitorul Petru Rareș va strămuta vechiul sfânt locaș și va întemeia Mănăstirea Râșca.

BogdanestiPotrivit documentelor, viața monahală nu s-a oprit subit la ctitoria lui Bogdan Voievod, doar că a fost una sporadică. Ultimele informații se pierd în negura vremurilor. Părintele Loghinoaia, cel care slujește la actuala Mănăstire Bogdănești, spune că nu prea există multe informații, dar faptul că aici a fost una din primele ctitorii voievodale din Țara Moldovei e o pagină importantă din istoria neamului.

Acum aproape două decenii, la 1994, Mănăstirea Bogdănești reintră în circuitul spiritual. Pe lângă impunătoarea biserică este și un monument dedicat lui Bogdan Voievod, un turn-clopotniță, Aşezământul Creştin Filantropic „Acoperământul Maicii Domnului”etc. Cei mai mulţi pelerini vin aici de Sfântul Ilie (20 iulie,stil nou), când Mănăstirea Bogdăneşti îşi sărbătoreşte hramul, dar şi de Naşterea Maicii Domnului (opt septembrie, stil nou), de cel de-al doilea hram al aşezământului monahal.

Ioan cel Nou de la SuceavaÎn inima Sucevei, pe strada Ioan Vodă cel Cumplit, se află Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou”. Acest sfânt locaș are o istorie de aproape cinci secole și impresionează prin măreția arhitecturală, pictura interioară și fresca exterioară. Totodată, dacă nu chiar în primul rând, Mănăstirea atrage prin faptul că aici se află moaștele Sfântului Ioan cel Nou.

De mai bine de șase secole acest sfânt face minuni cu cei și pentru cei care se roagă cu dragoste și tărie. Sfântul Ioan a fost martirizat la Cetatea Albă, la 1332, pentru că nu a dorit să se lase de adevărata credință. Peste șapte decenii (1402) moaștele acestuia au fost aduse la Suceava de către domnitorul Alexandru cel Bun. Mai întâi moaștele Sfântului Ioan au fost așezate la Biserica Mirăuți din apropierea cetății. Apoi, la 1589, acestea au ajuns la Catedrala Mitropolitană din Suceava.

De altfel, acest sfânt locaș a fost ridicat de doi domnitori. Zidirea ei a început al 1514, pe timpul lui Bogdan al III-lea, fiul lui Ștefan cel Mare, și terminată la 1522 de Ștefăniță Vodă, fiul lui Bogdan.

Pictura a fost făcută la 1534, pe timpul domniei lui Petru Rareș. Acum două decenii (1993), Biserica „Sfântul Gheorghe” a Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava” a fost inclusă în Patrimoniul mondial UNESCO, alături de alte șase biserici pictate din Bucovina.

Turnul-clopotniță a fost ridicat în anul 1589 de Voievodul Petru Șchiopul. Acum mai bine de un secol (1910) acestuia i s-au mai adăugat două etaje

Materialul a fost realizat cu suportul: ANAT-Moldova, Agenţia Turismului a Republicii Moldova, Voyage Center Philipsky Tour şi Fundaţia VASILIADA.

Spre perlele spirituale cu pecete domnească (IV)

Manastirea Govora - Turnul de la intrareOră târzie. Un grup de pelerini din Basarabia bate la imensa poartă a Mănăstirii Govora. Liniştea este ruptă de lătratul unui câine, apoi de vocea domoală şi dulce a unei măicuţe. Ne deschide poarta şi ne spune: „Doamne ajută!”. După ce mai schimbăm câteva vorbe, maica (am aflat mai târziu că e stareţa), observând că suntem obosiţi după o zi de hălăduire pe la mai multe mănăstiri, deschide uşile odăiţelor unde urma să ne odihnim. Aţi dormit în cetate!, îmi spune maica Heruvima.

După ce admir frumuseţile din jur, mai „fur” imagini cu aparatul de fotografiat, în faţa bisericii, alături de ceilalţi pelerini, ascult vorbele stareţei. Nu ne oboseşte cu date istorice, ci cu lucruri care crede ea că sunt mai aproape de sufletul fiecărui creştin. Apoi, ne îndeamnă să ne îndreptăm ochii spre uşa de la intrarea în biserică. E o icoană ce uluieşte, apoi te provoacă să-ţi pui o mulţime de întrebări. Aceasta o întruchipează pe Maica Domnului cu aripi şi Sfântul Acoperemânt.

Maica Heruvima afirmă că o astfel de icoană este unică în spaţiul românesc, dar şi în lume, de asta se simte datoare să explice de unde până unde s-a ajuns ca Fecioarei să i se adauge şi aripi. Potrivit ei, icoana este de prin anii 1700, pictată de zugravii şcolii brâncoveneşti de la Horezu. „Aveau multă credinţă şi cunoşteau foarte bine Sfântă Scriptură, astfel au putut realiza o asemenea bijuterie ortodoxă”, zice stareţa. Călugăriţa afirmă că în Biblie doar într-un singur text se vorbeşte de aripile Fecioarei. „Maicii Domnului i se dau aripile marelui vultur, ia pruncul şi zboară din faţa balaurului în pustie, pentru un timp”, scrie Evanghelistul Ioan în capitolul 12 din Apocalipsă. Motivul Acoperemântului Maicii Domnului apare mult mai târziu, prin secolul al XVII-lea, însă tot zugravii de la Horezu au fost cei care l-au preluat în pictura religioasă.

Manastirea GovoraPotrivit tradiţiei, Mănăstirea Govora apare în arealul spiritual al Ţării Româneşti printre primele, fiind ridicată în secolele XIV şi XV, sub domnia lui Vlad Dracul. Totuşi, nu se ştie când a fost pusă crucea pentru sfinţirea sfântului locaş. În 1440 a fost distrusă de boierul Albu cel Mare, iar între 1492 – 1496 este refăcută de Vlad Călugărul şi Radu cel Mare. Mănăstirea, la acele vremuri, ajunge să fie una din cele mai bogate şi un locaş de închinăciune cu cei mai mulţi monahi cărturari. Pe timpul domniei lui Matei Basarab, la Govora funcţiona şi o tipografie, la care printre multe volume a fost tipărită şi prima carte de legi în limba română – „Pravila cea mică”, în anul 1640.

Biserica „Adormirea Maicii Domnului”, care poate fi admirată şi astăzi este de pe timpul lui Constantin Brâncoveanu. Domnitorul, prin stareţul de atunci a renovat şi completat ansamblul monahal. Până în 1959, la Mănăstirea Govora s-au nevoit monahi, iar de atunci şi până în prezent aici vieţuiesc maici.

Manastirea Govora

Mănăstirea Govora se află în judeţul Vâlcea, comuna Mihăieşti, la o distanţă de şase kilometri de Băile Govora şi la 18 de Râmnicu Vâlcea. Chişinăul se află la circa 600 de km de Mănăstirea Govora.

Arnota - Turnul de la intrareRămânem în acelaşi areal spiritual – mănăstirile vâlcene. Acolo unde ai impresia că ai putea să atingi cerul cu mâna, iar vulturii mai că ţi-ar mânca din palmă, pe Muntele Căpăţânii, la altitudinea de 840 de metri, stă de veghe Mănăstirea Arnota (de maici). Drumul spre ea e unul pieziş, cu fel de fel de bifurcaţii şi nici pomină de indicatoare. Noroc de GPS, că de altfel precis am fi hălăduit ore bune pe căile încurcate. De altfel, de la Chişinău până la Mănăstirea Arnota sunt peste 620 de kilometri, iar din Râmnicu Vâlcea (reşedinţă de judeţ) – cam 40 de km.

Mănăstirea „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” de la Arnota este ctitoria de seamă a lui Matei Basarab. Aici, în vechea biserică, se află şi cripta Domnitorului Ţării Româneşti (între 1632 şi 1654). Sfântul locaş, de la ctitorie şi până acum, e considerat unul din cele mai reprezentative monumente istorice şi de artă religioasă din spaţiul românesc.

Arnota

Ctitorie voievodală, încadrată într-un peisaj natural deosebit, îşi are pornirile în 1633, când Matei Vodă a şi început ridicarea faimosului locaş sfânt de pe Muntele Căpăţânii. Legenda spune că Domnitorul, după o luptă cu turcii, în care nu a câştigat, fiind urmărit de aceştia, a ajuns pe creasta muntelui. Însă, negăsind scăpare şi-a schimbat hainele cu un arnăut, care a şi fost omorât de ieniceri.

Întru amintirea arnăutului care i-a salvat viaţa, dar şi întru mărirea Celui de Sus şi a Sfinţilor Arhangheli Mihai şi Gavriil, ocrotitorii săi, a ridicat din 1633 până în 1636 Mănăstirea Arnota. Matei Basarab a zidit nu doar biserica, dar şi clopotniţa şi chiliile pentru călugări. Specialiştii care au efectuat săpături nu exclud că Domnitorul a construit sfântul locaş pe locul altuia mult mai vechi.

La 1705 – 1706, Sfântul Constantin Brâncoveanu a renovat biserica, i-a adăugat pridvorul cu turlă, pe care l-a şi pictat (pictura, însă, nu a rezistat în timp). Totodată, a schimbat uşile prin altele din lemn de castan. Pentru că a fost afectat de cutremurul de la 1838, întregul complex monastic este restaurat între 1852-1856, la dispoziţia Domnitorului Barbu Ştirbei. Peste aproape opt decenii sunt executate ale lucrări de renovare.

Manastirea Arnota

Şi pentru că am amintit de domnitorul Constantin Brâncoveanu vă voi spune despre o perlă spirituală cu pecete domnească – o impresionantă şi impunătoare mănăstire vâlceană. Este vorba de ctitoria de seamă a domnitorului Constantin Brâncoveanu – Mănăstirea Hurezi, care face parte din Patrimoniul Mondial UNESCO.  Sfântul locaş se află la peste 600 de kilometri distanţă de Chişinău, la 50 km de Râmnicu-Vâlcea, pe Drumul Naţional DN 67, în judeţul Vâlcea.

HureziCel mai mare ansamblu monahal din România – Mănăstirea Hurezi – îşi are pornirea la 1690. Denumirea provine de la huhurezi (păsări nocturne, asemănătoare cu bufniţele). Se spune că meşterii tocmiţi de Sfântul Constantin Brâncoveanu au construit Mănăstirea pe timp de noapte, ca nu cumva turcii să vadă că este zidit un nou locaş. Astfel, în orele nocturne se făceau auziţi doar huhurezii.

Biserica mare cu hramul „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” fost târnosită la 1693 de Naşterea Maicii Domnului (opt septembrie, stil nou). Lucrările de construcţie ale întregului complex, însă, s-au terminat la 1697.

Manastirea HureziÎn biserica mare se află mai multe morminte. Unul dintre ele, lucrat din marmură şi placă sculptată, a fost pregătit pentru Constantin Brâncoveanu, doar că din cauza turcilor, domnitorul nu a fost înhumat aici. Se spune că Brâncoveanu a fost înmormântat pe ascuns la Biserica „Sfântul Gheorghe” de la Bucureşti.

IMG_0079În afară de biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” sunt deschise uşile la alte trei sfinte lăcaşuri – Biserica Bolniţa (1696), ctitorită de Doamna Maria, soţia Sfântului Constantin Brâncoveanu; schitul „Sfinţilor Apostoli” (1698) şi schitul „Sfântul Ştefan”, construit la 1703 de Sfântul Ştefan Brâncoveanu, fiul cel mai mare al domnitorului. Până la 1872 la Mănăstirea Hurezi s-au nevoit monahi, iar de mai bine de 140 de ani aici vieţuiesc maici.

La Mănăstirea Hurezi impresionează şi biblioteca rămasă încă din timpul domniei lui Constantin Brâncoveanu. Aici sunt peste patru mii de volume, toate de o mare valoare, fie că e vorba de cărţi laice, fie că sunt din cele cu tematică religioasă

Mănăstirea Hurezi a atras mereu vizitatori. Mai mulţi străini au remarcat că aceasta este cea mai frumoasă şi deosebită lavră a României.

Manastirea Hurezi

În viitorul apropiat vă voi spune despre călătoria de suflet la alte perle spirituale cu pecete domnească.

Despre alte perle cu pecete domnească AICI.

Spre perlele spirituale cu pecete domnească (III)

Pornesc spre partea de ţară darnică în comori spirituale care mai de care. De data aceasta drumul subsemnatului duce spre alte perle din Ţata de Sus. Primul popas e la Mănăstirea Humor.   

La fel ca celelalte surate bucovinene, cu fresce exterioare (Sucevița, Voroneț, Arbore și Moldovița), și Mănăstirea Humor este căutată pentru frumusețea fără egal, pentru faptul că ține mereu aprinsă candela credinței, pentru că face parte din Patrimoniul UNESCO. Această perlă impresionantă se află într-ul sat cu un toponim sugestiv – Mănăstirea Humor, iar strada pe care e situată are numele ctitorului – Toader Bubuiog.

biserica HumorTradiția își face loc pe mica stradelă ce duce spre vechiul sfânt locaș. Până la porțile mănăstirii pot fi admirate, dar și cumpărate covoare, carpete, ii, catrințe, ouă încondeiate etc. Înainte de a ajunge la Mănăstirea Humor se află o impresionantă biserică – biserica satului. Am trecut pe la ea în zi de duminică. Era arhiplină, iar mai toți creștinii îmbrăcați în port popular, după tradiția locului. Și așa e duminică de duminică, și așa e de sărbători. Așa-i stă bine unui om dacă ține la moși și strămoși, îmi spune o bătrânică. Treceți pe la mănăstire, mă îndeamnă părintește.

Manastirea HumorAm intrat pe poarta de lemn  a mănăstirii. Chiar dacă nu e unul impunător, sfântul locaş are o profundă încărcătură istorică, artistic şi spirituală. Pisania spune că actuala biserică a Mănăstirii Humor a fost zidită la 1530 “cu cheltuiala şi osteneala logofătului Teodor Bubuiog şi a soţiei sale Anastasia”. De altfel, ctitorul sfântului locaș era frate după mamă cu domnitorul Petru Rareș.

Sunt destule dovezi care arată că aici a existat o vatră monastică mult mai devreme. Încă pe timpul domniei lui Alexandru cel Bun a fost biserică, ruinele căreia mai pot fi văzute și astăzi, chiar în vecinătatea actualului sfânt locaș.

Ajuns în curtea Mănăstirii, privind fresca exterioară, am impresia că am deschis un album de artă. O pictură frumoasă și unică, mesaje sfinte într-o magie de culori. Însă, după accentua istoricul Vasile Drăguţ „…îşi spune cuvântul o sărbătorească orchestraţie de culori calde, pe suportul cărora roşul se detaşează cu strălucire”.

Se spune că pictura exterioară (făcută la 1535, pe timpul domniei lui Petru Rareș) este una dintre cele mai vechi fresce în aer liber din Bucovina.

Impresionante sunt și picturile interioare cu chipuri de sfinți și diverse teme din Biblie. Mănăstirea Humor este interesantă și din punct de vedere arhitectural. Este primul sfânt locaș ce are pridvorul deschis și o tainiță (în timpurile grele aici erau păstrare lucrurile de preț).

La Mănăstirea Humor este și un turn de apărare. Acesta a fost înălțat la 1641, la porunca domnitorului Vasile Lupu.

BogdanestiCălătoria spirituală prin Ţara de Sus de fiecare dată e emoţionantă, mai ales că e vorba de sfinte locaşuri care „cheamă” orice iubitor de neam şi pământ străbun. Locaşul sfânt despre care am să vă spun este o continuitate a ceea ce a fost în apropiere de Bogdănești, județul Suceava, acum mai bine de șase secole. Mănăstirea de astăzi amintește de ctitoria de odinioară a domnitorului Bogdan Vodă, întemeietorul Țării Moldovei. Cu șase secole jumătate în urmă în arealul spiritual apare schitul Bogdănești sau Bogoslovul, care era folosit drept biserică domnească.

Preotul Gheorghe Loghinoia spune că era în anul 1363 când Bogdan Voievod hotărăște să ridice un sfânt locaș de lemn. Acesta a rezistat aproape un secol jumătate, apoi, la 1510, e ștearsă de pe fața pământului de tătari. În scurt timp reușește să reînvie, datorită lui Bogdan al III-lea, fiul lui Ștefan cel Mare. Însă, nu pentru mult timp, doar pentru trei decenii. Or, la 1542, domnitorul Petru Rareș va strămuta vechiul sfânt locaș și va întemeia Mănăstirea Râșca.

Potrivit documentelor, viața monahală nu s-a oprit subit la ctitoria lui Bogdan Voievod, doar că a fost una sporadică. Ultimele informații se pierd în negura vremurilor. Părintele Loghinoaia, cel care slujește la actuala Mănăstire Bogdănești, spune că nu prea există multe informații, dar faptul că aici a fost una din primele ctitorii voievodale din Țara Moldovei e o pagină importantă din istoria neamului.

Manastirea BogdanestiAcum două decenii, la 1994, Mănăstirea Bogdănești reintră în circuitul spiritual. Pe lângă impunătoarea biserică este și un monument dedicat lui Bogdan Voievod, un turn-clopotniță, Aşezământul Creştin Filantropic „Acoperământul Maicii Domnului”etc. Cei mai mulţi pelerini vin aici de Sfântul Ilie (20 iulie,stil nou), când Mănăstirea Bogdăneşti îşi sărbătoreşte hramul, dar şi de Naşterea Maicii Domnului (opt septembrie, stil nou), de cel de-al doilea hram al aşezământului monahal.

Despre acest sfânt locaş şi despre ctitorul său am pomenit în treacăt – Mănăstirea Râşca şi domnitorul Petru Rareş. Despre Mănăstirea Râşca s-au spus până acum puţine lucruri, ea a stat secole la rând într-un con de umbră. A suferit cel mai mult pe timpul năvălirilor barbare. Din toate câte le-am citit, apoi văzând acest sfânt locaș, mi-am spus că este minunea uitată a Ţării de Sus.

Manastirea Rasca… Trec pe sub bolta joasă a unui turn-clopotniță, rămân cu ochii larg deschiși când văd frumoasa și încântătoarea biserică. E biserica lui Petru Rareș, ridicată la 1542. Biserica „Sfântul Nicolae” este una mică, mult mai mică decât altele ridicate de domnitorul Petru Rareș. Fresca exterioară, de altfel executată după moartea ctitorului (1552-1554) e plină de lumină și culori. Aici, la Râșca, impresionează două mari compoziții – Judecata de Apoi și Scara Sfântului Ioan Climax.

În interiorul bisericii ochii mi se opresc la icoanele vechi. Apoi, opresc în fața a două lespezi funerare – a doamnei Anastasia, mama lui Alexandru Lăpușneanu, și a Episcopului Macarie, primul stareț al Mănăstirii Râșca.

Istoria spune că Mănăstire Râșca a trecut prin multe urgii. Totodată, aceasta a fost una de rea faimă, or prin secolul al XVIII-lea, aici a funcționat o închisoare pentru călugării vagabonzi. Plus la asta, după 1800, Mănăstirea Râșca a fost și închisoare politică. Se spune că la 1844, domnitorul Mihail Sturza îl surghiunește pe istoricul Mihail Kogălniceanu. Acesta a stat închis mai bine de șase luni în turnul clopotniței.

 Pe o placă de marmură,  instalată la 1931, mai citesc despre Mănăstirea Râşca:  „În 1921 un groaznic foc a ars acoperișul bisericii, casa de oaspeți și chiliile cu întreaga gospodărie, așa că mănăstirea era amenințată cu pustiirea. Din îndemnul și stăruința I.P.S. Mitropolit Pimen al Moldovei, a fost refăcută prin munca și osârdia călugărilor, ajutați de popor și autorități; terminându-se în timpul domniei M.S. Regelui Carol II, prim ministru fiind Dl. N. Iorga, stareț fiind arhimandritul Paisie Cozma.

În vremea Marelui Război pentru Întregirea Neamului, 1916-1918, călugării din această mănăstire au mers ca infirmieri pe câmpul de luptă pentru îngrijirea răniților, iar chiliile mănăstirei au servit ca spital militar, îngrijit de călugării bătrâni, pentru ca toți, în acele vremuri grele pentru țară, ca buni români, să-și facă datoria”. La Mănăstirea Râşca au mai avut loc lucrări de restaurare între anii 1965-1968 și 1972-1991.

Mănăstirea Râșca se află pe valea râului cu același nume, în comuna Râșca, județul Suceava. Peste 40 de km despart Mănăstirea Râșca de centrul județean (DN2/E85) și alți aproape 275 de km de Chișinău.

Călătoria la perlele spirituale cu pecete domnească nu se încheie aici…

Despre alte perle spirituale cu pecete domnească AICI.

Spre perlele spirituale cu pecete domnească (II)

Bucovina frumoasaDe Țara Fagilor te îndrăgostești, de ea ți-e dor atunci când ești în căutarea a ceva frumos, deosebit. Locuri de poveste și oameni care știu să-ți vorbească dulce și cald… despre tot. Fiecare bucovinean are o poveste, fie că e una veche cu domnitori și boieri, auzită de la moși și strămoși, fie că e una mai nouă, inventată, în care eroi sunt primari sau președinți de țară. Toți, adică toți cu cei cu care am discutat eu, nu au uitat, însă, să vorbească despre perlele spirituale. Ele sunt coroana de minuni, ele sunt parte de istorie şi trăire… 

Ţara de Sus, Moldova de Nord, Bucovina sau Ţara Fagilor, astfel i se spune acestei părţi de românime, parte care, cu certitudine, are cele mai de seamă biserici şi mănăstiri.

Pictate cu migală, cu nuanţe deosebite, cu teme care te pun pe gânduri, lavrele de seamă ale Ţării Fagilor sunt asediate zilnic de sute, uneori chiar de mii de pelerini. Cei care le vizitează rămân uluiţi de frumuseţea arhitecturală, cadrul natural în care se află, dar mai ales de frescele exterioare.

VoronetFac popas la una din perlele spirituale cu pecete domnească – Mănăstirea Voroneţ (de maici). Aceasta, chiar dacă nu este una impunătoare, aceasta e căutată de o mulţime de pelerini. Şi asta pentru că e renumită prin încântătorul albastru de Voroneţ, dar şi pentru că e supranumită „Capela Sixtină a Orientului”.

Considerată una din ctitoriile de seamă ale lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, Mănăstirea Voroneţ a fost zidită la 1488, într-un timp record – în doar trei luni şi trei săptămâni. Se zice că înainte de biserica de piatra a fost una de lemn, care, potrivit unor estimări, era din anul 1450. Însă, arheologii suceveni, în urma săpăturilor, au constat că pe locul actualei mănăstiri ar fi existat un aşezământ monastic încă prin 1400-1410, în anii domniei lui Alexandru cel Bun.

Deşi are o vechime de peste cinci secole, Mănăstirea Voroneţ este printre puţinele din Bucovina care-şi mai păstrează arhitectura de odinioară. Totodată, la veche lavră poate fi admirată pictura interioară (în naos şi altar), care e încă de pe timpul domniei lui Ştefan cel Mare şi Sfânt. La fel de curios este faptul că se mai păstrează pictura exterioară, făcută în timpul domniei lui Petru Rareş.

Una din cele mai impresionante fresce exterioare ale Mănăstirii Voroneţ este „Judecata de Apoi”, apreciată la cel mai înalt nivel de specialiştii tuturor timpurilor.

În biserica Mănăstirii Voroneţ se află două morminte – al lui Daniil Sihastru şi al Mitropolitului Grigore Roşca.

Călătoria mea spirituală continuă. După ce admir peisajele pline de farmec ajung la Mănăstirea cu „Mărul de Aur”, una care face parte din şirul de nestemate spirituale ale Ţării de Sus. E vorba de Mănăstirea Moldoviţa.

MoldovitaIstoria sfântului locaș se pierde în negura vremurilor. Unele documente vorbesc despre o așezarea monahală încă de pe timpul domniei Mușatinilor. Acum mai bine de șase secole, între 1402 și 1410, pe când voievod era Alexandru cel Bun, a fost ridicată prima biserică de piatră. Apoi, pe la sfârșitul secolului al XV-lea, din cauză unor alunecări de teren, sfântul locaș s-a prăbușit.

La 1532, domnitorul Petru Rareș zidește o nouă biserică, la 500 metri distanță de fosta. Împrejmuită de ziduri, aceasta poate fi admirată și astăzi, impresionând prin arhitectura și pictura exterioară (realizată la 1537). Potrivit specialiștilor, arhitectura sfântului locaș îmbină armonios elemente de artă bizantină și gotică.

Mănăstirea Moldovița, inclusă alături de alte sfinte locașuri din Bucovina în Patrimoniul Mondial UNESCO pentru pictura interioară, dar și cea exterioară, a mai obținut acum aproape trei decenii premiul „Mărul de Aur” (1975), acordat de Federația Internațională a Ziariștilor. Culoarea predominantă a frescei exterioare este galbenul.

Manastirea SucevitaRămân în spaţiul plin de rugăciuni şi culori. Sunt la poartă unei lavre renumite – Mănăstirea Suceviţa.  Aflu de la una din măicuţe că sfântul locaş are mai bine de patru secole de dăinuire spirituală. Aceasta a fost ctitorită la 1582 a familiilor Movileştilor (mari boieri, cărturari, domnitori ai Moldovei şi Ţării Româneşti, sec. XVI-XVII).

Potrivit specialiştilor, arhitectura locaşului, care, de altfel, este una deosebită, îmbină armonios elemente de artă bizantină şi gotică, adăugând şi caracteristici definitorii pentru bisericile de lemn din Moldova. Mai puţin cunoscut decât renumitul „albastru de Voroneţ”, dar la fel de impresionant şi plin de semnificaţii este şi „verdele” de Suceviţa, care face şi mai plină de sens frumoasa frescă exterioară. Cercetătorul francez Paul Henry avea să zică despre picturile murale exterioare de la Suceviţa că sunt „testamentul artei moldoveneşti”.

Cei care ajung la Mănăstirea Suceviţa rămân ore bune în faţa frescei exterioare, pentru a înţelege mesajele, unele cu un sens destul de profund. Cei mai mulţi, însă, opresc, la vestita „Scara virtuţilor”.

Ioan cel Nou de la SuceavaCălătoria spirituală prin mereu fascinanta Bucovină continuă. De data aceasta popasul e în inima Sucevei, pe strada Ioan Vodă cel Cumplit, la Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou”. Acest sfânt locaș are o istorie de aproape cinci secole și impresionează prin măreția arhitecturală, pictura interioară și fresca exterioară. Totodată, dacă nu chiar în primul rând, Mănăstirea atrage prin faptul că aici se află moaștele Sfântului Ioan cel Nou.

De mai bine de șase secole acest sfânt face minuni cu cei și pentru cei care se roagă cu dragoste și tărie. Sfântul Ioan a fost martirizat la Cetatea Albă, la 1332, pentru că nu a dorit să se lase de adevărata credință. Peste șapte decenii (1402) moaștele acestuia au fost aduse la Suceava de către domnitorul Alexandru cel Bun. Mai întâi moaștele Sfântului Ioan au fost așezate la Biserica Mirăuți, din apropierea cetății. Apoi, la 1589, acestea au ajuns la Catedrala Mitropolitană din Suceava.

De altfel, acest sfânt locaș a fost ridicat de doi domnitori. Zidirea ei a început al 1514, pe timpul lui Bogdan al III-lea, fiul lui Ștefan cel Mare, și terminată la 1522 de Ștefăniță Vodă, fiul lui Bogdan.

Pictura a fost făcută la 1534, pe timpul domniei lui Petru Rareș. Acum două decenii (1993), Biserica „Sfântul Gheorghe” a Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava” a fost inclusă în Patrimoniul mondial UNESCO, alături de alte șapte biserici pictate din Moldova de Nord.

Turnul-clopontiță a fost ridicat în anul 1589 de Voievodul Petru Șchiopul. Acum mai bine de un secol (1910) acestuia i s-au mai adăugat două etaje.

Ajuns în Ţara de Sus nu ai cum să nu îndrăgești partea de românime cu cele mai multe și mai frumoase porți spre Cer. Rămân în acest areal spiritual pentru a vă spune şi dvs. cât de încântătoarea sunt cetăţile de spirit cu pecete domnească.

(va urma)

Despre alte perle spirituale cu pecete domnească AICI.

Bucovina