„Căciulile” basarabene de pe malul Prutului

Oricât priveşti în jur sunt numai movile. Unele mai mari, altele mai mici, acestea sunt parcă nişte căciuli aruncate pe ici-acolo. Se spune că ar fi vreo 3500, însă locul este cunoscut cu numele de „Suta de Movile”. Acestea se află între satele Branişte (Râşcani) şi Cobani (Glodeni), la o distanţă de circa 200 de kilometri de Chişinău.

Despre faimoasele movile a scris chiar şi Dimitrie Cantemir, iar scriitorul polonez Jozef Ignacy Kraszewsky a afirmat în una din lucrările sale că „Suta de Movile” este o necropolă a regilor sciţi. Locul apare indicat şi pe Harta lui Bauer din 1772.

Movilele sunt încărcate de frumuseţe, dar şi de multe mistere şi legende. Apariţia acestora e datorată fenomenelor naturale, mai mult fiind vorba de alunecări de teren, susţin unii. Alţii afirmă că acestea au fost ridicate în timpul unei bătălii cu turcii. Există opinii că acestea ar avea origine glaciară.

Profesorul Ştefan Ciobanu spunea despre „Suta de Movile”: „… una lângă alta se ridică ca nişte furnicare uriaşe un număr mare de movile, a căror provenienţă a dat naştere la diferite ipoteze… Dărâmate de vremuri şi de om, unele din ele par ridicături naturale. Dar faptul că asemenea movile se găsesc şi pe alte râuri, ne face să presupunem că aceste movile au fost create cu alte scopuri decât cele de pe dealuri”.

Movila Voinicului sau Ţiganului, cum o mai numesc unii, este cea mai mare şi are o înălţime peste 30 de metri. Majoritatea movilelor au între unu şi trei metri. Urcat pe ele poţi vede peisaje de poveste, pline de farmec. Aici soarele răsare şi apune mai altfel decât prin alte părţi, iar luna şi stele sunt parcă mai aproape, încât s-ar părea că le atingi cu mâna.
 

Iată cum puteți ajunge la Suta de Movile. Pentru detalii accesați AICI.

Reclame

Ţâpova: între mistere şi frumuseţe

Există locuri pe care le-ndrăgeşti din prima, imaginea lor o porţi în timpuri şi anotimpuri, iar dorul revederii e unul care nu-ţi dă pace. Prima întâlnire „tete-a-tete” cu impresionantele tablouri de la Ţâpova a fost acum şase ani. Am hălăduit pe stânci, am admirat schiturile rupestre, cascadele, dar simţeam că mai e nevoie de ceva. Am înţeles că ceea ce-mi văd ochii e prea puţin, că a rătăci pe nişte cărări priporoase e doar un fel de călătorie în prezent. Dincolo de cadrul natural deosebit, înscris în Rezervaţia peisajeră „Ţâpova” (cu o suprafaţă de 306 ha), locurile de aici sunt presărate cu o mulţime de istorii adevărate şi legende. Fie că pornesc de pe timpurile geto-dacilor sau din anii de domnie ai lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, toate au ceva interesant, provocator chiar.

1

Am intrat în lumea poveştilor locurilor cu ghidul Ludmila Iftodi, profesoară la gimnaziul de la Lalova, Rezina.

Astfel, am făcut ochii mari când mi-a spus că unul din maluri are formă de leu, iar „în pântecele” acestuia sunt o mulţime de grote. Ludmila Iftodi îmi vorbeşte şi despre o comoară care se zice că ar fi ascunsă „în burta” dealului în formă de leu. Nu se ştie ce fel de bogăţii sunt, se afirmă, însă, că sunt zeci de tăbliţe de lut cu fel de fel de înscrisuri. Ne apropiem de o crăpătură, prin care, potrivit ghidului, se ajungea la un lac tainic, de apă dulce. Mai târziu acesta a fost secat de cinci călugări veniţi din cinci colţuri ţară, pentru a nu fi folosit de oamenii răi.

Oprim şi la „Cascada Morţii”. Aici, pe timpul geto-dacilor, o dată la patru ani, era săvârşită o jertfă. Legenda spune, cel mai vrednic flăcău din cetate oprea apa râului când se făcea ritualul, jertfirea unui berbec. Apoi se dădea drumul apelor, care să duceau spre Nistru, purtând cu ele jertfa. Daca sângele ajungea în bătrânul fluviu înaintea victimei, jertfa era primită. În schimb, dacă victima ajungea prima, era semn rău şi trebuiau făcute mai multe rugăciuni. La fel era semn rău în cazul în care berbecul era oprit de pietre şi apele cascadei nu-l duceau până în Nistru.

Una din povestirile locului spune că pe aici şi-a sfârşit viaţa poetul mitologic grec Orfeu, iar mormântul lui se află la poalele stâncii şi este acoperit cu o lespede cu şapte săgeţi. Se zice că de pe stâncă legendarul poet s-ar fi aruncat în apele Nistrului.

Tradiţia mai spune la această cascadă erau doua feluri de apă: vie şi moartă. Ambele erau de folos. Astfel, cu cea moartă unii se vindecau, iar cea vie le dădea putere oamenilor.

La locul unde cândva era cascada, Ludmila Iftodi mai spune o legendă. Se zice că în preajmă era cuptorul cetăţii. O dată în an, femeile geto-dace făceau o coptură şi o lăsau la soare, ca sa o mănânce păsările. A cui coptura era mâncată prima, până la ultima fărâmitura, acea femeie era considerată destoinică să coacă pâini, la marile sărbători, pentru întreaga comunitate.

Pereţii abrupţi care „urmăresc” curgerea bătrânul Nistru ascund vechi sihăstrii de piatră. Cu toate astea chiar dacă au fost folosite de primii creştini, în perioada persecuţiilor, istoricii afirmă că acestea mai degrabă au fost săpate de geto-daci. La intrarea în defileul Ţâpova, aproape de aşezarea rupestră, aceştia au ridicat şi o cetate de pământ.

Specialiştii spun că şi grotele rotunde sunt ale geto-dacilor, iar în ele strămoşii noştri se rugau. Mai mult, sunt zeci de caverne sau poate sute în care locuiau geto-dacii. Nimeni nu le mai ştie numărul.

Potrivit unor publicaţii, în perimetrul sihăstriei rupestre au fost descoperite peste cinci sute de semne şi inscripţii pe pereţi, datate cu perioada pre-creştină.

Complexul rupestru al Ţipovei la origine a fost probabil un templu solar egiptean, grecesc sau dacic, poate chiar şi mai vechi, primordial, paleolitic, date pentru prezentarea acestei ipoteze existând la Ripiceni-Izvor, Mitoc, Brânzeni, Trinca, Cosăuţi şi alte staţiuni paleolitice din arealul carpato-nistrean, spunea regretatul scriitor şi dacolog Andrei Vartic.

Potrivit lui, acest templu uriaş al credinţei ortodoxe, dar şi al ştiinţei necesare credinţei, permite să afirmăm că monahii şi maicile, dar şi mirenii ortodocşi, dar şi sihaştrii din antichitate, posibil geto-daci, dar şi greci, şi egipteni, şi de alte etnii, care au locuit şi construit Ţâpova la hotarul de Est al Europei, au fost păstrătorii unor vaste cunoştinţe şi a unor ritualuri sacre deosebit de importante pentru devenirea şi mântuirea omului.

Mănăstirea rupestră Ţâpova are trei complexe. Astfel, Biserica „Sfintei Cruci” şi cele câteva chilii se spune că sunt de prin secolele XI-XII. Ceva mai târziu, în veacurile XIV-XV, a fost săpată biserica „Sfântul Nicolae”. Sfântul locaş cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” datează din secolele XVI-XVIII. La 1828 (1827, în unele surse) începe construcţia complexului monastic din deal. În anii celui de-al doilea război mondial, mănăstirea Ţâpova parţial a fost distrusă. În anul 1949 sovieticii au închis sfântul locaş. Biserica a fost transformată în depozit de tutun. Revine la menirea de odinioară abia peste patru decenii şi jumătate.

Ghidul Ludmila Iftodi spune că la Complexul rupestru Ţâpova s-ar fi cununat în taină Ştefan cel Mare şi Sfânt cu Maria Voichiţa. O altă legendă spune, însă, că cel mai de seamă domnitor s-ar fi cununat, la fel în taină, cu Maruşca, prima sa soţie. Despre relaţia dintre cei doi se ştiu prea puţine lucruri. Potrivit unor istorici, Maruşca şi Ştefan cel Mare ar fi avut un fecior – Alexandru.

Se zice că o nălucă îmbrăcată în alb şi cu o maramă până la pământ cutreieră prin preajma complexului rupestru şi se arată, chiar dacă foarte rar, celor care trec pe acolo. Unii susţin că ar fi vorba de umbra Maruşcăi.

În orele nocturne, la Ţâpova mai hălăduieşte o fantomă numită „Călugărul negru”. Printre fenomenele interesante, incredibile pentru unii, la Ţâpova, mai ales atunci când este luna plină, este vizibil în vale un oraş antic. Totodată, peste tot, pot fi văzute bile strălucitoare şi scântei de diferite culori – albastru închis şi deschis, alb şi, mai rar, galben. Este de-a dreptul uluitoare şi „ceaţa luminoasă”, care planează deasupra pământului şi pietrelor.

Mulţi din cei care ajung înainte de apusul soarelui la cascadele din dreapta defileului   spun că din pământ ar străbate vocile unui cor de bărbaţi.

Se mai spune că persoanele care stau câteva zile la mănăstire, apoi în defileu reuşesc să scape de fel de fel de frici, cum ar fi: înălţimi, întuneric, şerpi, apă. Totodată, unii ajunşi aici sunt „prizonierii” senzaţiilor inexplicabile.

S-a constat că aceste locuri au o încărcătură energetică deosebită. De asta, Ţâpova e la mare căutare printre adepţii ezoterismului, magiei sau tradiţiilor hinduse.

La Ţâpova timpul are alte legi decât cele ştiute. Uneori pare prea grăbit, alteori parcă se opreşte şi aşteaptă să fie rugat să o ia din loc. O fi de la încărcătura istorică, de la rugăciunile rostite secole la rând, de la energiile adunate în timp de la mii sau poate chiar milioane de oameni care au trecut pe aici. A reveni la Ţâpova e o lecţie, a te ruga la Ţâpova e o chemare, a vorbi despre Ţâpova e o datorie.

IMG_7224 IMG_6933 IMG_6908 IMG_6881 11334244_995775290441934_8619531963012401746_o 11288973_991295970889866_4902754885413381879_o 11270701_991296047556525_6208614711447812567_o 11270380_991295860889877_5396734528739656252_o  11266702_991295594223237_1835256279439518233_o   11218587_991296157556514_1206337999900193977_o 11212724_991295604223236_1540838124621727556_o 11203618_991295357556594_5570453187622529455_o  11174227_991295814223215_1701391322758109420_o   
2