Pași… prin Iași/FOTO

La drum spre mănăstiri porneşti fie dintr-un mare dor, fie dintr-o curiozitate duhovnicească. Ştiut lucru, dor îţi poate fi de locuri pe care le-ai văzut măcar o singură dată. Pe la acest locaș sfânt am trecut de nenumărate ori. Aflată chiar în inima Iașiului,  Mănăstirea „ Sfinții Trei Ierarhi” este de neocolit. Vizitată de sute de credincioși, citadela spirituală din dulcele târg atrage pe oricine, indiferent că e că ortodox sau nu. Este o ctitorie impresionantă, o ctitorie care-l oprește din drum chiar și pe cel mai grăbit. Arhitectura-i plină de originalitate, cu încântătoare broderii în piatră, este ca un magnet pentru cei dornici să afle ce se ascunde dincolo de tăcerea pietrei și dangătele de clopote. În România Pitorească, Alexandru Vlahuță nota despre locașul de la Iași: Zidită toată-n piatră, cu zveltele-i turle, în minunata-i horbotă de sculpturi, amintește mândra podoabă de la Curtea de Argeș. Unică în lume, sculptată în întregime în piatră și poleita cu aur la origine, în anul 1639,  Mănăstirea „Sfinții Trei Ierarhi” , potrivit Lumea Credinței,  rămâne o mândrie a artei medievale românești. 

Istoria Mănăstirii Trei Ierarhi, ctitorie de seamă a domnitorului Vasile Lupu (1634-1653), este asemenea unei rugăciuni. Aceasta  trebuie rostită și ascultată cu mare atenție și cu multă credință. Mănăstirea Trei Ierarhi, însă, nu e doar parte de rugăciune, ea este parte de cultură și frumos, e perla șlefuită cu mare drag în sufletul creștinului voievod Vasile Lupu. Supranumită „o simfonie a artelor în rugăciuneˮ, aceasta își spune istoria de la 1637 încoace. Atunci începe ridicarea ei, iar doi ani mai târziu are loc târnosirea. O spune și Pisania așezată deasupra ușii de sud a bisericii. Astfel, citesc pe documentul  în piatră: Io Vasile Voievod, cu mila lui Dumnezeu domnul țării Moldovei și cu doamna noastră Tudosca și cu dăruiții de Dumnezeu copii, Ion voievod și Maria și Ruxandra, am zidit această sfântă rugă, în numele Sfinților Trei Ierarhi Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur. Și s-a sfințit cu mâna Arhiepiscopului Varlaam la 7147 (1639), mai 6.

La 1640, Vasile Lupu avea să inaugureze Colegiul Trei Ierarhi – prima instituție de învățământ superior din Moldova, care la începuturi a funcționat în edificiile Mănăstirii. Un an mai târziu, voievodul a cumpărat o casă în care avea să-și desfășoare activitatea Colegiul, care, ulterior,   ajunge Academie.

Și tot Vasile Lupu, cu susținerea Mitropolitului Varlaam, deschide la  Mănăstirea Trei Ierarhi prima tipografie din Moldova. Cea importantă operă scoasă aici rămâne, în timp, Cazania din 1643, cunoscută și cu numele de Cazania lui Varlaam. De altfel, prima carte românească apărută în Moldova. Tot de aici pornește şi Pravila lui Vasile Lupu, prima antologie de legi a Moldovei.

La 1641, Domnitorul Vasile Lupu aduce la Mănăstirea Trei Ierarhi moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva. Acestea au fost mutate, la 1887, la Catedrala Mitropolitană de la Iași. Acum aici se află racla cu moaștele Sfântului Ierarh Vasile cel Mare, pe care voievodul Vasile Lupu le-a primit în dar 1650. La 1975,  autoritățile ateiste ale timpului au confiscat  moaștele Marelui Ierarh. După un sfert de veac, acestea au fost readuse la Iași.

De la începuturi, la Trei Ierarhi erau biserica, turnul, trapeza (Sala gotică), casele, chiliile și tiparnița. Acum mai pot fi admirate doar biserica și trapeza de odinioară.

Și asta pentru că Mănăstirea ieșeană, de-a lungul timpului, a trecut prin multe nevoi, inclusiv pârjoluri. Astfel, flăcările au mistuit lucruri de valoare. Potrivit istoriei, la 1650, Mănăstirea Trei Ierarhi a fost jefuita și arsa de năvălitorii din est, iar la 1686 – de către cei din nord. Totodată, povestește ghidul sfântului locaș, această a fost zguduită de cutremurele din 1711, 1781, 1795, 1802. Abia după Războiul de Independență de la 1877, biserica se ridică din genunchi. Astfel au loc lucrări de restaurare a arhitecturii, picturii și este reamenajat interiorul.  Lăcașul este sfințit din nou la 1904, pe timpul domniei regelui Carol I.   

De pe site-ul Mănăstirii Trei Ierarhi aflu că majoritatea elementelor ambianței interioare, lucrate la Viena si Paris, au fost donate de  către regele Carol I și regina Elisabeta.

Potrivit Lumea Credinței, biserica a fost restaurată de către arhitectul francez  André Lecomte du Noüy, în 1882,  același arhitect, care, în 1885, termina Mănăstirea Curtea de Argeș.  Chiar dacă a făcut mai multe modificări importante, el a păstrat vechile forme arhitecturale și ornamentația sculpturală din exterior. 

Ghidul mănăstirii spune că iconostasul bisericii datează de la sfârșitul secolului al XIX-lea, când a fost necesara înlocuirea celui vechi, care era deteriorat. Acesta este sculptat în marmură de Carrara, considerată una din cele mai deosebite,  și decorat cu mozaicuri și emailuri.

Atât candelele, sfeșnicele, cât și întregul mobilier bisericesc sunt din acea perioadă.  Ele au fost lucrate în bronz, împodobit cu fildeș și pietre prețioase.

Că era una din cele mai bogate și mai frumoase o arată documentele vremii, dar și notițele mai multor persoane care au vizitat spațiul românesc. Iată ce scrie Evlia celebi , abud Mustafa Ali Mehmet:  Picturile și figurile de pe zidurile din interiorul și din afara altarului sunt în foi de aur și lapislazuli, de o frumusețe incomparabilă. S-ar putea ca astfel de zugrăveli împodobite să existe doar la Atena, orașul filozofilor și al bărbaților de stat, în templul divinului Platon. 

Și călătorul străin Paul de Alep, care a vizitat aceste pământuri în secolul al XVII-lea avea să noteze: „Toată lumea este de acord a spune că nici în Moldova, nici în Ţara Românească şi nici în ţara cazacilor nu se află vreo biserică care s-o egaleze pe aceasta, nici prin ornamentaţie, nici prin frumuseţe, căci ea uimeşte pe vizitatori”. 

La 1970, sfântul locaș a fost închis, iar slujbe se oficiau doar de Sărbătoarea Hramului, adică de Trei Ierarhi, pe 30 ianuarie, și în ziua de 24 ianuarie. În 1989, aici, începe din nou să fie simțită la maximum viața spirituală, iar  acum mai bine de două decenii (1994), biserica s-a redeschis ca mănăstire, unde în fiecare zi sunt oficiate slujbe. 

În biserica Mănăstirii Sfinții Trei Ierarhi sunt mormintele domnitorilor Dimitrie Cantemir, Alexandru Ioan Cuza, Vasile Lupu. Tot aici își află somnul de veci soția voievodului-ctitor – Tudosca, precum trei fii ai săi. Acestea sunt acoperite cu lespezi masive de marmură neagră ornată.

Din ziarul Lumina aflu că e acest sfânt lăcaş şi-au legat numele, alături de mulţi alţi mari oameni de cultură, Mihai Eminescu, Ion Creangă, Titu Maiorescu sau B. P. Hasdeu, iar un lucru mai puţin cunoscut este faptul că aici, la „Trei Ierarhi“, s-au deschis pentru prima oară lucrările cenaclului „Junimea“.

În curtea faimoasei Mănăstiri „Trei Ierarhi”, în 1997 a fost instalat bustul poetului Mihai Eminescu. Acesta, un timp a şi locuit într-una din chili.

Oricine ajunge la biserica Mănăstirii Trei Ierarhi trece neapărat și pe la Muzeul de Artă Religioasă. Denumită Sala gotică, clădirea a fost mai întâi trapeză a Mănăstirii, iar apoi paraclis. Astăzi este locul întâlnirii cu istoria. Am fost să curios să aflu ce a mai rămas la Trei Ierarhi din perioada domniei lui Vasile Lupu. 

Astfel, astfel se mai păstrează fragmente de frescă din pictura originală, semnată de iconari ruși. De o rară valoare este și tabloul votiv, care-l reprezintă pe voievod alături de familia sa. Totodată, aici poate fi admirate Icoana Împărătească a celor Trei Ierarhi. În Muzeul se mai află acopereminte de mormânt, brodate de către soția domnitorului – Tudosca, un exemplar al Cazaniei lui Varlam, care a văzut lumina tiparului la 1643.  

Din vorbă în vorbă cu ghidul, mai aflu că Sala Gotica amintește de cel putin doua evenimente importante din istoria mănăstirii. La 1642, aici s-au desfășurat dezbaterile teologice pan-ortodoxe,  care s-au încheiat prin a aproba Mărturisirea Ortodoxă, alcătuită de Petru Movila. Mai târziu,  la 1888, paraclisul aflat în Sala gotica, în care se afla racla cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva, a fost martorul celei mai cunoscute, dar și mai surprinzătoare minuni ale Ocrotitoarei Moldovei. Chiar dacă totul a ars în jur, moaștele ei nu fost atinse de flăcările năvalnice din noaptea de 26 spre 27 decembrie.

Domnitorul Vasile Lupu a ctitorit 15 biserici şi altele 14 le-a refăcut, însă cea mai emblematică rămâne a fi Trei Ierarhi. Mănăstirea de pe Ulița Mare de odinioară, bulevardul Ștefan cel Mare de astăzi (pietonal) de la Iași, este o oază de seamă a spiritualtății românești.  Drumul meu prin Iașiul perlelor continuă.

 

Reclame

Golia – perla din inima Iaşiului


IMG_0124

Şapte perle ale ortodoxiei pe şapte coline. Catedrala Mitropolitană şi Mănăstirile Galata, Frumoasa, Trei Ierarhi, Bucium, Sfânta Teodora şi Golia sunt cetăţile spirituale ale Iaşiului. Cu una din cele şapte începem pelerinajul prin frumoasa citadelă. De fiecare dată când am hălăduit prin Iaşi am rămas uluit de măreţia arhitecturală a Mănăstirii Golia (de călugări). Aceasta este chiar în „buricul târgului”. Istoria spune, însă, că pe timpuri, se află la poale de codru.

IMG_0114La intrare este un imens turn, cu o înălţime de vreo de 30 de metri. Urcând multele scări, cam 120 la număr, poţi gândi şi la paşii prin istorie ai sfântului locaş. De sus se vede ca-n palmă întregul complex monastic, dar şi tot oraşul. E un cadru care te provoacă să înţelegi mai bine din paginile de aur ale spiritualităţii româneşti. Despre acest turn, Paul de Alep, un arab creştin din Siria, a spus că „nu are pereche în toate aceste ţări, prin înălţime, lărgime şi măreţie”. E adevărat că turnul de odinioară din cauza incendiilor, dar şi a unui cutremur, s-a ruinat, iar cel care poate fi vizitat şi admirat astăzi este de la 1901. În acest turn, pe lângă impresionantele clopote, se mai păstrează imagini de altădată ale Mănăstirii Golia.

IMG_0142Astfel, potrivit documentelor, încă la 1515 pe locul actualei mănăstiri era o biserică. Însă, numele de Golia vine de la marele logofăt Ioan Golia. Numele acestuia apare pentru prima data la 1575 pe un „Tetraevanghel”, pe care l-a dăruit bisericii „pentru sufletul lui şi al neamului său…”. Prin 1606, Ana, soţia logofătului Ioan, reface biserică şi o închină Mănăstirii Vatoped de la Muntele Athos.

Mai târziu, potrivit cronicarului Miron Costin, Voievodul Vasile Lupu „din mila lui Dumnezeu, domn al Ţării Moldovei (1634–1653), om cu hire înaltă şi împărătească, mai mult decât domnească… au zidit şi lăudate mănăstiri”. Printre acestea şi Golia – „peste toate mănăstirile aice în ţară mai iscusită”, vorba cronicarului. Astfel, biserica „Înălţarea Domnului” este refăcută de marele domnitor între anii 1650-1653 şi terminată în 1660 de către fiul său Ştefăniţă.

Mănăstirea Golia este înconjurată de un zid, care are o înălţime de circa nouă metri şi o grosime de peste un metru. La cele patru colţuri sunt turle, ridicate încă pe la 1667. În două dintre acestea se păstrează vestigii ale trecutului – cărţi vechi, icoane, cruci, precum şi obiecte meşteşugăreşti. Totodată, aici poate fi văzută o chilie veche, cu puţinul de care avea nevoie pe timpuri un călugăr– cruce, icoană, pat (toate din lemn), o haină cernită şi o carte de rugăciuni.

IMG_0108Intrat în biserică rămân uluit de pictura din interior. Printre imaginile cu sfinţi, mucenici şi apostoli zăresc chipurile zugrăvite ale Voievodului Irimia Movilă, membrilor familiei Golia şi Domnitorului Vasile Lupu. În biserică, din lucrurile de odinioară, se mai află tronurile domneşti, un policandru cu însemnele lui Vasile Lupu şi patru sfeşnice comandate în Danemarca. La fel, poate fi admirată o impresionantă catapeteasmă de la 1838. Pe timpuri, Mănăstirea Golia era cunoscută drept una a cununiilor domneşti. Astfel, aici şi-au pus pirostriile: Constantin Duca şi Maria Brâncoveanu (1693) şi Antioh Cantemir cu Catrina (1696).

IMG_0117Pe teritoriul complexului monastic, în faţa casei cu coloane (zidită în secolul al XVIII-lea) este bustul lui Ion Creangă. Potrivit documentelor, acesta a locuit aici din 1866-1871, cât a fost diacon la Golia. Din lucrurile care au aparţinut lui Creangă în casă este doar o haină diaconească (atât a rămas sau mai degrabă s-a păstrat), în rest sunt obiecte caracteristice perioadei.

Din păcate, Mănăstirea Golia are în istoria sa şi pagini negre. A fost pradă a incendiilor în 1682, 1733 şi 1822, iar la 1738 e afectată de un cutremur. Astfel, aceasta este reparată de mai multe ori. În 1863, după secularizarea, Mănăstirea Golia a căzut în ruină, iar din 1900 şi până în 1947 a fost închisă. Apoi, a devenit biserică parohială, iar acum mai bine de două decenii revine la statutul de odinioară.

IMG_0165Ca

Pe cărări de Luceafăr (FOTO)

În miez de ghenar poezia de dor de Eminescu umple văzduhul. E luna în care dorim mai mult ca niciodată să-i cunoaştem opera, să i-o înţelegem, să mergem la locurile care poartă pecetea marelui poet. Eminescu ne cheamă la Ipoteşti, Botoşani, Cernăuţi…

DSCF1048Ipoteştii lui Eminescu se află în judeţul Botoşani, în comuna care poartă numele poetului, la vreo opt kilometri de centrul judeţean. Oricine îşi propune să vadă locurile pline de farmec eminescian găseşte uşor drumul. Deşi e un sat românesc ca multe altele, la Ipoteşti vin zilnic zeci, sute de oameni. Încărcătura locului e mare datorită lui Mihai Eminescu. Este chiar emoţionant să intri în casa care aminteşte de marele poet, în bisericuţa familiei Eminovici, în sfântul locaş zidit în memoria lui Eminescu…

Doi salcâmi bătrâni stau de veghe lângă casa familiei Eminovici. Bătrâni, dar vor să ţină pasul cu timpurile şi istoria, or au fost şi ei martori ai trăirilor eminesciene. Casă e una mică, dar destul de primitoare. Aici sunt păstrate doar câteva piese originale care au aparţinut familiei: masă cu şase scaune îmbrăcate în piele de Cordoba, un dulap Biedermeier, farfurii de porţelan, linguriţe de argint, cărţi din bibliotecă, fotografii, icoane etc. Din păcate am văzut doar o piesă piesă care a aparţinut lui Mihai – cutia pentru machiaj.

Familia Eminovici a avut şi o bisericuţă, care se mai păstrează şi astăzi. Sfântul locaş cu hramul Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil a fost construit din lemn la începutul secolului al XIX-lea. Mai târziu, acesta e reconstruit din lemn şi vălătuci şi acoperit cu şindrilă, iar pereţii sunt tencuiţi şi văruiţi cu alb. Aici sunt oficiate slujbe doar de patru ori pe an: la 15 ianuarie (aniversarea naşterii poetului), la 15 iunie (comemorarea morţii acestuia), de Înălţarea Domnului şi la 8 noiembrie (de hramul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil). În spatele bisericii se află patru morminte ale Eminovicilor: Gheorghe şi Raluca – părinţii poetului, Nicu şi Iorgu – doi dintre fraţi. La mormântul mamei este un tei, sădit de Mihai la moartea acesteia, în 1876.

La 15 iunie 1939, când s-au împlinit 50 de ani de la moartea poetului, a fost sfinţită o biserică, ridicată la iniţiativa istoricului Nicolae Iorga si scriitorului Cezar Petrescu.

DSCF1086 DSCF1025 DSCF1052DSCF1031 DSCF1033 DSCF1014 DSCF1072 DSCF1073  DSCF1056 DSCF1066

Următorul popas e la Botoşani – un oraş plin de Eminescu. Numit de Nicolae Iorga „Florenţa României”, acesta se află la peste 250 de kilometri de Chişinău. Poetul Gellu Dorian afirma acum câţiva ani că Botoşaniul nu este cunoscut şi promovat la nivelul potrivit. Însă, cine vrea să cunoască oraşul care a dat culturii şi ştiinţei un număr imens de personalităţi, cu certitudine, şi-ar dori să ajungă. Este de-a dreptul emoţionant să hălăduieşti pe uliţe pe care odinioară se plimbau – Alexandru Grigore Ghica, Nicolae Iorga, Mihai Eminescu, Grigore Antipa, Octav Băncilă, Gheorghe Avramescu, Alexandru Graur şi alţii. Cel mai mult, însă, Botoşaniul aminteşte de Luceafărul poeziei româneşti – Mihai Eminescu.

Biserica „Uspenia” („Adormirea Maicii Domnului”) din centrul istoric al Botoşaniul atrage zilnic sute de pelerini. Şi asta pentru că este una din cele mai vechi şi a fost ctitorită la 1552 de către Elena Rareş, soţia voievodului Petru Rareş. Totodată, e un loc de încărcătură eminesciană, or, aici a fost botezat viitorul mare poet al românilor. Un alt loc ce aminteşte de Eminescu este clădirea Primăriei de Botoşani, construită la sfârşitul secolului al XVIII-lea. Aici a fost un timp sediul Tribunalului, unde Mihai Eminescu, din octombrie 1864 şi până în martie 1865, a lucrat în calitate de copist.

Mai mulţi arbori contemporani cu Eminescu sunt în Parcul ce-i poartă numele (odinioară Grădina Publică „Vârnav”, amenajată la 1869). Acum 80 de ani a fost amplasat bustul lui Mihai Eminescu, executat de sculptorul Ion Georgescu.

Mai multe instituţii de la Botoşani poartă numele poetului. În una din perlele arhitecturale ale oraşului se află Biblioteca Judeţeană „Mihai Eminescu”, o clădire din secolul al XIX-lea.

O importantă instituţie de cultură din Botoşani, la fel atrage o mulţime de iubitori de frumos. E vorba de Teatrul „Mihai Eminescu”.

La Botoşani mai există un colegiu, un bulevard, un liceu şi o librărie, toate numite „Mihai Eminescu”.

DSCF0992 DSCF0973  IMG_4988 DSCF0971 DSCF0951

IMG_4875 IMG_4877 IMG_4905 IMG_4906

Oricine va urma „traseul eminescian” inevitabil va ajunge şi la Cernăuţi, localitate aflată la vreo 350 de km de Chişinău. În frumoasa citadelă din Bucovina furată venim mai întâi pe strada Mihai Eminescu, 1. Aici, în anii dominaţiei austriece, se afla Liceul la care şi-a făcut studiile (1858-1863) viitorul mare poet al românilor. O plăcuţă şi un basorelief amintesc acest lucru.

În centrul vechiului Cernăuţi, într-un mic scuar, în preajma Pieţei „Vasile Alecsandri” de odinioară, astăzi Piaţa Teatrului, este statuia lui Mihai Eminescu, instalată în anul 2000.

Urme eminesciene mai sunt la Cernăuţi. Nu poţi să vii în bătrâna citadelă şi să nu treci pe la Casa lui Aron Pumnul, ilustrul profesor al poetul Mihai Eminescu. Aceasta e situată chiar pe strada Aron Pumnul, în partea istorică a Cernăuţului. În curte este bustul lui Mihai Eminescu, instalat acum mai bine de două decenii.

„Îmbracă-te în doliu, frumoasă Bucovină,/ Cu cipru verde-ncinge antică fruntea ta;/ C-acuma din pleiada-ți auroasă și senină/ Se stinse un luceafăr, se stinse o lumină,/ Se stinse-o dalbă stea!”. E versul pe care mi l-am amintit atunci când am ajuns la Cimitirul Horecea, acolo unde-şi află somnul de veci cel mai iubit profesor al lui Eminescu – Aron Pumnul.

Monumentul acestuia a fost ridicat la 1886, de către Societatea pentru Cultură şi Literatură Română din Bucovina.

Bătrânul oraş de pe Prut mereu te provoacă să cauţi dacă a mai rămas ceva românesc în el. Şi acel ceva, oricât de mic, de neînsemnat, de fără de valoare pentru cei care s-au trezit peste noapte stăpâni, face ca inima românului să tresalte.

IMG_2711 IMG_2715 IMG_2641Picture 128

Urmează „dulcele târg al Ieşilor”, aflat la 150 de km de Chişinău. La bătrânul tei, de peste 300 de ani, se opreşte mai fiecare. Se spune că la umbra acestuia Eminescu a scris cele mai frumoase poezii. De asta şi copacul este cunoscut drept Teiul lui Eminescu – un simbol al oraşului şi o atracţie pentru turişti. La bustul din faţa teiului, mai ales pe 15 ianuarie (ziua naşterii poetului) şi pe 15 iunie (ziua morţii), admiratorii aduc flori.

În Parcul Copou, acum mai bine de 20 de ani, a fost inaugurat un muzeu care poartă numele poetului. În colecţiile acestuia se află ediţii ale creaţiei eminesciene, copii şi originale ale tuturor fotografiilor legate de viaţa şi activitatea poetului şi un pian nemţesc, care a aparţinut surorii poetului, Aglaia.

În diferite muzee ale Iaşiului sunt păstrate mai multe obiecte de valoare care au aparţinut lui Eminescu. La Casa Pogor, care este şi sediul Muzeului Literaturii Române, se află ceasul de aur, cu monogramă, primit de la tatăl său, precum şi un inel de aur cu piatră de rubin. La Casa Dosoftei, secţia de literatură veche a Muzeului Literaturii Române, este un Hronograf de secolul al XVIII-lea, cu sublinierile lui Eminescu.

În curtea faimoasei Mănăstiri „Trei Ierarhi” în 1997 a fost instalat bustul poetului, care un timp a şi locuit într-una din chilii. Renumiţii Plopi fără soţi ai lui Eminescu se află în zona Bucium a Iaşiului.

IMG_4210 IMG_4211 (2) IMG_4212 IMG_4213 (2) IMG_9125 IMG_0007 IMG_0008 IMG_0010 IMG_0015 IMG_0049

Traseul eminescian e unul de-a dreptul fascinant, iar dacă aţi ales să păşiţi pe cărările de odinioară ale marelui poet, atunci e bine să ajungeţi şi la Mănăstirile Agapia, Văratic, Neamţ, în Rezervaţiile „Codrii de Aramă” şi „Pădurea de Argint” (locuri descrise cu multă vervă de Mihai Eminescu în „Călin (file de poveste)”, la Bucureşti, la Blaj, la Viena sau Berlin.