Eu, călătorul și el, călătorul de la Parcova

Cocostârcul din Parcova și frații săi în cuibul părintesc din Szeremle, Ungaria. Foto: Attila Mórocz

Are două case.  Acestea se află la o distanță de cam o mie de kilometri distanță una de alta. Prima se află  în Parcova mea dragă, localitate din preajma Edinețului (baștina),  iar a doua   în Szeremle, județul Bács-Kiskun (Ungaria).  Despre acest lucru am aflat de la Vitalie Ajder, președintele Societății Pentru Protecția Păsărilor și a Naturii, și Silvia Ursul, responsabil de comunicare și proiecte în cadrul organizației.

Curioși în afla câte cuiburi de cocostârci sunt între Prut și Nistru(un fel de recensământ), cei doi au ajuns la nordul Moldovei – la Parcova, Edineț. Acolo au găsit un cuib de cocostîrc cu 4 pui. Alături de acesta  se afla pasărea adultă, unul dintre părinții puilor, care avea atașat la piciorul stâng un inel hexagonal plastic de culoare neagră. Pe  inel era trecut un cod alfa-numeric care indica țara unde pasărea a fost inelată (Ungaria).

Cocostârcul de la Parcova. Foto: Vitalie Ajder

Nu se știe când acest cocostârc s-a stabilit la Parcova sau dacă a cuibărit în alte locuri în trecut. Cu certitudine, însă,  „s-a aciuat” cu succes în anul 2017, crescând patru pui.    Cuibul urmează a fi monitorizat pe viitor pentru acumularea unor informații mai consistente în acest sens.

Distanța între cuibul natal și cel întemeiat de cocostârcul din Ungaria

Mai multe informații despre Cuibul de la Parcova și Recensământului cuiburilor de cocostârci sunt AICI

 

Reclame

Povești de călătorie, cu doruri și-amintiri (I)

10436084_865258450160286_9026868216789850861_nSunt locuri care-ţi încarcă sufletul cu bucurie, seamănă în el frumosul, îţi scaldă ochii cu imagini idilice şi te liniştesc. Un râu, un izvor, un vârf de stâncă şi o poveste sau mai multe te provoacă să porneşti la drum să le vezi şi să le asculţi, să le înţelegi şi să le spui şi altora. Atunci când ajung să admir frumusețile plaiului, uluit de tot ce văd, îmi zic că doar  doar cârcotaşii pot spune că Moldova nu are ce oferi turiştilor. Cei care afirmă că pământul nostru e unul sărac în peisaje cred că nu ştiu nimic despre locurile de basm dintre Prut şi Nistru. Ei au nevoie de provocări, ce i-ar scoate din hibernare. Și cum anotimpul alb e tocmai unul potrivit pentru povești, mai ales, de călătorie, înșir aici rânduri din escapadele mele.   

Iarna strălucitoare și pură mă duce gândul la locuri foarte dragi mie – sate o de noblețe aparte, cu mici și vechi căsuțe, pe vârfuri de stânci milenare, încărcate cu fel de fel de legende, fire de apă, cu valuri line sau grăbite.  Poveștile mele de călătorie mereu sunt pline de doruri și amintiri și atunci când “trec” prin ele mă încarc cu o stare de bine.

Horodiste Rascani

Orice loc vizitat de mine e sinonim cu ACASĂ. Acasă sunt la Parcova (baștina mea), dar și la Fetești, Brânzeni, Zăbriceni, Duruitoarea, Rudi, Soroca, Naslavcea…Giurgiulești. Mi-ar trebui sute de pagini să vă spun câtă dragoste port pentru locurile pe care le-am măsurat cu pasul. Cu pasul! – așa-I stă bine unui om dornic de a-și cunoaște plaiul.  De-alungul anilor am constat că între Prut și Nistru sunt sute de sate „alintate” cu peisaje de poveste. Îşi scriu istoria pe maluri de ape, pe vârfuri de stânci, pe câmpii line, o istorie cu urcuşuri şi coborâşuri, cu destine frânte şi evenimente tragice, cu trădători, dar şi cu iubitori de neam şi ţară. Oriunde, în acest spaţiu, fie pe stâncile pleşuve, fie pe dealurile line şi tihnite, fie în bisericile de lemn sau mănăstirile seculare, înţeleg că Moldova este un loc în care tradiţia, credinţa şi istoria sunt o adevărată terapie a cunoaşterii şi frumosului.

Horodiste 1

Este cea mai mare bucurie pentru mine atunci când mă întâlnesc cu autenticul. Ceea ce văd – garduri mici şi căsuţe tupilate – mă transferă într-o lume de poveste, într-un vis frumos, într-un vis în care modernitatea e sfidată şi face loc melancoliei. Aş hălădui pe malurile bătrânului Ciuhur ori de câte ori mi-ar apărea ocazia.  Şi cred că asta vine dintr-o mare nostalgie de anii de copilărie. Pe atunci îmi scăldam ochii cu cele mai frumoase imagini, peisaje de vis pe care le oferea acest fir de apă. Astăzi tot mai rar ajung în localităţile scăldate de apele Ciuhurului. 

… Pe când eram copil îmi plăcea să hoinăresc pe hudicioarele de la Chetroşica Veche şi să admir curgerea lină a Ciuhurului. Nici acum nu-mi pot explica de ce mă copleşeau atât de mult locurile din satul vecin, or şi prin Parcova mea erau drumuri înguste şi la fel îşi ducea apele bătrânul râu. Poate de vină o fi stâncile milenare… La baştina subsemnatului acestea au fost distruse.

De la Stolniceni, Edineţ, însă, peisajele de pe mal de Ciuhur sunt incredibil de frumoase. E nevoie de o mulţime de superlative pentru a descrie aceste locuri.  Porţile de intrare în Toltrele Prutului, stâncile, stau de o parte şi de alta a râului Ciuhur, printre ele uşor poate fi zărit un sat scăldat de frumuseţe. E o localitate ce-şi deapănă istoria de mai bine de trei secole (atestat documentar la 1672). Cu un toponim neaoş, cu peisaje irezistibil de încântătoare, aşteaptă „cuminte” turiştii. E vorba de satul Pociumbeni, Râşcani. Stâncile milenare, adevărate perle ale naturii, aşteaptă să fie escaladate. Canionul dintre Pociumbeni şi Pociumbăuţi (sat vecin) atinge o lăţime de peste 700 de metri, cu înălţimi de până la 65 de metri. Urcat pe el nu te dai lesne coborât, or imaginile văzute de sus sunt fantastice.

Pietrele străvechi, precum o salbă de mărgele, înconjoară satul Horodiște din raionul Râșcaniu, iar Ciuhurul şerpuieşte pe alături.

De la Horodişte, Ciuhurul „călătoreşte” spre Văratic.  Acesta are impresionante defileuri şi stânci. Ele stau de veghe de parcă ar fi nişte cetăţi. Bijuteriile naturii sunt de o atractivitate deosebită.

De la Văratic mereu mi-am îndreptat pașii spre Duruitoarea Veche, Râşcani. Aici, pe râuleţul Duruita, un afluent al Ciuhurului, se află un Monument geologic şi arheologic. În urma săpăturilor aici au fost găsite mostre fosile din perioada glaciară şi vestigii ale culturii preistorice. La Duruitoarea Veche, ziua, din vechea grotă, Prutul se vede ca o oglindă, iar lumina soarelui se simte în asediu. Tot de sus, de pe frumoasa stâncă se vede cum se întâlnesc Prutul cu Ciuhurul.

10288750_849761368376661_4574163113376532516_n

(va continua)

Trinca: frumuseţea locurilor şi lecţia Stroescu /FOTO

img_3674

Culorile toamnei înveselesc totul în jur. Mai pline de nuanţe, mai interesante, mai jucăuşe, astfel sunt tablourile anotimpului. Când ai dorinţa de a cutreiera ţinutul dintre Prut şi Nistru presărat cu fel de fel de comori, atunci, cu certitudine, dai de locuri frumoase şi liniştite. Privind ai impresia că priveliştea te aştepta anume pe tine, căutător de splendori ale naturii.

De mulţi ani îmi doream să ajung la Trinca (raionul Edineţ), să urc pe stânci, să privesc de sus satul, să caut cu ochi curioşi prin peşterile milenare. În octombrie am intrat într-o lume de poveste, într-un adevărat paradis pentru cei aflaţi în căutare de locuri interesante şi pline de istorie.

img_3818

Ştiam că acest peisaj a avut de suferit, că mulţi ani la rând au fost peste o sută de cuptoare de ardere a varului, chiar pe teritoriul unei arii protejate. Irepetabilul defileu Trinca, dar şi râul Draghişte au tăcut, „au înghiţit” păcură, „au privit” cu neputinţă cum ardeau mormane de anvelope, cum se duceau văzând cu ochii metri de piatră milenară. Acum doi ani dezmăţul a luat sfârşit. Cel puţin asta afirmă responsabilii din domeniu.

img_3842

…Sunt pe mal de Draghişte şi admir fascinantul Defileu Trinca – stânci semeţe, peşteri şi grote în care au locuit oamenii preistorici. De altfel, Defileul Trinca are o lungime de cam un kilometru, iar înălţimea pantelor ajunge la cel mult 140 de metri. Unele poţiuni, privite atent, ai impresia că sunt nişte sculpturi lucrate cu multă migală de cioplitori.

img_3702

Se spune că în stâncile milenare de pe Draghişte locuiau oameni acum 80 de mii de ani, adică în paleoliticul mijlociu. Dovezi sunt multe. Vestigiile cercetate spun lucruri interesante despre oamenii care au locuit de la începuturi aici. Potrivit istoricilor, la Trinca au fost depistate resturi de staţiuni din eneolitic (acum cinci-şase mii de ani), precum şi o necropolă tracică.

img_3839

Până şi hidronimul Draghişte, potrivit regretatului savant Ion Dron, este vechi, de origine daco-getică ori veche românească şi trecută prin filieră slavă – draga (bulgară, sârbă, slovenă), draha (cehă), droga (poloneză), însemnând în aceste limbi străine – „strâmtură, defileu, lăsătură (în relief), loc de scurgere a apei, vale şi chiar drum; cale”.

img_3717

Şi apoi există şi alte explicaţii ale hidronimului Draghişte. Sunt convins că mulţi îţi pun întrebarea: de ce firul de apă are un nume atât de frumos? Iar explicaţia vine repede, precum apa. O fi de la ceva sau cineva drag. O confirmă poveştile. Cică pe malul Draghiştei şi-au ţesut iubirea doi tineri, iar localnicii, încântaţi de povestea lor, au înveşnicit-o prin numele dat apei ce le scălda satul.

img_3736

Mai aflăm că „de vină” este dragostea celor din satele de pe mal de Draghişte pentru locul de basm cu care au fost binecuvântaţi de Cel de Sus. Şi nici n-are cum să nu-ţi fie drag acest colţ de lume!

img_3714

Şi nici n-ai cum să nu îndrăgeşti şi să porţi în suflet bijuteriile ce-ţi fură inima! Apropo, pentru că veni vorbi de satele de pe mal de Draghişte, e cazul să vă spun că acest râuleţ trece prin satele Bulboaca, Trebisăuţi, Colicăuţi, Trestieni (raionul Briceni) şi Constantinovca, Feteşti şi Burlăneşti (raionul Edineţ). Draghişte, de altfel porneşte din apropierea satului Romancăuţi, regiunea Cernăuţi (Ucraina) şi are o lungime de 67 de kilometri.

img_3795

De la Trinca şi până la Burlăneşti, râuleţul a „inundat” cu cele mai frumoase peisaje. De lângă cruce, de pe milenarele stânci, mă uit la satul frumos răsfirat, cu case mari, cu ogrăzi alese, cu garduri (multe) din piatră, cu ulicioare înguste. Istoria arată că Trinca este atestată documentar la 1575. De la începuturi, însă, a avut un alt nume – Şficicăuţi, iar primii locuitori au fost polonezi. Există versiunea că mult înainte de Şficicăuţi aici a fost localitate care s-a numit – Tridava.

img_3695

Toponimul Trinca ar fi venit de la Tinca, soţia boierului Sturza, care, potrivit legendei, ar fi primit în dar satul de la domnitorul Ştefan cel Mare şi Sfânt. Legenda e legendă şi are dreptul la viaţă, chiar dacă localitatea e atestată mai târziu de 1504 (anul în care a decedat marele voievod).

img_3698

Dincolo de vorbe şi poveşti sunt destine şi fapte. Este inadmisibil atunci când vorbeşti de Trinca să nu aminteşti şi de marele om politic, cărturar şi filantrop – Vasile Stroescu. Dincolo de faptele măreţe pentru neam şi ţară, Vasile Stroescu a ctitorit biserica şi a fondat spitalul din Trinca. Dacă la sfântul locaş e lumină, atunci spitalul a ajuns într-o stare jalnică. Pe una din clădirile lăsate de izbelişte este şi o placă memorială, realizată de artistul plastic Valentin Vârtosu, pe care e inscripţionat următorul text: „Mare patriot şi filantrop român din Basarabia, primul preşedinte al Camerei Deputaţilor României Mari”. Din păcate şi placa, şi ceea ce se întâmplă cu edificiile lăsate drept moştenire arată că se trece cu neruşinare peste amintirea unui om de seamă.

img_3877

Vasile Stroescu s-a născut la 1845 în satul Trinca. A învăţat la Chişinău, Odessa, Moscova, Sankt Petersburg şi Berlin. Licenţiat în drept, Vasile Stroescu era pasionat de istorie, literatură şi ştiinţe agricole. Acesta a primit de la tatăl său drept moştenire nouă mii de hectare de pământ, iar pentru că era foarte priceput a reuşit să tripleze suprafaţa. Deşi era un mare filantrop, cunoştea multe limbi străini, Vasile Stroescu spunea mereu atunci când făcea ceva: „Eu ţin la folosul naţiunii, nu la fala mea”.

img_0313

Potrivit documentelor, la 3 martie 1917, ia fiinţă, la Chişinău, Partidul Naţional Moldovenesc, iar în fruntea acestuia este Vasile Stroescu, care-şi pusese drept scop crearea unei diete provinciale numită Sfatul Ţării. Prima reuniune a avut loc la 21 noiembrie 1917, fiind ales ca preşedinte Ion Inculeţ, ca vicepreşedinte Pan Halippa, iar ca secretar Ion Buzdugan. La 2 decembrie 1917, Sfatul Ţării proclamă oficial „Republica Democrată Moldovenească”. Vasile Stroescu a fost primul preşedinte al Parlamentului României Mari, senator al Transilvaniei etc. A murit la 1926, avea 80 de ani. A rămas un exemplu de patriotism, dragoste de aproape şi facere de bine fără mare tam-tam.

img_3910

Cred că cei de la Trinca ar trebui să înveţe lecţia Stroescu, să le vorbească şi altora cu respect, dar şi cu mândrie despre valorile promovate din toată inima de OMUL lor. Sunt convins că vor avea de câştigat mult mai mult păstrând frumuseţea locurilor şi amintirea personalităţilor.

img_3679

Revista NATURA