Mănăstirea Polovragi – cinci secole de istorie și minuni (FOTO)

Trecut-a timp de când am fost pe la una din faimoasele mănăstiri ale Olteniei – Polovragi. De acolo am adus o iconiță a Sfântului Nectarie (dăruită de măicuța Nectaria), dar și un borcănaș de miere de mană de stejar. Păstrez frumoase și luminoase amintiri de la citadela spirituală de pe lungul drum al Gorjului. Recunosc, aș reveni la sfântul locaș ascuns sub culmile Căpățânii și ale Parângului. Poate că exagerez, dar sunetul de toacă și mirosul de tămâie parcă e mai altfel decât prin alte părți.

După aproape 700 de km de drum, cam atâția sunt de la Chișinău până la Mănăstirea Polovragi (de maici), nici nu simt oboseala… Recunosc, am folosit fraza asta de mai multe ori, însă, sunt ferm convins că anume credința te întărește de a ajunge repede (ca gând și trăire) și calm pe locurile pline de sfințenie.

Pitorească și seducătoare, de o profundă valoare spirituală și artistică, astfel găsesc Mănăstirea Polovragi. “Bine este cuvântat cel ce vine întru numele Domnului”, e scris pe o poartă de lemn, frumos sculptată, cu migală și multă dragoste divină. Alături, privirea se oprește la o impresionantă troiță de lemn, ridicată întru memoria eroilor și martirilor români.

Să tot stai și să admiri vechea mănăstire, care stă de veghe credinței neamului de mai bine de cinci secole. Și tot de 500 de ani e păzită de o vestită Icoană făcătoare de minuni a Maicii Domnului. Au fost găsite două pisanii, care atestă vechimea sfântului locaș, în ambele fiind menționat anul 1505. În același timp, nu exclus că la Polovragi ar fi existat o biserică și mai veche, din lemn.

Potrivit istoricilor, nu se cunoaște data reclădirii mănăstirii, însă un hrisov de pe timpul domniei lui Matei Basarab, emis la 6 iulie 1648, arată că mănăstirea a fost ridicată din temelie de către logofătul Danciu Pârâianu, care o și închină Sfântului Mormânt. La 1693, Constantin Brâncoveanu răscumpără mănăstirea de la Patriarhul Dositei al Ierusalimului. Pe timpul acestuia au fost ridicate clădirile stricate, zugrăvită biserica și adăugat un pridvor.

Prin 1731-1732 a fost ridicată biserica bolniței. Peste șapte decenii, în 1802, a căzut pradă trupelor lui Pasvantoglu. După doi ani au început reconstrucțiile mai multor edificii ale Mănăstirii Polovragi.

Cine a ajuns la Mănăstirea Polovragi, neapărat va trece și pe la Cheile Oltețului, va admira cele peste 80 de peșteri, în care s-au nevoit pe timpuri mai mulți sihaștri. Totodată, în apropiere de vechiul sfânt locaș se află și Peștera lui Zamolxe, unde, potrivit unor surse, acesta a și fost îngropat.

Mănăstirea Polovragi se află în judeţul Gorj la 2 km de comuna Polovragi. Ce traseu trebuie de urmat pentru ajunge la Polovragi, dacă porniți de la Chișinău urmăriți AICI.

  

 

 

Reclame

Zece destinaţii de primăvară/ TOP „NATURA”

NATURA

Sursa foto: natura.md

Anotimpul verdelui crud e tocmai momentul potrivit de a cunoaşte mai bine locurile frumoase ale spaţiului dintre Prut şi Nistru. Revista „NATURA” a realizat un top al destinaţiilor de primăvară, locuri mai puţin promovate, unele chiar neîntâlnite în cataloagele de turism.

Astfel, publicația plasează pe primul loc   – Naslavcea – poarta de intrare a Nistrului în Moldova. Pe poziţia a doua a destinaţiilor de primăvară este Palanca, raionul Călăraşi. Locul bronzului e ocupat de Feteşti, Edineţ.

În top mai sunt incluse destinațiile: Horodiște și Duruitoarea Veche, Râșcani;  Călărăşeuca, Ocnița; Vadul-Raşcov, Șoldănești; Molovata, Dubăsari; Branişte, Râșcani și  Donici, Orhei.

Sunt o mulţime de locuri minunate între Prut şi Nistru, doar că depinde de sufletul nostru călător prin lume cât e de deschis în a le vedea, a le înţelege, a spune despre ele şi altora. Mai multe despre cele zece destinații de primăvară AICI

 

Povești de călătorie, cu doruri și-amintiri (I)

10436084_865258450160286_9026868216789850861_nSunt locuri care-ţi încarcă sufletul cu bucurie, seamănă în el frumosul, îţi scaldă ochii cu imagini idilice şi te liniştesc. Un râu, un izvor, un vârf de stâncă şi o poveste sau mai multe te provoacă să porneşti la drum să le vezi şi să le asculţi, să le înţelegi şi să le spui şi altora. Atunci când ajung să admir frumusețile plaiului, uluit de tot ce văd, îmi zic că doar  doar cârcotaşii pot spune că Moldova nu are ce oferi turiştilor. Cei care afirmă că pământul nostru e unul sărac în peisaje cred că nu ştiu nimic despre locurile de basm dintre Prut şi Nistru. Ei au nevoie de provocări, ce i-ar scoate din hibernare. Și cum anotimpul alb e tocmai unul potrivit pentru povești, mai ales, de călătorie, înșir aici rânduri din escapadele mele.   

Iarna strălucitoare și pură mă duce gândul la locuri foarte dragi mie – sate o de noblețe aparte, cu mici și vechi căsuțe, pe vârfuri de stânci milenare, încărcate cu fel de fel de legende, fire de apă, cu valuri line sau grăbite.  Poveștile mele de călătorie mereu sunt pline de doruri și amintiri și atunci când “trec” prin ele mă încarc cu o stare de bine.

Horodiste Rascani

Orice loc vizitat de mine e sinonim cu ACASĂ. Acasă sunt la Parcova (baștina mea), dar și la Fetești, Brânzeni, Zăbriceni, Duruitoarea, Rudi, Soroca, Naslavcea…Giurgiulești. Mi-ar trebui sute de pagini să vă spun câtă dragoste port pentru locurile pe care le-am măsurat cu pasul. Cu pasul! – așa-I stă bine unui om dornic de a-și cunoaște plaiul.  De-alungul anilor am constat că între Prut și Nistru sunt sute de sate „alintate” cu peisaje de poveste. Îşi scriu istoria pe maluri de ape, pe vârfuri de stânci, pe câmpii line, o istorie cu urcuşuri şi coborâşuri, cu destine frânte şi evenimente tragice, cu trădători, dar şi cu iubitori de neam şi ţară. Oriunde, în acest spaţiu, fie pe stâncile pleşuve, fie pe dealurile line şi tihnite, fie în bisericile de lemn sau mănăstirile seculare, înţeleg că Moldova este un loc în care tradiţia, credinţa şi istoria sunt o adevărată terapie a cunoaşterii şi frumosului.

Horodiste 1

Este cea mai mare bucurie pentru mine atunci când mă întâlnesc cu autenticul. Ceea ce văd – garduri mici şi căsuţe tupilate – mă transferă într-o lume de poveste, într-un vis frumos, într-un vis în care modernitatea e sfidată şi face loc melancoliei. Aş hălădui pe malurile bătrânului Ciuhur ori de câte ori mi-ar apărea ocazia.  Şi cred că asta vine dintr-o mare nostalgie de anii de copilărie. Pe atunci îmi scăldam ochii cu cele mai frumoase imagini, peisaje de vis pe care le oferea acest fir de apă. Astăzi tot mai rar ajung în localităţile scăldate de apele Ciuhurului. 

… Pe când eram copil îmi plăcea să hoinăresc pe hudicioarele de la Chetroşica Veche şi să admir curgerea lină a Ciuhurului. Nici acum nu-mi pot explica de ce mă copleşeau atât de mult locurile din satul vecin, or şi prin Parcova mea erau drumuri înguste şi la fel îşi ducea apele bătrânul râu. Poate de vină o fi stâncile milenare… La baştina subsemnatului acestea au fost distruse.

De la Stolniceni, Edineţ, însă, peisajele de pe mal de Ciuhur sunt incredibil de frumoase. E nevoie de o mulţime de superlative pentru a descrie aceste locuri.  Porţile de intrare în Toltrele Prutului, stâncile, stau de o parte şi de alta a râului Ciuhur, printre ele uşor poate fi zărit un sat scăldat de frumuseţe. E o localitate ce-şi deapănă istoria de mai bine de trei secole (atestat documentar la 1672). Cu un toponim neaoş, cu peisaje irezistibil de încântătoare, aşteaptă „cuminte” turiştii. E vorba de satul Pociumbeni, Râşcani. Stâncile milenare, adevărate perle ale naturii, aşteaptă să fie escaladate. Canionul dintre Pociumbeni şi Pociumbăuţi (sat vecin) atinge o lăţime de peste 700 de metri, cu înălţimi de până la 65 de metri. Urcat pe el nu te dai lesne coborât, or imaginile văzute de sus sunt fantastice.

Pietrele străvechi, precum o salbă de mărgele, înconjoară satul Horodiște din raionul Râșcaniu, iar Ciuhurul şerpuieşte pe alături.

De la Horodişte, Ciuhurul „călătoreşte” spre Văratic.  Acesta are impresionante defileuri şi stânci. Ele stau de veghe de parcă ar fi nişte cetăţi. Bijuteriile naturii sunt de o atractivitate deosebită.

De la Văratic mereu mi-am îndreptat pașii spre Duruitoarea Veche, Râşcani. Aici, pe râuleţul Duruita, un afluent al Ciuhurului, se află un Monument geologic şi arheologic. În urma săpăturilor aici au fost găsite mostre fosile din perioada glaciară şi vestigii ale culturii preistorice. La Duruitoarea Veche, ziua, din vechea grotă, Prutul se vede ca o oglindă, iar lumina soarelui se simte în asediu. Tot de sus, de pe frumoasa stâncă se vede cum se întâlnesc Prutul cu Ciuhurul.

10288750_849761368376661_4574163113376532516_n

(va continua)

Două poveşti: Draghiştea şi Feteşti/ FOTO

Image11E-o dragoste veche, una care nici nu mai ştiu când a început. Eroii, însă, nu sunt de genul Romeo şi Julieta sau Veronica şi Mihai. Eroii sunt mai altfel decât în poveştile de dragoste – pentru că şi dragostea e altfel. El încântat, ele – încântătoare. El iubitor de frumuseţi, ele – frumuseţi de nedescris. El dornic de provocări, ele  – provocator de misterioase. El – sunt eu, subsemnatul. Ele – sunt stâncile, poienile şi râul dragostei de la Feteşti.

La „iubitele” mele cărarea o bătătoresc de când eram pici şi priveam cu uimire cum sute de căsuţe stau tupilate la poale de stânci milenare. Din grădina nanilor Dumitru şi Aurica „ajungeam” cu picioarele în Draghişte, iar privirea mi-era furată de imensele pietre de după râu. Mai era şi ademenitoarea pădure, cocoţată pe stânci. Ori era o păcăleală pentru a nu mă lăsa „stăpân” peste tot şi toate, ori chiar în pădure pe bune există un loc unde, odată ajuns, te-ai pierdut în timp şi spaţiu. Şi câte bogăţii mai ascundea „cetatea verde” – coarne, alune, ciuperci, păducel, ierburi de leac…

Eh, şi după ce urcam spre pădure, apoi coboram pieziş pe stâncă, dădeam iar cu picioarele-n Draghişte şi n-aveam cum să nu mă-ntreb: de ce firul de apă are un nume atât de frumos? Încercam să găsesc singur explicaţie, gândindu-mă că o fi de la ceva sau cineva drag. Mi-o confirmau poveştile. Cică pe malul Draghiştei şi-au ţesut iubirea doi tineri, iar localnicii, încântaţi de povestea lor, au înveşnicit-o prin numele dat apei ce le scălda satul. Mai aflam că „de vină” este dragostea celor de la Feteşti pentru locul de basm cu care au fost binecuvântaţi de cel de sus. Şi nici n-are cum să nu-ţi fie drag acest colţ de lume! Şi nici n-ai cum să nu îndrăgeşti şi să porţi în suflet bijuteriile ce-ţi fură inima!

Peste ani, locurile de la Feteşti mă tot atrag. Ba mă opresc cu cortul la poale de pădure, ba urc stâncile, ba mă las uimit de peisajul rustic. Mă prind la gândul că nu ştiu ce-aş alege: o zi în Elveţia sau o vară în „mica Elveţie” a Moldovei, aşa cum li se mai zice acestor locuri de basm. Nu că nu aş vrea să ajung în Elveţia de pe hartă, dar „Elveţia noastră” e atât de aproape şi atât de cuceritoare!

La Stânca Bunicului, înaltă de 90 de metri, ajungi după ce treci un podeţ peste Draghişte. Mă atrage ca un magnet.  O admir de jos în sus, de sus în jos şi întrevăd chipul unui bătrân care veghează în aşteptarea celor dornici de a sta la sfat. E un loc bun de a prinde energiile timpului, de a înţelege mai bine istoria pământului, de a căuta tainele strămoşilor.

Iar taine sunt destule. La Cheile Draghiştei de la Feteşti, bunăoară, săpate între 2 masive de recife badeniene, cu o vechime de circa 15 milioane de ani, se găsesc colonii de corali şi grote pleistocene – parte a primei epoci din istoria omenirii.

Sunt şi alte înălţimi de cucerit. Pe partea dreaptă a Draghiştei avem cea mai înaltă altitudine a stâncilor – aproape 250 m deasupra nivelului mării, iar pe partea stângă a râului – Stânca Rediului are 230 m.

Piatră peste tot la Feteşti. Casele din sat parcă se închină măreţiei stâncilor, stând pitite şi mici. Rar de tot poţi vedea garduri de metal sau lemn. Sunt mai toate nu prea înalte, sunt din piatră şi te saluţi cu gospodarul trecând pe drum, peste gard.

Vechi e satul, la 1573 atestat documentar. Dar, câte milenii şi destine pe aceste locuri se ascund dincolo de hrisoave?

De-a lungul timpului, la Feteşti a fost pusă la grea încercare credinţa neamului. Timp de mai bine de şase decenii, creştinii ortodocşi nu au avut un sfânt locaş, rândurile lor fiind mereu rărite prin atragerea în fel de fel de confesiuni care au înflorit aici. Abia în 2000 a fost reluată construcţia bisericii  „Sfânta Treime”, cu susţinerea ctitorilor şi comunităţii, iar sfinţirea a fost oficiată nu demult, în octombrie 2011. Oamenilor din sat parcă nici nu le venea a crede că în sfârşit li s-a împlinit visul de a avea unde-şi mărturisi credinţa adevărată.  Chiar şi printre localnici, rar cine-şi mai aminteşte că la începuturi aveau în sat o bisericuţă de lemn, iar paroh era un părinte de peste Prut. Temelia actualei biserici de piatră şi pereţii până la ferestre au fost ridicaţi înainte de ocupaţia sovietică, între 1937-1939. În anii ce-au urmat a fost distrus lăcaşul de lemn şi oprită orice construcţie la cel început din piatră.

1601393_865496866803111_1894525010810043764_n 10665181_865496636803134_4682861280689305960_n 10703813_865496906803107_7810892242258754686_n 1926647_865496736803124_2596211941999802212_n 10689573_865496840136447_3368830898041304197_n Image06 10670130_865496943469770_5430504309647311349_n  10689756_865496593469805_5572575570822069772_n Image12

Mă încearcă deseori dorul de a reveni la Feteşti. Dacă aş avea o clepsidră, cred că ar fi foarte mare. Dar, oricum, nu aş lua în seamă curgerea nisipului, oricât de mult ar fi. Pentru mine, odată ajuns la Feteşti, timpul îşi pierde sensul printre frumuseţi şi înălţimi. Dacă aş avea un ceas, l-aş „îneca” în apa Draghiştei, pentru a nu-mi aminti cât a rămas până la despărţire. Fiecare își poate scrie aici propria poveste, o poveste adevărată, care nu se uită niciodată.

Dorul alb de la VILLA DOR Bukovel

Orice călătorie îşi are povestea sa. Uneori ea porneşte dintr-un vis, alteori dintr-un dor. Şi provocarea te îmbie de multe ori la drum. În cazul meu toate “s-au înţeles”. Visam să revin în Carpaţii Ucrainei, mi-era dor de locurile fantastice, de locurile în care în anii copilăriei mă bucuram de vacanţe. Am mai revenit, deşi foarte rar. Am avut ultima întâlnire cu peisajele de poveste acum aproape cinci ani. Provocarea de ajunge din nou a venit la începutul acestei ierni. Zis şi făcut! Astfel, alături de alţi pasionaţi de călătorii – Lucia Tăut, Viorica Ataman şi Vadim Voleanschi – am pornit.

De la Gara de Nord din Chişinău am luat cursa Chişinău-Lvov. Era 04.30 când am ajuns la Ivano-Frankivsk. De aici până la Polyanitsa, staţia noastră terminus, sunt cam o sută de kilometri. Avem ce admira, mai ales când intrăm în spaţiul montan. Rămânem uluiţi de peisajele de la Yaremcha – de munţii parcă sculptaţi, de cascada de pe Prut, de târgul de meşteşugărit, de restauratul de renume al huţulilor, care are peste un secol şi e monument de arhitectură ocrotit de stat.

IMG_0162Ajungem la Polyanitsa, citim pe un indicator VILLA DOR. Urcăm un drumuşor şi ajungem la o poartă de lemn, în preajma ei trei drapele – al Ucrainei, al Uniunii Europene şi al Moldovei. Drapelul nostru stă cocoţat pe vârf de munte pentru că proprietara VILLEI DOR Bukovel, Galina Rotaru, este originară din Republica Moldova.

IMG_0729

Eco VILLA DOR Bukovel este una foarte cochetă şi se află la puţin peste doi kilometri de renumita staţiune Bukovel. Peisajele privite de aici te apucă frumos de inimă. Şi asfinţitul, dar şi apusul sunt de o nebunie curată. Orice la VILLA DOR are suflet. Am îndrăgit acest loc din prima, iar după trei zile mai că nu mă dădeam dus. Ştiam că o să-mi fie dor de DOR (rog să acceptaţi jocul de cuvinte!).

IMG_0187

Peisajul sublim, liniştea, mâncarea cu gust, toate fac casa buna la DOR-ul de pe vârf de munte. Vă spun sincer, locul acesta m-a coborât frumos în amintiri. Sunt convins că oricine ajunge la DOR îşi simte sufletul de copil şi e cuprins de o mare şi de nedescris bucurie. Şi cum poate fi altfel când vezi o căsuţa albă, curată ca un ou, vorba regretatului Grigore Vieru. Aici parcă eşti la o întâlnire cu ai tăi, parcă priveşti o fotografie veche, dar dragă.

Iar când din cuptor sunt scoase bucate alese îţi aminteşti pe dată de gustoşeniile pregătite cândva de străbunica şi bunica.

IMG_0220

12308275_438273996366225_2111290542689072382_n 12346332_438274039699554_2787450317425414807_n

E musai să ajungeţi la DOR şi apoi o să vă fie și mai dor. Cu certitudinea locul acesta e sinonim cu ACASĂ. DOR –UL are două vile la fel, care pot găzdui 20 de persoane per total. Fiecare are patru dormitoare, iar la primul nivel este un salon dotat cu şemineu. E minunat să auzi trosnetul vreascurilor şi să savurezi ceai din plante de munte. Apoi să mergi la culcare în odaia în stil moldovenesc sau în cea în stil georgian.

IMG_0762  IMG_0758 IMG_0764 IMG_0763

Ajuns la DOR nu poţi refuza invitaţia gazdei de a trece şi prin beci. Mi-am spus că în astfel de beci să tot stai şi să petreci. Vinuri la poloboc, dar şi licori de pe toate meridianele, dulceţuri de fructe de pădure, ciuperci, brânză şi multe alte delicii. Am impresia că am intrat într-un muzeu…

IMG_0669 IMG_0668 IMG_0659 IMG_0660 IMG_0644 IMG_0677

La VILLA DOR Bukovel preţurile şi calitatea merg mână în mână. M-a întrebat cineva dacă e scump şi am răspuns ca-n bancul – E scump, dar şi face! Astfel, doritorii de o vacanţă de calitate, în perioada Sărbătorilor de iarnă, trebuie să scoată din buzunare 500 de euro pe zi. Acesta este preţul pentru întreaga vilă, în care e inclus şi micul dejun. După Crăciun şi Revelion, inclusiv pe stil vechi, preţul e unul mai mic cu 200 de euro. Adică, întreaga vilă costă 300 de euro. Cine doreşte să facă rezervare doar într-un dormitor va achită 20 de euro de căciulă, cu mic dejun inclus.

Villa DOR

DOR-ul de pe vârf de munte vă aşteaptă! Eu ştiu că voi reveni aici pentru că de multe ori dorul de ia pe sus şi nu te mai întreabă daca ai timp sau bani, dacă…   Până la o nouă reîntâlnire voi păstra dorul de alb, de poveste, de oameni care pun suflet în tot ceea ce ating.

IMG_0724 IMG_0723  IMG_0711

 IMG_0650 IMG_0640 IMG_0643 IMG_0638 IMG_0636  IMG_0525 IMG_0502

IMG_0680 IMG_0679 IMG_0322 IMG_0320 IMG_0302   IMG_0277 IMG_0275 IMG_0274 IMG_0272 IMG_0266 IMG_0265 IMG_0263 IMG_0262   IMG_0237 IMG_0228 IMG_0225 IMG_0219 IMG_0190 IMG_0187 IMG_0185 IMG_0184 IMG_0182 IMG_0123 IMG_0110 IMG_0107 IMG_0099 IMG_0047 IMG_0062 IMG_0002 IMG_0430 IMG_0476 IMG_0474 IMG_0472 IMG_0405 IMG_0403 IMG_0585 IMG_0616 IMG_0609

IMG_0533

Voi ajunge #priNeamt

cover final3 (1)

Din nou la drum. Dorinţa de cunoaştere a ţării e mare de tot, iar atunci când sunt provocat nu pot sta cuminte. Astfel, timp de o săptămână, 05 – 11 septembrie, voi admira locuri nemaipomenite din judeţul Neamţ. Jurnalul de călătorii va fi completat cu noi destinaţii şi asta datorită „Eventur”, o agenție specializată în evenimente de social media și consultanță în marketing pentru business-urile axate pe turism, înființată de un nemțean masterand în turism, Alex Filip.

Pentru al treilea an consecutiv, la Piatra Neamț, este organizat cel mai important eveniment dedicat promovării unui județ din România în mediul online.

Județul Neamț va fi din nou promovat pe bloguri, portaluri online și rețele de socializare (Facebook, Twitter, Instagram) de către 60 de bloggeri, dintre care 40 din România, (fotografi, jurnaliști și bloggeri generaliști și de turism), 8 din Republica Moldova și 12 din Marea Britanie.10628092_10152304698065794_347023881271661730_n

Ediția a 3-a a evenimentului #priNeamt va include și o conferință de o zi (cinci septembrie) destinată business-urilor din nișa de turism.

Potrivit unui comunicat al organizatorilor, delegația va parcurge cele mai importante obiective turistice într-un infotrip de 7 zile și va comunica pe toate canalele disponibile despre experiențele autentice pe care județul Neamț le poate oferi oaspeților săi.

Pentru a fi în pas cu noi folosiţi hashtag-ul #priNeamt pe rețelele: Facebook, Instagram, Twitter, Google etc. Lucruri interesante vor fi şi AICI.

La Piatra Neamț , în timpul desfăşurării #priNeamt, se va desfăşura cea de-a şaptea ediție a Festivalului Filmul de Piatra.

Mai multe detalii despre acest eveniment AICI.

afis-jpg

Un început pe malul mării

Cu mână la chipiu intru şi eu în lumea bloggingului.

Nu ştiu cum se mănâncă, dar voi învăţa de la cei care-l „ung pe pâine”. În momentul ăsta îmi vin o mulţime de gânduri, gânduri care au ceva cu dorinţa mea de a vedea locuri şi cunoaşte tot mai multă lume. Îmi place să „fur” imagini, să scriu despre călătorii, să-mi scald ochii cu peisaje de poveste.

Nu mă impresionează superlativele altora, mereu încerc să le caut pe-ale mele. Ştiu că fiecare loc ascunde ceva frumos, acel ceva care mereu te provoacă să revii.  Chiar de la început vă îndemn într-o călătorie pe litoralul românesc al Mării Negre.

Despre această destinaţie foarte mulţi  vorbesc doar din auzite. Unii afirmă că litoralul românesc e mizerabil, alţii că e plin cu boschetari şi maidanezi. Majoritatea din cei care-şi permit să pună astfel de etichete nici nu au fost să se odihnească la Mamaia, Mangalia, Constanţa… Dacă nu aş fi ajuns a doua oară pe litoralul românesc al Mării Negre, cu certitudine, aş fi avut şi eu o astfel de abordare.  Că litoralul românesc e fantastic m-am convins şi-n acest an, când la invitaţia lui Alex Filipski de la Voyage Center PHILIPSKY – TOUR am ajuns în staţiunile Mamaia, Jupiter, Saturn, Venus, Eforie Nord…

Zi de zi am vizitat staţiuni, hoteluri, locaţii şi obiective turistice. În fiecare zi găseam superlative pentru tot ceea ce vedeam şi auzeam. Constatarea mea este că litoralul românesc chiar este pentru toţi – de la cei care nu au prea mari pretenţii până la cei care se sufocă dacă nu au parte de lux.

Vă propun să admiraţi unul dintre cele mai frumoase hoteluri de pe litoralul românesc al Mării Negre – Phoenicia Holiday Resort din Staţiunea Mamaia Nord.

 IMG_5016 IMG_5014 IMG_5013 IMG_4963 IMG_4953 IMG_4950 IMG_4945 IMG_4943 IMG_4934 IMG_5002 IMG_4941 IMG_4867 IMG_5034