Pași… prin Iași/FOTO

La drum spre mănăstiri porneşti fie dintr-un mare dor, fie dintr-o curiozitate duhovnicească. Ştiut lucru, dor îţi poate fi de locuri pe care le-ai văzut măcar o singură dată. Pe la acest locaș sfânt am trecut de nenumărate ori. Aflată chiar în inima Iașiului,  Mănăstirea „ Sfinții Trei Ierarhi” este de neocolit. Vizitată de sute de credincioși, citadela spirituală din dulcele târg atrage pe oricine, indiferent că e că ortodox sau nu. Este o ctitorie impresionantă, o ctitorie care-l oprește din drum chiar și pe cel mai grăbit. Arhitectura-i plină de originalitate, cu încântătoare broderii în piatră, este ca un magnet pentru cei dornici să afle ce se ascunde dincolo de tăcerea pietrei și dangătele de clopote. În România Pitorească, Alexandru Vlahuță nota despre locașul de la Iași: Zidită toată-n piatră, cu zveltele-i turle, în minunata-i horbotă de sculpturi, amintește mândra podoabă de la Curtea de Argeș. Unică în lume, sculptată în întregime în piatră și poleita cu aur la origine, în anul 1639,  Mănăstirea „Sfinții Trei Ierarhi” , potrivit Lumea Credinței,  rămâne o mândrie a artei medievale românești. 

Istoria Mănăstirii Trei Ierarhi, ctitorie de seamă a domnitorului Vasile Lupu (1634-1653), este asemenea unei rugăciuni. Aceasta  trebuie rostită și ascultată cu mare atenție și cu multă credință. Mănăstirea Trei Ierarhi, însă, nu e doar parte de rugăciune, ea este parte de cultură și frumos, e perla șlefuită cu mare drag în sufletul creștinului voievod Vasile Lupu. Supranumită „o simfonie a artelor în rugăciuneˮ, aceasta își spune istoria de la 1637 încoace. Atunci începe ridicarea ei, iar doi ani mai târziu are loc târnosirea. O spune și Pisania așezată deasupra ușii de sud a bisericii. Astfel, citesc pe documentul  în piatră: Io Vasile Voievod, cu mila lui Dumnezeu domnul țării Moldovei și cu doamna noastră Tudosca și cu dăruiții de Dumnezeu copii, Ion voievod și Maria și Ruxandra, am zidit această sfântă rugă, în numele Sfinților Trei Ierarhi Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur. Și s-a sfințit cu mâna Arhiepiscopului Varlaam la 7147 (1639), mai 6.

La 1640, Vasile Lupu avea să inaugureze Colegiul Trei Ierarhi – prima instituție de învățământ superior din Moldova, care la începuturi a funcționat în edificiile Mănăstirii. Un an mai târziu, voievodul a cumpărat o casă în care avea să-și desfășoare activitatea Colegiul, care, ulterior,   ajunge Academie.

Și tot Vasile Lupu, cu susținerea Mitropolitului Varlaam, deschide la  Mănăstirea Trei Ierarhi prima tipografie din Moldova. Cea importantă operă scoasă aici rămâne, în timp, Cazania din 1643, cunoscută și cu numele de Cazania lui Varlaam. De altfel, prima carte românească apărută în Moldova. Tot de aici pornește şi Pravila lui Vasile Lupu, prima antologie de legi a Moldovei.

La 1641, Domnitorul Vasile Lupu aduce la Mănăstirea Trei Ierarhi moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva. Acestea au fost mutate, la 1887, la Catedrala Mitropolitană de la Iași. Acum aici se află racla cu moaștele Sfântului Ierarh Vasile cel Mare, pe care voievodul Vasile Lupu le-a primit în dar 1650. La 1975,  autoritățile ateiste ale timpului au confiscat  moaștele Marelui Ierarh. După un sfert de veac, acestea au fost readuse la Iași.

De la începuturi, la Trei Ierarhi erau biserica, turnul, trapeza (Sala gotică), casele, chiliile și tiparnița. Acum mai pot fi admirate doar biserica și trapeza de odinioară.

Și asta pentru că Mănăstirea ieșeană, de-a lungul timpului, a trecut prin multe nevoi, inclusiv pârjoluri. Astfel, flăcările au mistuit lucruri de valoare. Potrivit istoriei, la 1650, Mănăstirea Trei Ierarhi a fost jefuita și arsa de năvălitorii din est, iar la 1686 – de către cei din nord. Totodată, povestește ghidul sfântului locaș, această a fost zguduită de cutremurele din 1711, 1781, 1795, 1802. Abia după Războiul de Independență de la 1877, biserica se ridică din genunchi. Astfel au loc lucrări de restaurare a arhitecturii, picturii și este reamenajat interiorul.  Lăcașul este sfințit din nou la 1904, pe timpul domniei regelui Carol I.   

De pe site-ul Mănăstirii Trei Ierarhi aflu că majoritatea elementelor ambianței interioare, lucrate la Viena si Paris, au fost donate de  către regele Carol I și regina Elisabeta.

Potrivit Lumea Credinței, biserica a fost restaurată de către arhitectul francez  André Lecomte du Noüy, în 1882,  același arhitect, care, în 1885, termina Mănăstirea Curtea de Argeș.  Chiar dacă a făcut mai multe modificări importante, el a păstrat vechile forme arhitecturale și ornamentația sculpturală din exterior. 

Ghidul mănăstirii spune că iconostasul bisericii datează de la sfârșitul secolului al XIX-lea, când a fost necesara înlocuirea celui vechi, care era deteriorat. Acesta este sculptat în marmură de Carrara, considerată una din cele mai deosebite,  și decorat cu mozaicuri și emailuri.

Atât candelele, sfeșnicele, cât și întregul mobilier bisericesc sunt din acea perioadă.  Ele au fost lucrate în bronz, împodobit cu fildeș și pietre prețioase.

Că era una din cele mai bogate și mai frumoase o arată documentele vremii, dar și notițele mai multor persoane care au vizitat spațiul românesc. Iată ce scrie Evlia celebi , abud Mustafa Ali Mehmet:  Picturile și figurile de pe zidurile din interiorul și din afara altarului sunt în foi de aur și lapislazuli, de o frumusețe incomparabilă. S-ar putea ca astfel de zugrăveli împodobite să existe doar la Atena, orașul filozofilor și al bărbaților de stat, în templul divinului Platon. 

Și călătorul străin Paul de Alep, care a vizitat aceste pământuri în secolul al XVII-lea avea să noteze: „Toată lumea este de acord a spune că nici în Moldova, nici în Ţara Românească şi nici în ţara cazacilor nu se află vreo biserică care s-o egaleze pe aceasta, nici prin ornamentaţie, nici prin frumuseţe, căci ea uimeşte pe vizitatori”. 

La 1970, sfântul locaș a fost închis, iar slujbe se oficiau doar de Sărbătoarea Hramului, adică de Trei Ierarhi, pe 30 ianuarie, și în ziua de 24 ianuarie. În 1989, aici, începe din nou să fie simțită la maximum viața spirituală, iar  acum mai bine de două decenii (1994), biserica s-a redeschis ca mănăstire, unde în fiecare zi sunt oficiate slujbe. 

În biserica Mănăstirii Sfinții Trei Ierarhi sunt mormintele domnitorilor Dimitrie Cantemir, Alexandru Ioan Cuza, Vasile Lupu. Tot aici își află somnul de veci soția voievodului-ctitor – Tudosca, precum trei fii ai săi. Acestea sunt acoperite cu lespezi masive de marmură neagră ornată.

Din ziarul Lumina aflu că e acest sfânt lăcaş şi-au legat numele, alături de mulţi alţi mari oameni de cultură, Mihai Eminescu, Ion Creangă, Titu Maiorescu sau B. P. Hasdeu, iar un lucru mai puţin cunoscut este faptul că aici, la „Trei Ierarhi“, s-au deschis pentru prima oară lucrările cenaclului „Junimea“.

În curtea faimoasei Mănăstiri „Trei Ierarhi”, în 1997 a fost instalat bustul poetului Mihai Eminescu. Acesta, un timp a şi locuit într-una din chili.

Oricine ajunge la biserica Mănăstirii Trei Ierarhi trece neapărat și pe la Muzeul de Artă Religioasă. Denumită Sala gotică, clădirea a fost mai întâi trapeză a Mănăstirii, iar apoi paraclis. Astăzi este locul întâlnirii cu istoria. Am fost să curios să aflu ce a mai rămas la Trei Ierarhi din perioada domniei lui Vasile Lupu. 

Astfel, astfel se mai păstrează fragmente de frescă din pictura originală, semnată de iconari ruși. De o rară valoare este și tabloul votiv, care-l reprezintă pe voievod alături de familia sa. Totodată, aici poate fi admirate Icoana Împărătească a celor Trei Ierarhi. În Muzeul se mai află acopereminte de mormânt, brodate de către soția domnitorului – Tudosca, un exemplar al Cazaniei lui Varlam, care a văzut lumina tiparului la 1643.  

Din vorbă în vorbă cu ghidul, mai aflu că Sala Gotica amintește de cel putin doua evenimente importante din istoria mănăstirii. La 1642, aici s-au desfășurat dezbaterile teologice pan-ortodoxe,  care s-au încheiat prin a aproba Mărturisirea Ortodoxă, alcătuită de Petru Movila. Mai târziu,  la 1888, paraclisul aflat în Sala gotica, în care se afla racla cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva, a fost martorul celei mai cunoscute, dar și mai surprinzătoare minuni ale Ocrotitoarei Moldovei. Chiar dacă totul a ars în jur, moaștele ei nu fost atinse de flăcările năvalnice din noaptea de 26 spre 27 decembrie.

Domnitorul Vasile Lupu a ctitorit 15 biserici şi altele 14 le-a refăcut, însă cea mai emblematică rămâne a fi Trei Ierarhi. Mănăstirea de pe Ulița Mare de odinioară, bulevardul Ștefan cel Mare de astăzi (pietonal) de la Iași, este o oază de seamă a spiritualtății românești.  Drumul meu prin Iașiul perlelor continuă.

 

Reclame

Cimitirul vesel şi cea mai înaltă biserică de lemn (FOTO)

IMG_2192Cine n-o fo la Săpânţa degeaba o ajiuns în Maramu. Vorba asta o repetă mai mulţi moroşeni, iar în glasul lor se simte doza de mândrie. No bine! E musai să vedem „bătrâna localitate de pe malul Tisei. Săpânţa îşi deapănă istoria de mai bine de şase secole, fiind atestată documentar la 1373.

În centrul satului, oamenii locului au înşirate pe garduri fel de fel de cergi miţoase, ii, zadii, peretare, prosoape brodate. Toate sunt puse pentru a fi admirate, dar şi pentru a provoca pe cei care trec pe la Săpânţa să cumpere ceva care le-ar aminti de Maramureş, inclusiv de satul de pe malul Tisei.

Săpânţa este mult mai mult decât o localitate, e un brand al Maramureşului. Aici vin o mulţime de oameni pentru a vedea, în primul rând Cimitirul Vesel, care poate concura cu Valea Regilor în privinţa originalităţii şi ineditului.

Aici, la Cimitirul Vesel moartea este luată în derâdere. Deşi, s-ar părea că un cimitir e un loc al tristeţii, la Săpânţa se râde cu mare poftă. Cele care provoacă ilaritatea sunt epitafurile de pe mai bine de opt sute de cruci. Umorul sfidează moartea doar la Săpânţa. Cuvintele neaoşe, în grai maramureşean, ni-i prezintă pe cei plecaţi la Domnul. Aflăm prin ce au trecut şi ce au făcut cât au trăit pe pământ.

Primul epitaf a fost scris la 1935 de către Stan Ioan Pătraş. Acum câţiva ani a plecat la Domnul, iar de epitafuri a început a avea grijă Dumitru Pop, ucenicul său.

Săpânţa mai are cu ce se mândri în afară de Cimitirul Vesel. E vorba de Mănăstirea „Sfântul Arhanghel Mihail”, cu cea mai înaltă biserică de lemn din lume. Aceasta are 78 de metri şi e mai mare chiar decât Statuia Libertăţii.
Mănăstirea Săpânţa-Peri este placată cu 8, 5 kilograme de aur, iar cea mai mare cruce, de şapte metri este învelită cu patru kilograme de aur.

Deşi a fost sfinţit la 31 august 2003, sfântul locaş are o pornire mai veche, mai degrabă fiind continuatorul unei vechi sihăstrii, care există încă prin 1391.

Mănăstirea Săpânţa-Peri a fost distrusă în 1703. Abia peste aproape 300 de ani, în Parcul Dendrologic „Livada” a fost începută construcţia unui noi biserici, la o distanţă mică faţă de locul unde s-a aflat biserica voievodală. Sfântul locaş de la 1391 era la Peri (actualmente sat în Ucraina).

IMG_2182  IMG_2189 IMG_2190 IMG_2203 IMG_2208 IMG_2214 IMG_2216 IMG_2219 IMG_2223 IMG_2227 IMG_2237 IMG_2240

La Vertiujeni, la vârtejul Nistrului

Nistru, sept.2013 447

De la Cerlina (Soroca) e multişor până la Vertiujeni (raionul Floreşti). Alt drum decât cel pe jos nici nu e potrivit, cel puţin pentru mine. Culori şi sunete pe mal de Nistru… Ici o frunză galbenă, colo câţiva norişori răzleţi. Ba adie vântul, ba valurile-şi dansează valsul lor. Pe apa repede a Nistrului trec două lebede albe şi graţioase, iar câteva raţe sfidează zarea.

Dealurile stâncoase străjuiesc malul drept al Nistrului, de parcă ar privi la spectacolul lanurilor din stânga bătrânului râu.

Satul Vertiujeni are o istorie de peste trei secole şi jumătate, fiind atestat documentar la 1651. Toponimul autentic este Vârtejeni.

Se spune că toponimul Vârtejeni ar fi pornit de la „vârtejul” (cotul) pe care-l face Nistru aici sau de la vârtejurile din râu. Totodată, există versiune că denumirea localităţii vine de la numele unui boier al locului – Vertiug.  La Vertiujeni peste tot e frumos. Localitatea impresionează prin relieful ei, prin oamenii care ţin la tradiţii şi obiceiuri.

Astăzi, ca odinioară, la Vertiujeni, de sărbători, se face joc. La fel, aici e păstrată tradiţia fanfarelor. Mai nou, Vertiujeniul e printre puţinele localităţi rurale care are lumină stradală. Modernitatea îşi spune cuvântul şi atunci când vine vorba de denumirea străzilor. Astfel, artera principală poartă numele lui Ştefan cel Mare şi Sfânt. Alte străzi sunt: Tudor Scoarţă (personalitate locală), Independenţei, Ion Creangă, Mihai Eminescu, Grigore Vieru, Mitropolit Gavriil Bănulescu-Bodoni, Cocoarelor, Arborilor etc.

Şi dacă am aflat de străzi, atunci o iau spre Mitropolit Gavriil Bănulescu-Bodoni. Aici se află biserica „Acoperământul Maicii Domnului”. Sfântul locaş de la Vertiujeni, monument de arhitectură, a fost ridicat la 1883 de către moşierul satului, Dimitrie Demi.

Cascadele de lângă pădurea de la Vertiujeni sunt fenomenale. Mai ales că am avut noroc şi în ziua întâlnirii noastre soarele jucăuş forma o mulţime de curcubeie pe apa care curgea grăbit spre Nistru. De la oamenii locului aflu că această apă, deşi rece, nu este bună de băut, deoarece conţine foarte mult calcar, în schimb, potrivit lor, este tămăduitoare. Sunt unii care o lasă să se limpezească, până la aşezarea totală a calcarului, apoi o beau pentru bolile de oase.

Impresionant este şi Monumentul Arheologic „Cetăţuia”. E adevărat că acesta ascunde multe enigme, or nici până astăzi nu a fost descoperit de ce poartă numele respectiv.

Am hălăduit pe dealurile Podiş, Caragina, Hârtop şi altele… Am privit cu admiraţie şi emoţie partea veche a satului Vertiujeni, un fel de amfiteatru, şi Nistrul – o oglindă a acestuia.

Sate pe mal de Nistru, sate bogate în fel de fel de frumuseţi. Ele ştiu să aştepte, ele ştiu să provoace, ele au ceva special pentru fiecare.

Nistru, sept.2013 445 Nistru, sept.2013 437 Nistru, sept.2013 436 Nistru, sept.2013 422 Nistru, sept.2013 412 Nistru, sept.2013 411 Nistru, sept.2013 319 Nistru, sept.2013 285 Nistru vertiujeni